Slujiri arhieresti in Postul Adormirii Maicii Domnului

Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, a efectuat, sambata, 10 august 2013, o vizita pastorala in Filia Calina, Parohia Secaseni din Protopopiatul Resita. Cu acest prilej ierarhul inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi a savarsit Sfanta Liturghie in biserica monument istoric cu hramul Adormirea Maicii Domnului , dupa cum a precizat Darius Herea. In cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit diacon, tanarul teolog Emanuel Veverita. La slujba au participat autoritati locale precum si un numar mare de credinciosi.Biserica de lemn din Calina, a fost construita in jurul anului 1780. Aceasta a fost construita initial la Ciudanovita de acolo a fost dusa la Greoni, pentru ca, in 1780, sa ajunga la Calina. In biserica din Calina se pastreaza cateva icoane pictate pe lemn din secolul al XVIII-lea si cateva icoane pictate pe tabla.. Sistemul constructiv folosit pentru edificarea bisericii, intalnit si la alte biserici banatene este cunoscut sub numele de Fachwerk (sistemul in paianta, sau in grai popular sistemul in catei ). Biserica din Calina este declarat monument istoric si este un locas bisericesc reprezentativ pentru Episcopia Caransebesului.In Banatul Montan se gasesc doar doua biserici din lemn, monument istoric, care vorbesc despre autenticitatea si particularitatea ortodoxiei din Banat. Aceste biserici sunt inscrise in lista bisericilor monument istoric, apartinand patrimoniului national.In cursul serii, Chiriarhul inconjurat de un sobor de preoti a sfintit o troita aflata la hotarul judetelor Caras-Severin, in dreptul localitatii Comoraste. Crucea a fost ridicata prin contributia Consiliului Local al comunei Comoraste precum si a domnului primar Ioan Stoia. Cei care s-au implicat in ridicarea troitei au primit din partea Ierarhului acte de cinstire. Este a opta troița, din cele douasprezece programate pentru anul acesta, sfințita și binecuvantata de chiriarhul locului. La slujba au participat autoritati locale, precum si un numar insemnat de credinciosi.In Duminica a VII-a dupa Rusalii, Preasfintitul Lucian s-a aflat in mijlocul credinciosilor din Parohia Slatina Nera, Protopopiatul Moldova. Cu acest prilej, Ierarhul inconjurat de un sobor de preoti si diaconi a savarsit Sfanta Liturghie in biserica parohiala cu hramul Adormirea Maicii Domnului .In virtutea bunei colaborari intre Episcopia Caransebesului si Episcopia Daciei Felix, Preasfinția Sa a hirotonit intru preot, pe diaconul Emanuel Veverita, pe seama parohiei ortodoxe romanesti Doloave, Protopopiatul Panciovei din cadrul Episcopiei Daciei Felix. La slujba au participat autoritati locale alaturi de numar insemnat de credinciosi. La final Chiriarhul a oferit acte de cinstire corului bisericii si binefacatorilor bisericii.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 658

Id: 33076

Data: Aug 12, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).