]]>Ceremonia de inaugurare a filialei din Alba Iulia a Societăţii Femeilor Ortodoxe a avut loc miercuri, 10 decembrie 2014, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, şi cu participarea onorantă a doamnelor din mai multe parohii din Alba Iulia, Blaj şi Sebeş. Filiala din Arhiepiscopia Alba Iuliei va organiza activităţi misionare şi filantropice în comunităţile eparhiei, informează Ziarul Lumina, Ediţia de Transilvania. Cu această ocazie, IPS Arhiepiscop Irineu, în cuvântul adresat celor 60 persoane prezente la eveniment, a recapitulat chipuri luminoase de femei care au marcat istoria Bisericii şi a subliniat importanţa lucrării femeilor din zilele noastre în cadrul comunităţilor parohiale. Puterea şi autoritatea femeii creştine, a spus ierarhul, este cea a exemplului personal şi a faptei, atât de necesare în zilele noastre. De altfel, Biserica încurajează deschis participarea şi implicarea femeilor în viaţa parohiilor şi recunoaşte meritul deosebit pe care acestea îl au în păstrarea credinţei strămoşeşti şi în misiunea contemporană. Faptele şi pedagogia femeilor creştine vin din învăţătura Domnului Iisus Hristos şi din credinţă. Ele nu se bazează pe manuale sau pe cursuri, ci pe cuvântul lui Dumnezeu, care cuprinde cea mai înaltă ştiinţă a vieţuirii pe acest pământ şi premisele formării noastre ca oameni demni, curaţi, sinceri, curajoşi şi oneşti. De aceea, putem spune că schimbarea în bine în societate nu se poate face în abstract, de la catedră sau din alte instituţii, ci se face de către oameni pentru oameni, se face de la suflet la suflet, mai ales prin întâlnirea sufletului de mamă cu Evanghelia, prin fuziunea iubirii umane cu iubirea divină în inimile celor mai sensibile fiinţe de pe acest pământ. Cu o credinţă vie şi cu sentimente nobile, femeile creştine au putut să facă mult bine în lume, să vindece rănile atâtor războaie, să ridice catedrale sufleteşti, dar şi materiale, şi să mărturisească cu viaţa lor pe Dumnezeu. Promovarea credinţei şi tradiţiilor Societatea Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei îşi propune, ca scop principal, promovarea şi valorificarea virtuţilor creştine în familie, şcoală şi societate. Obiectivele generale asumate sunt: întărirea credinţei creştin-ortodoxe în familie şi societate, iniţierea şi desfăşurarea de programe care să vizeze cu prioritate copii şi persoane vârstnice aflate în situaţii de risc social sau în situaţii de dependenţă şi stimularea formării tinerilor în spiritul tradiţiei creştine prin promovarea culturii şi a tradiţiilor naţionale. Acest eveniment marchează concretizarea unui nou proiect misionar al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, menit să aducă un plus de entuziasm la nivel parohial şi să genereze o emulaţie necesară în societatea contemporană. El este binevenit pentru întărirea credinţei şi a iubirii milostive în eparhie, într-o societate care are tot mai mult nevoie de cooperare şi implicare în promovarea modelelor capabile să producă o schimbare în bine. Acestea pot, totodată, să infuzeze în lumea în care trăim o parte din bucuria noastră de a fi creştini şi parfumul comuniunii duminicale cu Dumnezeu, în vederea redescoperirii tainei fratelui.
Download: Click for download attached file: Societatea Femeilor Ortodoxe din Alba Iulia a fost inaugurata
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 679
Id: 46331
Data: Dec 12, 2014
Imagine:
]]>Marţi, 9 decembrie 2014, la Mestre (Ve) a avut loc întâlnirea Prea Sfinţitului Părinte Siluan, Episcop al Bisericii Ortodoxe Române din Italia, cu tinerii din protopopiatele .....
Data: Dec 12, 2014
]]>Membrii ASCOR, filiala „Sfântul Irodion de la Lainici“ - Târgu Jiu, s-au întrunit marţi, 9 decembrie, în şedinţă de lucru. Pe ordinea de zi s-a aflat definitivarea alegerilor noului .....
Data: Dec 12, 2014
]]>Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost colindat astăzi la Reşedinţa Patriarhală şi de tinerii de la Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Bucureşti şi de .....
Data: Dec 12, 2014
]]>Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul României a fost colindat în această seară de Corul Pelerinul al Agenţiei de Pelerinaj Basilica Travel a Patriarhiei Române. .....
Data: Dec 12, 2014
]]>Astăzi, 12 decembrie 2014, biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din Galaţi şi-a sărbătorit hramul. Sărbătoarea a început încă din ajun, cu săvârşirea slujbei Vecerniei şi a Litiei. .....
Data: Dec 12, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).