Soluție pentru distanțare: Sfanta Liturghie la cinci altare diferite in Ansamblul Mitropolitan Iași

Pentru a face posibilă primirea a numeroși credincioși în condiții de siguranță sanitară, la Catedrala din Iași, începând cu data de 1 noiembrie, Sfânta Liturghie va fi oficiată în cinci altare diferite din Ansamblul Mitropolitan.

Doxologia anunță programul și locația slujbelor care vor fi oficiate duminică, 01 noiembrie 2020:

  • de la ora 6.30: Catedrala Mitropolitană
  • de la ora 8.00: Catedrala Veche – „Sfântul Gheorghe”
  • de la ora 9.30: Paraclisul „Ecclesia” din cadrul Muzeului Mitropolitan
  • de la ora 9.30: Sala „Sinaxar” din cadrul Muzeului Mitropolitan
  • de la ora 9.30: Sala „Baptisteriu” din cadrul Muzeului Mitropolitan

Programul se va menține până de Paști

„Având în vedere că se apropie anotimpul rece, este dificil să săvârșim Sfânta Liturghie în continuare, pe esplanada din fața Catedralei Mitropolitane. De aceea, pentru a putea respecta toate normele de distanțare care se impun, slujbele vor fi săvârșite în cinci locuri distincte, pentru ca toţi credincioşii să poată participa și să se împărtășească”, a subliniat Arhim. Dosoftei Șcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași.

„Până la Marele Praznic al Învierii Domnului din anul 2021, dacă vom ajunge sănătoși, vom încerca să respectăm acest nou program. Așadar, să încercăm să ne obișnuim cu unul dintre aceste locuri și să participăm acolo la sfintele slujbe”, îndeamnă eclesiarhul.

Foto credit: Doxologia

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 183

Id: 71754

Data: Nov 1, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).