]]>Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au marcat sfârșitul anului școlar și începerea vacanței de vară prin joc și voie bună. Împreună cu profesoarele Ioana Mureșan și Marcela Iuga au organizat spectacolul „Glasul Folclorului în luna dorului”, informează Radio Renaşterea. Manifestarea a avut loc în sala „Nicolae Ivan” de la Centrul Eparhial și a cuprins pricesne, muzică tradițională, momente de joc și prezentarea portului popular. În deschiderea spectacolului, părintele director Liviu Vidican Manci a adresat un scurt cuvânt în care i-a felicitat pe coordonatori și pe elevii implicați, subliniind în mod deosebit legătura sănătoasă și de viitor ce s-a creat între clasele de pastorală și cele de filologie. De asemenea, i-a îndemnat, indiferent de ce vor alege să studieze pe viitor, să fie buni creștini, să nu își uite rădăcinile și strămoșii, învățând să iubească tradițiile neamului românesc, să-și afirme identitatea religioasă și culturală. Cei peste 20 de elevi care au evoluat pe scenă au fost aplaudați și felicitați de profesori și spectatori. Printre cele mai apreciate momente au fost cel susținut de Andrei Petreuș care a cântat la taragot, pricesnele interpretate de grupul Hrisostom, coordonat de părintele profesor Daniel Mocanu și cel de dans popular. Toți cei care au urcat pe scenă au fost acompaniați de un taraf format din trei tineri instrumentiști de la Seminar, la care s-au adăugat doi elevi de la Colegiul de muzică „Sigismund Toduță”, cei din urmă primind un bonus de aplauze din partea colegilor și a publicului. Spectacolul de folclor „Glasul Folclorului în luna dorului” s-a aflat la prima ediție și se dorește a deveni o tradiție în Seminarul Teologic Ortodox.
Download: Click for download attached file: Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 520
Id: 52707
Data: Jun 13, 2015
Imagine:
]]> Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în data de 30 iulie 2015, va avea loc Examenul de Capacitate Preoțească la Centrul Eparhial al .....
Data: Jun 13, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Parohia ,,Sfinţii Trei Ierarhi“ din Bacău s-au desfăşurat, în perioada 27 mai - 9 iunie 2015, o .....
Data: Jun 13, 2015
]]>Biserica Iancu Vechi – Mătăsari din Protopopiatul Sector 2 Capitală a găzduit joi, 11 iunie, vernisajul expoziţiei de desene şi colaje „Pe urmele Sfinţilor Români”, ediţia a II-a, program .....
Data: Jun 13, 2015
]]>Preoţii din protopopiatele Buzău I, Buzău II, Pătârlagele şi Râmnicu Sărat au participat, marţi, 9 iunie 2015, la prima conferinţă semestrială din acest an, cu tema .....
Data: Jun 13, 2015
]]> Joia aceasta, la Reprezentanţa Patriarhiei Române pe lângă Instituţiile Europene, a avut loc o întâlnire cu tema ,,Familia în societatea europeană de astăzi”. La eveniment au participat .....
Data: Jun 13, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).