Sunt bine cunoscute inclinatia si ancorarea lui Mihai Eminescu in spiritualitatea crestina ortodoxa. Astfel cunoastem cateva rugaciuni: unele inchinate Maicii Domnului: 'Rugaciune', 'Rasai asupra mea', 'Nu voi mormant bogat' (varianta); altele care sunt deopotriva cugetari asupra invataturii Bisericii, cat si rugaciuni: 'Rugaciunea unui dac' , 'Colinde, colinde', 'Preot si filosof', 'Epigonii', 'Dumnezeu si Om', 'Memento mori', 'Mortua est!', 'Inviere' si multe altele. Chiar si poemul 'Luceafarul' are elemente de teologie sau de spiritualitate. Dar de multe ori sunt trecute cu vederea sensuri adanci din versurile eminesciene care nu sunt intelese. O rugaciune profunda contine si poezia 'Oda (in metru antic)'. Termenul insusi 'oda' inseamna rugaciune. In viata liturgica a Bisericii exista o perioada numita Triod, adica perioada celor trei ode. Ultimul vers al poeziei este o rugaciune: 'Ca sa pot muri linistit, pe mine Mie reda-ma!'Vom starui asupra acestui vers. Poetul se roaga lui Dumnezeu 'sa poata muri linistit'. Aceasta inseamna ca omul nu poate - nici macar atat - sa moara daca nu are ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu l-a facut pe om nici muritor, nici nemuritor; l-a facut 'bun foarte' si cu toate conditiile si posibilitatile ca omul sa poata dobandi nemurirea. Deci omul n-a fost creat de Dumnezeu spre moarte, ci spre viata vesnica. Depindea doar de om daca asculta sau nu asculta de Dumnezeu. Daca omul ar fi ascultat de Dumnezeu, putea dobandi nemurirea. Daca omul nu asculta de Dumnezeu putea deveni muritor. Dumnezeu i-a spus omului: 'Din toti pomii din Rai poti sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!' (Fac. 2, 16-17); un alt cuvant al lui Dumnezeu este: 'Iata, Eu astazi ti-am pus inainte viata si moartea, binele si raul' (Deut. 30, 15).Omul, Adam, n-a ascultat de Dumnezeu si astfel a ales moartea, devenind muritor si prin el intregul neam omenesc: 'Precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca toti au pacatuit in el' (Rom. 5, 12).Asadar, moartea n-a fost in firea umana initiala, caci 'Dumnezeu n-a facut moartea' (Intel. Solomon 1, 13), ci moartea a intervenit ca un accident in firea omului, in urma pacatului lui Adam. Omul a trecut dintr-o stare initiala a firii, care era foarte buna, intr-o stare ulterioara, nefireasca, prin care se degradeaza si apoi moare. Deci moartea nu este fireasca pentru firea umana initiala, dar a devenit fireasca pentru firea umana cazuta in pacat.Dar chiar si in aceasta conditie ulterioara a umanitatii - si anume de muritoare - omul nu poate nici macar sa moara fara ajutorul lui Dumnezeu. Cuvantul lui Dumnezeu: 'fara Mine nu puteti face nimic' (In. 15, 5) se refera nu numai la faptul ca omul nu poate sa traiasca, sa respire sau sa intreprinda ceva fara sprijinul lui Dumnezeu, ci si la faptul ca omul, in conditia de muritor, nu poate muri fara voia ori interventia lui Dumnezeu. Şi aici exista urmatorul argument: dreptul Simeon, oarecand, in anul 270 i.Hr., la varsta de 70 de ani, fusese chemat la curtea faraonului din Egipt pentru a traduce Scriptura Vechiului Testament din limba ebraica in limba greaca. Lui i-a revenit cartea profetului Isaia. Pentru indoiala lui cu privire la faptul ca Hristos se va naste dintr-o Fecioara (nicidecum Simeon nu poate fi banuit de necredinta), i s-a spus de catre inger ca nu va putea sa moara pana ce nu se vor implini toate acestea.In conditiile in care 'zilele omului sunt de 60, 70 de ani, si de vor fi in putere 80 de ani, iar ceea ce este peste acestia, osteneala si durere' (Ps. 89, 10-11), dreptul Simeon ajunsese la varsta de peste 300 de ani si 'nu putea sa moara'. Doar in momentul in care a vazut-o pe Fecioara Maria aducand pe pruncul Iisus la templu, spre inchinare, si astfel s-a incredintat de implinirea profetiei lui Isaia - 'Iata, fecioara va lua in pantece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanoil' (Is. 7, 14) - doar atunci Simeon a putut sa moara, rostind rugaciunea: 'Acum elibereaza pe robul Tau, Stapane (de neputinta de a muri - n.r.), dupa cuvantul Tau in pace…' (Lc. 2, 29).Ceea ce cerea odinioara Simeon prin rugaciune lui Dumnezeu - moartea in pace - cere si Eminescu in poezie: 'moartea in liniste'.Desi traim in conditia ulterioara a firii umane, aceea prin care firea umana cazuta este muritoare, totusi, iata un exemplu care ne arata ca omul nu poate muri fara ajutorul lui Dumnezeu.'Pe mine mie reda-ma!'Aceste cuvinte constituie a doua parte a ultimului vers-rugaciune al poeziei eminesciene si pot fi intelese doar in lumina Evangheliei. Aceasta inseamna ca e posibil ca omul sa nu-si mai apartina siesi, ci altcuiva. Şi cui poate apartine? Ne raspunde Mantuitorul: 'Oricine savarseste pacatul este rob pacatului' (In. 8, 34). Cine a savarsit pacatul nu-si mai apartine siesi, ci e inrobit pacatului si celui ce l-a ispitit sa-l savarseasca: 'celui ce va dati spre ascultare sunteti robi; sunteti robi aceluia caruia va supuneti' (Rom. 6, 16).Deci omul poate fi rob pacatului (sau diavolului), iar daca implineste voia lui Dumnezeu poate fi robul lui Dumnezeu. Dar a fi 'robul lui Dumnezeu' este sinonim cu a fi 'fiul lui Dumnezeu', intrucat omul poate fi eliberat din aceasta 'robie' a pacatului, prin Intruparea (jertfa, moartea si Invierea) Fiului lui Dumnezeu: 'si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu' (In. 1, 12). Rugaciunea 'pe mine mie reda-ma' poate fi inteleasa in sensul cuvintelor Mantuitorului: 'Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie' (Mc. 8, 34).Ce inseamna lepadarea de sine? Inseamna, oare, lepadarea de identitate sau de personalitate? Nicidecum! Lepadarea de sine inseamna lepadarea de pacatul care s-a inradacinat atat de mult in om, incat acesta (pacatul) a devenit o a doua fire a omului, astfel incat omul, de multe ori, nici macar nu-si mai recunoaste in sine firea initiala, aceea curata in care l-a asezat Dumnezeu prin creatie (iar mai apoi prin botez).Firea initiala este acea 'sine' pe care a parasit-o fiul risipitor hotarand sa plece din casa Tatalui, dar in care a revenit ulterior. Acest fiu s-a 'pierdut' (cf. Lc. 15, 32) nu doar de Tatal, ci s-a pierdut de sine insusi, de acea sine initiala.Suportand consecintele pacatului (atat de ispititor, ademenitor - in prima faza - si totusi atat de dezgustator, putred si care aduce intristarea, suferinta si chiar moartea, dupa ce este consumat) si, traind in mizerie nu doar materiala, ci mai ales spirituala, fiul risipitor 'si-a venit in sine' (Lc. 15, 17), respectiv s-a lepadat de sinea pacatului si a revenit la sinea initiala.Din cele de mai sus rezulta ca omul care-I apartine lui Dumnezeu isi apartine si siesi, iar cel care nu-i apartine lui Dumnezeu nu-si apartine nici siesi. Revenirea la sinea initiala din a doua sine, a pacatului, consta intr-o impreuna-lucrare a lui Dumnezeu cu omul. Dumnezeu isi revarsa harul Sau peste fiul risipitor, iar omul trebuie sa se deschida, sa primeasca si sa se lase patruns de acest har. Dar la 'sinea initiala' omul nu poate ajunge fara ajutorul lui Dumnezeu. De aceea poetul se roaga lui Dumnezeu sa-l ajute sa ajunga la acea stare: 'pe mine mie reda-ma'. Aceasta inseamna regasirea sinelui pierdut sau regasirea de sine.Pe Tabor, Petru, vazandu-L pe Hristos schimbat la fata, nu numai ca s-a lepadat de sine, dar a si uitat de sine. Nu s-a mai gandit ca el era cel care avea nevoie de coliba; ceea ce voia el era sa ramana in aceeasi stare de bine, de vedere, de simtire si de contemplare a slavei Dumnezeirii.Astazi umanitatea doreste autonomie fata de Dumnezeu, uitand ca daca omul nu-I apartine lui Dumnezeu, nu-si apartine nici siesi. Omul, in conditia de muritor, nu poate muri daca nu are ajutorul lui Dumnezeu. Dar daca dincolo de moarte n-ar mai fi nimic, atunci zadarnica ar fi rugaciunea poetului - pe de o parte. Pe de alta parte, de prisos ar fi si regasirea de sine dinaintea mortii daca viata s-ar sfarsi in moarte. Degeaba ar fi si putinta de a muri linistit. Oare Brancoveanu a murit linistit? Din perspectiva vietii pamantesti, moartea lui Brancoveanu n-a fost nicidecum linistita. Dimpotriva, durerea lui a fost sfasietoare. Insa din perspectiva vietii vesnice, Brancovenii au dobandit prin moartea martirica linistea absoluta. Asadar, toate acestea au un rost atunci cand moartea nu constituie ultima realitate a vietii, ci Invierea.Moartea omului constituie consecinta negativa a pacatului neascultarii lui Adam. Din acest punct de vedere, moartea e un 'rau'. Dar Dumnezeu transforma intotdeauna raul in bine. Cum a transformat Dumnezeu moartea - ca rau - in bine? In primul rand, Dumnezeu il opreste pe om de la pacat prin moarte si astfel raul (pe care l-ar putea savarsi omul) nu devine vesnic, asa cum reiese din slujba de inmormantare.Acest adevar al revelatiei ii era bine cunoscut lui Eminescu: 'Moartea vindec-orice rana,/ Dand la patime repaos' (Foaia vesteda). In al doilea rand, Fiul lui Dumnezeu intrupat S-a jertfit, a murit si prin moartea Sa a omorat moartea noastra si a inviat pentru a da firii umane putinta de a invia. Asadar, rostul regasirii de sine al lui Eminescu pentru a putea muri linistit isi gaseste sensul doar in perspectiva vietii vesnice (poezia Inviere) si a invierii de obste de la sfarsitul veacurilor.(Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 6 septembrie 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 747

Id: 16300

Data: Sep 6, 2011

Imagine: