Persoanele cu venituri reduse din parohiile din Protopopiatul Hârlău sunt sprijinite periodic de firma domnului Mihai Hlihor. Astfel, în luna decembrie a anului 2013, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, peste 10.000 de familii din parohiile Cotnari, Scobinţi, Cepleniţa, Ţarinca-Maxut, Leahu-Nacu, din oraşul Hârlău şi Pârcovaci au beneficiat de o cantitate de 40.000 de kilograme de alimente. Tot anul trecut, în luna iunie, prin dragostea şi jertfa lui Mihai Hlihor, 3000 de familii din Cepleniţa, Prăjeni, Mitoc, Bahlui-Arman, filia Nacu-Leahu ș.a. au primit 12.000 de kilograme de alimente. Între anii 2012-2013, SC PROLYTE PRODUCTS RO SRL Slatina-Olt a sponsorizat parohiile comunei Cepleniţa cu suma de 71.000 de lei pentru realizarea reparaţiilor şi întreţinerii lăcaşurilor de închinăciune. "Mulţumim sponsorilor noştri pentru dragostea şi grija pe care au purtat-o faţă de bisericile şi enoriaşii încredinţaţi spre păstorire. Dorim domnului Mihai, soţiei Elena, şi fiicei Anastasia Maria Elena viaţă lungă, sănătate, întărire în credinţa strămoşească, pace şi prosperitate. Mulţumim preoţilor parohi care au acceptat donaţiile şi s-au străduit să le împartă tuturor enoriaşilor la bisericile parohiale. Nădăjduim ca anul acesta, 100.000 de familii din parohiile Protopopiatului Hârlău să primească alimente prin bunăvoinţa Mihai Hlihor", a spus pr. Vasile Cosmincu de la parohia Cepleniţa, care s-a implicat în distribuirea darurilor, alături de pr. Adrian Cosmincu. Părintele Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, a amintit că Mihai Hlihor este fiu al satului Cepleniţa, localitatea unde au început în urmă cu trei ani distribuirea alimentelor. "Pachetele oferite de firma domnului Hlihor au fost foarte bine receptate de credincioşii parohiilor incluse în program. Oamenii au fost deosebit de încântaţi pentru că în preajma sărbătorilor Naşterii Domnului au primit acest dar, constând în ulei, zahăr, făină şi orez. Acest efort deosebit din partea domnului Mihai Hlihor a fost răsplătit de bucuria celor care au primit daruri. În unele parohii, preoţii au mers din casă în casă pentru a împărţi alimentele, iar în alte păriţi au fost atraşi în această activitate tinerii voluntari. Bucuria Crăciunului de anul trecut a fost sporită de acest efort deosebit al domnului Mihai Hlihor", a remarcat pr. protopop Nicolae Crăciun.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 499
Id: 37382
Data: Jan 15, 2014
Imagine:
În cadrul întrunirii, precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la Biserica "Sfântulu Dimitrie", părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, a prezentat raportul de activitate pe anul 2013. .....
Data: Jan 15, 2014
Aceasta este dedicată împlinirii a 164 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu şi va începe la Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Hărlău, prin oficierea Parastasului. La sediul Protopopiatului .....
Data: Jan 15, 2014
Parohia Pietrărie este o parohie tânără, în formare, primul preot paroh fiind instalat pe 16 ianuarie 2006, în ziua Cinstirii Lanţului Sfântului Apostol Petru. De la început, s-a evidenţiat necesitatea urgentă a .....
Data: Jan 15, 2014
Poetul Mihai Eminescu a fost cinstit pe 14 ianuarie 2014 la Mănăstirea Putna, cu ocazia prezenței aici a participanților la Festivalul Literar „Mihai Eminescu”, organizat de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina și .....
Data: Jan 15, 2014
La 15 ianuarie 2014 la Seminarul Teologic „Teoctist Patriarhul” din Giurgiu, cu binecuvântarea Preasfintitului Parinte .....
Data: Jan 15, 2014
Data: Jan 15, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).