Societatea de Transport Bucureşti (STB) SA reduce de luni cu 25% parcul de vehicule aflate în circulaţie, dar nu suspendă nicio linie, potrivit unui comunicat al instituţiei.
„Nu va fi suspendată sau desființată nicio linie de autobuz, troleibuz sau tramvai, chiar dacă numărul vehiculelor va fi mai mic”.
STB SA precizează că va aloca fiecărei linii un număr de vehicule corespunzător cererii de transport şi în concordanţă cu gradul de încărcare.
Orarul actualizat de trecere prin staţii a vehiculelor este disponibil pe site-ul instituţiei, dar şi prin aplicaţia de mobil InfoSTB.
Pentru o călătorie cât mai sigură, STB SA reaminteşte că decontaminează vehiculele din circulaţie cu „substanțe care distrug virusurile”.
În acest context, face apel la călători să respecte „regulile de igienă personală și de protecție transmise de autorități” urmare a crizei medicale generată de Covid-19.
Detalii cu privire la modalităţile de plată a călătoriei sau alte informaţii, pot fi consultate pe site-ul STB SA.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 266
Id: 69583
Data: Mar 23, 2020
Imagine:
Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, în colaborare cu parohiile și mănăstirile din cele două județe, a pregătit
Data: Mar 23, 2020
În plină pandemie Covid-19 viața ortodoxă se reorganizează și respectă recomandările autorităților competente. Vă prezentăm selecția noastră de fotografii din lumea ortodoxă realizate în perioada 16 – 22 martie 2020.
Data: Mar 23, 2020
Preasfințitul Părinte Vincențiu le reamintește creștinilor din Episcopia Sloboziei și Călărașilor că suntem în Post și avem ocazia să considerăm această perioadă de carantină un propriu „pustiu al Carantaniei”, o perioadă de .....
Data: Mar 23, 2020
Episcopul Lucian al Caransebeşului a tras un semnal de alarmă cu privire consecinţele sociale şi duhovniceşti ale epidemiei cu Covid-19.
„În acest răstimp al restricțiilor sociale să nu ne restricționăm .....
Data: Mar 23, 2020
Arhiepiscopul Ieronim al Atenei i-a sfătuit pe credincioşi să transforme fiecare casă într-o biserică mai mică. Îndemnul a fost adresat în condiţiile în care izolarea la domiciliu este .....
Data: Mar 23, 2020
Patriarhia Română și Federația Filantropia pun la dispoziţie o platformă online pentru a ajuta persoanele afectate de măsurile luate în vederea stopării Covid-19 să depăşească această perioadă .....
Data: Mar 23, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
048 Simbolul Credintei - Crezul - Pr Mircea Stoleriu
053 Invatatura despre Sf Treime - Pr Mircea Stoleriu
094 Cinstirea Maicii Domnului - Pr Mircea Stoleriu
054 Revelatia Sf Treimi in Noul Testament - Pr Mircea Stoleriu
074 Intreita slujire a Mantuitorului p1 - Pr Mircea Stoleriu
050 Pronia lui Dumnezeu - Pr Mircea Stoleriu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).