]]>Companie românească-fanion, Antibiotice Iași și-a făcut un crez din a investi în cercetare și în resursa umană, izbutind să fie azi un actant credibil și puternic pe piața farmaceutică națională și internațională. Începând din 1998, depunem un efort continuu pentru a crea această activitate de cercetare, pentru care ai nevoie de oameni extraordinar de devotați, cu multe aptitudini, perseverenți, subliniază în interviul ce urmează economistul Ioan Nani, directorul general Antibiotice SA. Nu demult, compania pe care o conduceți a primit o importantă distincție, fiind considerată una dintre cele mai bune din industria românească. Cum reușește Antibiotice, o companie de stat, să performeze la același nivel (dacă nu chiar mai ridicat) cu firme puternice din sectorul privat? Oamenii sunt determinanți. Suntem, de 15-20 de ani, o echipă care am hotărât că trebuie să dăm un anumit destin acestei companii, trebuie să-i respectăm tradiția, notorietatea și de aici nevoia de a-i asigura continuitatea. Iar aceste noțiuni sunt fundamente foarte solide pe care trebuie și ești obligat să construiești, respectându-le. În același timp este și o chestiune de profesionalism – să vrei să fii un profesionist în acest domeniu. Un profesionist e obligat să ajungă la asemenea performanțe. Nu se poate altfel. Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
Download: Click for download attached file: \"Suntem devotati cercetarii si cunoasterii
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 587
Id: 55541
Data: Sep 4, 2015
Imagine:
]]>La invitaţia și cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a avut loc miercuri, 02 septembrie 2015, în sala Teatrului dramatic Ion Sârbu din .....
Data: Sep 4, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a avut loc joi, 03 septembrie 2015, în Sala mare Spiru Haret a Inspectoratului Școlar Județean .....
Data: Sep 4, 2015
]]>Capitala Europeană a Tineretului în anul 2015, oraşul Cluj-Napoca găzduieşte, în perioada 04-07 septembrie, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa. Programul întâlnirii este .....
Data: Sep 4, 2015
]]>În perioada 04 – 06 septembrie 2015, racla cu sfintele moaşte ale celor 33 de sfinţi de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi va fi adusă în procesiune la Biserica Sfinții Împărați .....
Data: Sep 4, 2015
]]>2015 este pentru Episcopia Caransebeşului un an al evocărilor istorice. Într-un veac şi jumătate de existenţă, instituţia bisericească superioară a Banatului Montan a avut foarte .....
Data: Sep 4, 2015
]]>S‑a născut la 6 octombrie 1891 în familia unor oameni simpli, agricultori, din localitatea Laslăul Mare, judeţul Târnava mică. După şcoala primară (1902) şi primele patru clase .....
Data: Sep 4, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Manastirea Camarzani - Sfanta Liturghie a Invierii I
Theodoros Vassilikos - Paraclisul Maicii Domnului - greaca
Corul Bisericii Ortodoxe Buna-Vestire, Brasov - Cantari duhovnicesti
Corul Manastirii Vatoped - Slujba Invierii
Corul Bisericii Sfantul Nectarie Iasi - Cantarile Sfintei Liturghii
Concertul traditional de colinde Rasaritul Cel de Sus (2012) Trinitas TV
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).