Asociația ”Salvează o inimă” anunță o nouă etapă critică în lupta pentru viață a lui Vlad Gîlca, un tânăr de 22 de ani, student în anul V la Facultatea de Drept, diagnosticat cu limfom mediastinal zona gri, o formă rară și agresivă de cancer, aflată între limfomul Hodgkin și cel non-Hodgkin.
Până în urmă cu un an, Vlad avea planuri firești pentru vârsta lui: finalizarea studiilor, o carieră în avocatură și o viață normală alături de cei dragi. Diagnosticul primit i-a schimbat însă radical parcursul. A urmat șase cure de chimioterapie DA-EPOCH-R, luni întregi de tratamente dificile și incertitudine medicală.
„Vlad este un exemplu de determinare și maturitate rar întâlnite la această vârstă. A trecut prin tratamente extrem de dure, iar astăzi vorbim despre o veste medicală importantă: este în remisie. Dar remisia nu înseamnă finalul luptei”, a declarat Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o inimă”.
Etapă medicală nouă: transplant autolog
În prezent, Vlad este internat pentru efectuarea transplantului autolog, o procedură recomandată de medici pentru a reduce la minimum riscul de recidivă. Intervenția reprezintă o etapă esențială în protocolul oncologic pentru acest tip de diagnostic.
„Am doar 22 de ani și, deși sunt în remisie, știu că lupta mea nu s-a terminat. Transplantul autolog este pasul care îmi poate salva viața, dar urmează un an greu, cu tratamente lunare, fără pauză. În fiecare zi mă gândesc la lucrurile simple pe care le-am pierdut: o zi fără durere, o respirație liniștită, o viață normală. Nu cer altceva decât șansa de a merge mai departe, de a-mi termina facultatea și de a-mi îmbrățișa părinții fără teamă. Sprijinul oamenilor îmi dă puterea să cred că nu lupt singur.”- ne transmite Vlad Gîlcă.
Transplantul este urmat de un tratament post-transplant extrem de costisitor, care trebuie administrat lunar, timp de un an, pentru stabilizarea remisiunii și prevenirea recidivei. Costurile totale depășesc cu mult posibilitățile financiare ale familiei.
„Cazul lui Vlad arată cât de fragil este echilibrul dintre speranță și regres în bolile oncologice rare. Transplantul este doar un pas. Tratamentul post-transplant este la fel de vital. Fără continuitate, riscurile medicale cresc semnificativ”, a mai subliniat Vlad Plăcintă. Asociația „Salvează o inimă” face un apel public către persoanele fizice, companii și instituții să se alăture acestui demers umanitar, pentru a susține tratamentul post-transplant fără de care șansele reale de vindecare scad semnificativ.
Detalii pentru donații
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
CONT RON: RO94RNCB0041182104010001
CONT EURO: RO67RNCB0041182104010002
Banca: Banca Comercială Română (BCR)
SWIFT/BIC: RNCBROBUXXX
• Vă rugăm să specificați la detaliile plății: VLAD GÎLCA
Povestea completă a tânărului, evoluția sa medicală și toate modalitățile prin care se poate oferi sprijin sunt disponibile online, accesând: https://salveazaoinima.ro/vlad-gilca/
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 21
Id: 81935
Data: Feb 4, 2026
Imagine:
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
