La sfârsit de august, Parohia Corni a gazduit o tabara unica prin scopul propus: acela de a zidi biserica în sufletele copiilor, informeaza Ziarul Lumina. Ateliere de creatie artistica, drumetii, filme, activitati de comunicare, concursuri sportive, muzica folk, poezii si cântece patriotice, toate însotite de rugaciune - s-au închegat într-o oferta educationala si recreativa ce poate constitui un veritabil model.Satul Corni din comuna nemteana Bodesti a gazduit, în perioada 19-24 august, 50 de copii din parohie si din satul vecin, participanti la cea de-a doua editie a taberei „Dacii liberi“. Organizata gratuit, în urma eforturilor neobosite ale parohului Nicolae Capsa, tabara s-a dorit a fi nu doar un mijloc de petrecere a câtorva zile de vacanta, ci si un spatiu al cunoasterii, al descoperirilor, al cultivarii simtului artistic, a sentimentului patriotic, precum si a interesului pentru istoria locului de provenienta. „Am vrut sa transmitem un mesaj crestin si national, straduindu-ne sa le insuflam copiilor dragostea de tara si de neam. De altfel, denumirea taberei vine din vecinatatea cu dealul Cetatuia, loc în care s-au descoperit o asezare eneolitica si vestigii geto-dacice, precum si piese importante din cultura Cucuteni - Hora de la Frumusica. Mie asa îmi si place sa spun, ca noi, aici, ne aflam în coliba dacilor liberi“, a explicat parintele Nicolae Capsa, parohul de la Corni, bucovinean la origine, el însusi un iubitor si un pastrator al valorilor nationale.Cei 50 de participanti au fost împartiti pe trei grupe, denumite dupa vechi triburi dacice si asezate sub ocrotirea câte unui sfânt, patronii spirituali ai satului: burii (cei mici) sub ocrotirea Sfântului Nicolae, carpii (cei de vârsta mijlocie) sub ocrotirea Sfântului Ioan Evanghelistul si getii (cei mai mari) sub cea a Sfântului Ilie Prorocul.Organizata sub mottoul „Toti pentru unul si unul pentru toti întru Hristos“, tabara a oferit copiilor posibilitatea de a-si exersa abilitatile si de a se manifesta liber în cadrul unor ateliere, sub atenta îndrumare a sase instructori: atelierul de comunicare, prim ajutor si terapie prin arta, atelierul de creatii artistice, atelierul pentru tir cu arcul, atelierul de muzica folk, atelierul de origami, atelierul „Întreaba preotul“. De asemenea, au fost încurajati sa participe la „Daciada“, un atelier de activitati si concursuri sportive, la o serie de jocuri de interactiune, cunoastere si socializare, precum si la drumetia spre „Crucea seculara“, un loc aflat la câtiva kilometri distanta de sat, pe traseu realizând si activitati de recunoastere a zonei. Una dintre seri a fost rezervata vizionarii filmului taberei. Programul fiecarei zile a început cu rugaciune si înviorare si s-a sfârsit cu rugaciune.Toate atelierele s-au desfasurat în casa parohiala, în scoala dezafectata din sat, în caminul cultural, precum si în spatiul ce a deservit cândva dispensarul local, amenajat de parohie tocmai în ideea de a deservi activitatile taberei. „Le multumesc si le sunt recunoscator animatorilor care au lucrat aici voluntar în aceste zile, Elena Pravalici, Elena Ciubotaru, Cosmin Avîrvarei, Cristina Grosu, Emilia Nita, Irina Josan, doamnei preotese Anemona Capsa si tuturor celor care au crezut în proiectul nostru de a construi în sufletele acestor copii“, a spus parintele Nicolae Capsa, „motorul“ taberei.Închiderea festiva printr-o serbare câmpeneascaÎnchiderea festiva a taberei a avut loc sâmbata-seara, momentul fiind marcat printr-o serbare câmpeneasca la care a participat întreaga parohie. Iar copiii care s-au bucurat de cele cinci zile de tabara le-au oferit celor prezenti un spectacol de poezie si cântece patriotice învatate la ateliere, daruind astfel o particica din ceea ce au primit la rândul lor. Au urmat apoi focul de tabara, masa festiva pentru copii si un concert de muzica patriotica si folclor, sustinut de corul de copii al Parohiei Negulesti, coordonati de parintele Lucian Mocanasu.Tabara „Dacii liberi“ si-a închis oficial portile ieri, dupa Sfânta Liturghie, când au avut loc premierea participantilor si evaluarea editiei din acest an. „În ciuda greutatilor mai mari decât anul trecut, ne-am dorit foarte mult sa facem si a doua editie. Dupa cea din 2013 am avut aceeasi bucurie ca si atunci când am resfintit biserica satului. Parca am fi construit o biserica si în sufletele copiilor. Am ajuns la concluzia ca zidirea bisericii în inima copilului e mai importanta decât orice alta zidire fizica. În plus, i-am simtit cu adevarat fericiti. Suntem o parohie îmbatrânita. Avem doar 20 de copii în toata comunitatea. A fost o bucurie reala, pentru ca ei nu au nici cu cine se juca, nici nu stiu sa se joace sau sa comunice. Asta ca sa nu mai amintesc de situatia trista ca, în ciuda faptului ca locuiesc la tara, îsi îngroapa copilaria în calculator, într-o lume virtuala“, a apreciat parohul de la Corni.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 707
Id: 43451
Data: Aug 25, 2014
Imagine:

Data: Aug 25, 2014

Data: Aug 25, 2014

Data: Aug 25, 2014

Data: Aug 25, 2014

Data: Aug 25, 2014

Data: Aug 25, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).