Tabara de catehizare la Manastirea Stramba, Episcopia Salajului

In duhul vechii scoli, a devenit deja o traditie ca Manastirea Stramba sa gazduiasca o tabara de catehizare. Aflata la al patrulea an, aceasta tabara se dovedeste a fi o puternica activitate misionara si catehetica, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Transilvania. Cu binecuvantarea Preasfintitului Petroniu, Episcopul Salajului, si in acest an tabara primeste patru serii de elevi, fiecare timp de o saptamana, in luna iulie. Elevi din multe localitati salajene pot fi binecuvantatii beneficiari ai acestui program, privit si ca o incununare a proiectului 'Hristos impartasit copiilor'.Manastirea Stramba, cu radacinile adanc infipte in istorie, unii istorici argumentand existenta ei inca din secolul al XV-lea, are un trecut zbuciumat, in care se simte pururea purtarea de grija a lui Dumnezeu si a Maicii Domnului, ocrotitoarea manastirii. La icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului 'Dulcea Sarutare' s-au perindat in rugaciune in decursul anilor mii si mii de suflete incarcate, in dorinta de a se indrepta. Pictata de preotul Luca din Iclod, la fel ca mult mai cunoscuta icoana a Maicii Domnului de la Nicula, icoana de la Stramba s-a dovedit a fi cu adevarat acea scara catre cer din vedenia lui Iacov (Facere 28, 11-22). Chiar si Sfantul ierarh Pahomie de la Gledin s¬a inchinat acestei icoane de la Stramba, prin intermediul careia Dumnezeu face minuni, la cererea Maicii Sfinte, precum in Cana Galileii, unde a savarsit intaia minune (Ioan 2,1-11). Tot aici a activat una dintre cele mai vechi scoli romanesti din Ardeal (sfarsitul secolului XVII - inceputul secolului XVIII), parintii manastirii fiind si luminati dascali pentru cei ce voiau a-si deschide mintea spre intelepciune si cunoastere. Una dintre minunile Maicii Domnului este revitalizarea manastirii de aici, dupa o lunga perioada in care viata monahala incetase. Batrana biserica din lemn isi recapata menirea initiala odata cu reactivarea manastirii. Cercetata intotdeauna in buna traditie transilvana la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, isi primeste mult mai des oaspetii dupa ce a inceput a fi ingrijita de obstea monahala aflata sub pastorirea preacuviosului parinte Grighentie, staretul acestei manastiri. Copiii s-au familiarizat cu cititul la stranaIn perioada 12 - 17 iulie 2010, copiii din parohiile Hida, Poarta Salajului, Criseni, Hereclean, Rus, Dragu si Ciumarna au participat la programul organizat de catre preacuviosul parinte Grighentie, staretul Manastirii Stramba, sub coordonarea parintelui Calin Mateiu, profesor la Grupul Şcolar Liviu Rebreanu din Hida si a parintelui Marcel Şamsodan, paroh la Poarta Salajului.Tinerii au participat zilnic la programul sfintelor slujbe savarsite in biserica manastirii sau in altarul de vara. Utrenia, Vecernia sau Sfanta Liturghie au fost nu doar prilej de rugaciune, ci si o ocazie de a se familiariza tinerii cu citirile la strana. Orele de cateheza nu au avut doar rostul de a recapitula cunostinte dobandite in decursul timpului in orele de religie sau la programul catehetic desfasurat in parohii, ci si de a acumula altele noi. S-au aprofundat cunostintele despre Sfintele Taine, constatandu-se ca elevii sunt familiarizati cu acestea, ceea ce denota o implicare activa a lor in viata liturgica a parohiilor de unde provin. Pe langa acestea, tabara este o ocazie ca elevii sa fie implicati si in activitati practice, cum ar fi ajutorul dat la trapeza, sau la pastrarea frumusetii locului incarcat de flori. Facand un joc de cuvinte, o eleva zicea ca nu se poate decide ce este la Stramba: rai de flori sau flori de rai. Miercuri, 14 iulie, a fost ziua in care copiii au vizitat Gradina Botanica din Jibou si Manastirea Bic. Programul a mai inclus drumetii, concursuri pe teme religioase, concursul de batut toaca. Program artistic si premii, ca incununare a activitatilorAflati in tabara, copiii au avut ocazia de a-si impartasi cate ceva din aptitudinile, pasiunile si talantii cu care au fost daruiti de Dumnezeu, cum ar fi pictura pe sticla sau cantatul. Ca o incununare deplina a zilelor petrecute in tabara au fost marturisirea pacatelor si impartasirea cu Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului. Inedita a fost si initiativa de se organiza sambata, in ultima zi de tabara pentru copiii din parohiile amintite, un program artistic ce a cuprins cantari liturgice, pricesne, poezii, dar si cantece din folclorul salajean. La final, copiii au fost premiati pentru activitatile lor. Pentru orele de cateheza au primit: premiul I - Brusturean Adina (Parohia Poarta Salajului), premiul II - Şamsodan Andreea (Parohia Poarta Salajului), premiul III - Rusu Florin (Parohia Criseni) si Morar Ionut (Parohia Sampetru); mentiuni: Lazar Iulia (Dragu), Şandor Ştefan (Hida) si Bande Maria (Rus), toti copiii fiind harnici in activitatile practice sau iscusiti in a bate toaca, fiecare evidentiindu-se prin ceva. Dar nici gazdele tinerilor din aceasta binecuvantata saptamana nu au fost uitate, deoarece copiii din Poarta Salajului au oferit o diploma de apreciere parintelui staret, ca semn al pretuirii lor.'Cel mai mult in aceasta tabara m-au impresionat oamenii deosebiti si lucrurile frumoase pe care mi le-au aratat de-a lungul acestei saptamani care a fost cea mai frumoasa din viata mea', a spus Florin Rusu, (12 ani, Parohia Criseni). 'Aici mi-am facut multi prieteni noi. Imi voi aminti cu drag aceasta tabara care m-a facut sa fiu un om mai bun, dar si sa inteleg mai bine importanta dobandirii mantuirii', a remarcat Andreea Şamsodan (11 ani, Parohia Poarta Salajului). 'Mi-a placut foarte mult faptul ca aproape toti copiii s-au spovedit si s-au impartasit. Imi pare rau ca trebuie sa plec de aici, dar speram ca parintii se vor ruga in continuare si pentru noi. Va multumim pentru tot ce ati facut pentru noi', a remarcat Adina Brusturean (13 ani, Parohia Poarta Salajului).

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 880

Id: 7959

Data: Jul 21, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).