]]>La mănăstirea Buna Vestire de la Pătrângeni, jud. Alba Iulia, se desfăşoară în aceste zile, ca în fiecare an, tabăra de pictură. Anul acesta este valorificată tema: Puterea imaginii – temă ce readuce în atenţie ideea că arta sacră atât cea care se adresează mediului liturgic, cât şi interpretările inspirate din Cuvântul biblic, devin cu adevărat artă! Şcoala de vară este rodul binecuvântat al parteneriatului dintre Centrul de creaţie şi cercetare continuă „Sfântul Evanghelist Luca” din Cluj Napoca şi Mănăstirea Buna Vestire de la Pătrângeni, Judeţul Alba. Iniţiatorul şi coordonatorul proiectului este dl profesor Ghenescu Marius Dan, Directorul Centrului de Creaţie şi Cercetare Continuă „Sfântul Evanghelist Luca” cel care a precizat pentru reintregirea.ro: ,,Centrul de Creaţie şi Cercetare Continuă „Sfântul Evanghelist Luca”, al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj Napoca, organizează în perioada 5-15 august 2015 Simpozionul Naţional de Artă Sacră cu tema „Puterea imaginii”, manifestare aflată la a X-a ediţie.Tema propusă readuce în atenţie ideea că arta sacră atât cea care se adresează mediului liturgic, cât şi interpretările inspirate din Cuvântul biblic, indiferent de material, tehnică sau limbaj artistic devin cu adevărat Artă cu o singură condiţie să aibă puterea de a modela trăsăturile firii interioare ale omului şi a-i deschide măcar pentru o clipă un nou orizont”. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, va vizita tabăra de pictură de la Mănăstirea „Buna Vestire”, Pătrângeni, mâine, 13 august. Vernisajul va avea loc pe data de 15 august 2015, după Sfânta Liturghie.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 658
Id: 54766
Data: Aug 13, 2015
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului marţi, 11 august 2015, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Păncești, preoții protoieriei Sascut au .....
Data: Aug 13, 2015
]]>În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului va sluji la Mănăstirea Diaconești din Protopopiatul Moinești, .....
Data: Aug 13, 2015
]]>14 august 1886 - A trecut la cele veșnice în București (înmormântat la Neamț), Mitropolitul primat Calinic Miclescu (din botez Constantin). Călugărit la Huși (18 iunie 1842), .....
Data: Aug 13, 2015
]]>Parohia Iosifalău, din Protopopiatul Lugoj, a organizat de curând la Centrul de agrement din cadrul taberei Poieni Strâmbu, județul Timiș, a doua ediție a taberei „Bucuria cunoaşterii” .....
Data: Aug 13, 2015
]]>Preoții din parohiile de pe raza municipiului Cluj-Napoca au participat la ședința lunară a Protopopiatului Cluj II, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii .....
Data: Aug 13, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
31 - IPS Pimen - Cuvant la hramul Pogorarea Duhului Sfant al Manastirii Dragomirna - 31 mai 2015
33 - Protos David Rosca - Despre grijile vietii - 21 iunie 2015
05 - Pr Dumitru Nechita - Duminica Sf Grigorie Palama - 16 mar 2014
12 - Pr David Rosca - Inaltare - 29 mai 2014
20 - Pr Dumitru Nechita - A doua zi de Pasti - 13-04-2015
06 - IPS Pimen - Vindecarea celor zece leprosi - 18 ian 2015
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).