În parohia „Sfântul Gheorghe“ Horodiştea - Păltiniş din Protopopiatul Darabani se va încheia mâine „Tabăra din pridvorul satului“. Tabăra a început pe 1 august şi este coordonată de Biroul Tabere din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. După cum ne-a relatat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, activităţile taberei, la care participă 80 de copii între 7 şi 16 ani, sunt susţinute de parohia Horodiştea, Protopopiatul Darabani, Primăria Păltiniş şi Şcoala Generală Păltiniş.
„Copiii provin din parohia Horodiştea şi din parohia Crăiniceni. Sunt desfăşurate activităţi religioase şi educative în cadrul celor şapte ateliere: pictură, muzică, dans, jocuri sportive, tir cu arcul, religios şi de creaţie. Programul zilnic cuprinde rugăciunile de dimineaţă şi de seară“, a spus pr. protopop Constantin Pânzariu.
Copiii din cele două parohii au mai vizionat filme şi au mers în drumeţie la bisericile sau obiectivele din zonă. „Participanţii sunt bucuroşi pentru că au ocazia să se cunoască între ei. Sunt copii care locuiesc în acelaşi sat, dar nu se cunosc unii cu ceilalţi. Ei au posibilitatea să desfăşoare diferite activităţi şi jocuri de cunoaştere împreună. Pentru noi a fost o mare surpriză să vedem că micii enoriaşi au fost receptivi la activităţile noastre“, a remarcat Doru Mihai Barna, coordonatorul Departamentului Tabere din Arhiepiscopia Iaşilor.
Mâine, în ultima zi a taberei, toţi copiii vor participa la Sfânta Liturghie, apoi vor participa la pelerinajul din parohia Crăiniceni, în cinstea Sfântului Ioan Iacob. Ei vor merge de la Biserica „Sfânta Treime“ - Crăiniceni spre casa natală a Sfântului Ioan Iacob. „Parohia Horodiştea este beneficiara proiectului «Tabăra din pridvorul satului» întrucât este singura parohia misionară din Protopopiatul Darabani. Pe lângă faptul că este săracă, în această parohie, păstorită de părintele Ciprian Dumitru Muraru, se desfăşoară o activitate de prozelitism a unor culte neoprotestante“, a explicat pr. protopop Constantin Pânzariu. Taberele misionare din Arhiepiscopia Iaşilor vor continua în această vară în parohiile Şcheia, Cioca Boca şi Bâcu, care fac parte din Protopopiatul Iaşi 3.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 667
Id: 23687
Data: Aug 4, 2012
Imagine:
Cu binecuvantarea Preasfințitului Parinte Petroniu, Episcopul Salajului, vineri 3 august 2012 au ajuns la catedrala episcopala din Zalau moaștele Sfinților Grigorie Decapolitul și Andrei Șaguna, potrivit episcopiasalajului.ro. Racla cu moaștele Sfantului Grigorie Decapolittul a fost adusa de .....
Data: Aug 4, 2012
Biserica Ortodoxa se va afla Duminica, 05 august, cand sunt pomeniti Sfantul Mucenic Evsighie si Cuviosul Ioan Iacob de la Neamt, in a noua duminica dupa Rusalii. Pericopa evanghelica randuita sa se citeasca la Sfanta Liturghie din capitolul 14 de la Matei, ne prezinta Minunea Umblarii pe .....
Data: Aug 4, 2012
In Duminica a IX- dupa Rusalii, la 5 august 2012, Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, se va afla in mijlocul credinciosilor din Parohia Borlovenii Vechi, Protopopiatul Baile-Herculane. Cu acest prilej, Preasfintia Sa va resfinti biserica parohiala cu hramul Adormirea Sf. .....
Data: Aug 4, 2012
Moastele Sfantului Nectarie de la Biserica 'Sfantul Nectarie' din Iasi ajung la Manastirea Petrestii de Sus, judetul Cluj.Racla cu moastele Sfantului Nectarie a ajuns azi, la ora 10:00, in incinta manastirii clujene din Petrestii de Sus, unde a fost intampinata de monahi si credinciosi. Cu .....
Data: Aug 4, 2012
Copiii din parohiile Horodistea si Crainiceni au beneficiat in aceasta saptamana de o tabara organizata gratuit de Arhiepiscopia Iasilor. Programul a cuprins activitati recreative, ateliere de creatie, vizionari de film si drumetii. In fiecare dimineata si seara copiii s-au rugat impreuna.In .....
Data: Aug 4, 2012
Parohia cu hramul 'Adormirea Maicii Domnului' din comuna Urecheni, Protoieria Targu Neamt, va avea de acum incolo, spre inchinare, mai multe particele de sfinte moaste, dar si o particica din Sfanta Cruce. La sfarsitul slujbei Sfantului Maslu oficiate joi seara la biserica nemteana, pr. Ioan .....
Data: Aug 4, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).