]]>Mai mulţi artişti plastici din ţară au participat în perioada 19-27 august la o tabără de creaţie artistică şi religioasă, în cadrul Festivalului de artă tradiţională şi modernă „Poarta Branului”. Operele sculptate vor fi amplasate în incinta noii biserici a Parohiei Bran-Centru, locaş de cult aflat în construcţie. Manifestările au fost organizate de Primăria Bran, în parteneriat cu Parohia Bran-Centru şi au adunat mai mulţi sculptori din ţară, care au realizat din lemn câteva opere artistice cu profil religios, informează "Ziarul Lumina". Dintre artiştii participanţi la tabăra de sculptură îi amintim pe prof. Nicolae Popa, prof. Laurenţiu Mogoşanu, prof. Valentin Vârtosu şi asist. univ. dr. Cătălin Bădărău. Lucrările realizate în cadrul taberei poartă nume sugestive: „Buna Vestire”, „Cuvios stâlpnic” şi „Cuvine-se cu adevărat”. Aceste opere de artă vor înfrumuseţa curtea bisericii noi a Parohiei Bran-Centru şi vor completa parcul expoziţional din inima staţiunii turistice, în apropiere de biserica amintită, un loc unde deja sunt amplasate operele realizate la ediţiile anterioare de participanţi din mai multe ţări. „În urmă cu mai mulţi ani, când deja începusem construirea bisericii noi, ne-am gândit, împreună cu domnul primar Gheorghe Hermeneanu, să organizăm un simpozion, o tabără de sculptură cu o temă religioasă, prin care să arătăm că acest loc minunat este, aşa cum spunea Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, <locul de promenadă a lui Dumnezeu cu Sfinţii>. Această idee s-a materializat anul acesta când au apărut aceşti sculptori minunaţi, care şi-au ales o temă religioasă, iar acum vom amplasa sculpturile pe postamentele pregătite alături de biserica aflată în construcţie. O parte dintre teme sunt alese de mine, în special cea cu Buna Vestire, iar celelalte au fost alese de sculptori”, a spus pr. paroh Nicolae Enescu. „O cateheză interioară” Sculpturile religioase realizate în tabără nu au un rol cultic şi nu vor fi expuse pentru a fi venerate de credincioşi. Rolul acestora este de a-i apropia pe oameni de Biserică, de spaţiul cultic, unde au posibilitatea să se roage, să se închine Sfintei Treimi şi să-i cinstească pe sfinţi. În acelaşi timp, operele de artă au şi un rol catehetic şi deschid drumul spre o meditaţie religioasă. „Tabăra din acest an este una cu totul şi cu totul specială. Am ţinut ca unul dintre aceste simpozioane ale noastre să aibă un profund caracter religios. Am avut o discuţie cu domnul primar Hermeneanu şi cu părintele Enescu, iar amândoi au fost imediat de acord. N-am văzut reticenţă de nici un fel, mai ales că lucrările noastre sunt duse mult spre zona religios-creştină. Majoritatea temelor sunt legate de cultul Maicii Domnului, iar celelalte tematici au fost alese astfel încât să fie uşor recunoscute de oameni. În momentul în care omul vine către biserică, trebuie să recunoască scena din sculptură şi trebuie să vadă frumuseţea ei. Am ales o temă grea, dar frumoasă, cea a Bunei Vestiri, chiar dacă am avut un lemn subţire. Am fost ajutat de colegi şi am primit bucăţi de lemn pe care le-am îmbinat pentru a crea volum, fără a mă îndepărta de imaginea respectivă. Avem îngerul şi Fecioara Maria aşezaţi cumva la înălţime, spre a fi văzuţi de oameni. Ca artişti şi creştini, nu am putea face nimic fără ajutor de la Dumnezeu şi de aceea trebuie să pornim cu ideea că suntem întâi de toate creştini ortodocşi, iar mai apoi sculptori. Lucrările sunt un fel de cateheză pe care o facem fără să scoatem un cuvânt. Este o cateheză interioară aşezată prin modalităţile de lucru specifice fiecăruia, prin imagine finală a temei, astfel încât cel care priveşte să ia parte la această cateheză”, ne-a spus prof. Nicolae Popa, co-organizator al taberei de sculptură. Înfrumuseţarea staţiunii turistice Operele de artă creştină realizate în această tabără, dar şi la ediţiile trecute, înfrumuseţează deja staţiunea turistică Bran şi oferă localităţii un profund caracter creştin. Centrul staţiunii este înfrumuseţat acum prin sculpturile în lemn şi în piatră expuse în parc, iar turiştii străini au posibilitatea să afle mai multe despre tradiţiile creştine ale poporului român. „Erau foarte multe spaţii din comună care nu puteau fi valorificate din punct de vedere peisagistic şi atunci ne-am gândit împreună cu domnul Popa ca aceste locuri să fie înnobilate cu nişte opere de artă, care au dat un plus de valoare localităţii şi au devenit un punct de interes pentru toţi cei care vin în Bran. Locul unde este construită biserica nouă şi unde vor fi amplasate sculpturile este un loc dedicat lui Dumnezeu, mai ales că avem aici şi Capela <Stella Maris>, copie după celebrul locaş de cult de la Balcic şi locul unde Principesa Ileana a dorit să adăpostească inima reginei Maria. Vrem ca în jurul acestora să fie un loc de reculegere, de odihnă, un loc unde turiştii şi credincioşii să-şi îndrepte gândul către Dumnezeu. La ediţia viitoare dorim să amenajăm un aghiasmatar unde vom aşeza opera de artă care să înfrumuseţeze acest locaş. Ne dorim ca toată zona să aibă un specific spiritual, creştin”, a spus primarul Gheorghe Hermeneanu.
Download: Click for download attached file: Tabara nationala de sculptura religioasa la Bran
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 541
Id: 55265
Data: Aug 27, 2015
Imagine:
]]>Volumul „Cimitirul din epoca bronzului de la Câmpina”, coordonat de Alin Frînculeasa, cuprinde rezultatele obţinute de echipa de arheologi ai .....
Data: Aug 27, 2015
]]>Părintele arhimandrit Benedict Ghiuș, iubitor de pravilă monahală, a înțeles că demersul personal al căutării Luminii celei adevărate .....
Data: Aug 27, 2015
]]>Cu puţin înainte de începerea unui nou an şcolar, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a realizat bilanţul proiectului social-filantropic .....
Data: Aug 27, 2015
]]>Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a vizitat sâmbătă, 22 august 2015, Parohia din Cenadul Unguresc (Magyarcsanad), aparținând .....
Data: Aug 27, 2015
]]>Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a organizat, miercuri, 26 august 2015, două reuniuni pregătitoare cu .....
Data: Aug 27, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).