În perioada 7-18 august, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ are loc Tabăra de tradiţie şi spiritualitate ortodoxă, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale. Programul zilnic începe cu rugăciunile de dimineaţă în Biserica „Sfântul Ioan Iacob“ a seminarului. „Faptul că ne rugăm împreună într-un lăcaş de închinăciune atât de frumos este deosebit. După rugăciunea de dimineaţă, intrăm într-un program specific de tabără. Avem ateliere organizate pe categorii de vârstă: lucru manual (pentru copiii care au până în 10 ani), creativitate şi arte (pentru cei cu vârste între 11 şi 14 ani), pictură icoană pe lemn, pictură icoană pe sticlă şi atelierul de comunicare (pentru tinerii între 15 şi 18 ani). Atelierul de comunicare abordează problemele pe care le au tinerii din perspectivă creştină“, a spus Bogdan Grecu, coordonator tabără.
„Copiii şi tinerii pleacă de aici cu o convingere foarte puternică“
Copiii şi tinerii înscrişi în activităţile taberei sunt din Scoţia, Anglia, Irlanda, Belgia, Franţa, Spania, Italia (50) şi România (20). O parte dintre aceştia se află în vacanţă la rude în locurile natale. Astfel, au fost organizate două transporturi cu autocarul din Bucureşti şi din Baia Mare spre seminarul de la Mănăstirea Neamţ. „Ideea acestei tabere aparţine Înalt Preasfinţitului Iosif, care a participat, în urmă cu mai mulţi ani, la astfel de întâlniri ale ortodocşilor ruşi din Franţa, care aparţin de Patriarhia Constantinopolului şi au emigrat după Revoluţia bolşevică din 1917. Înalt Preasfinţia Sa a văzut că foarte mulţi urmaşi ai acelor familii de imigranţi şi-au păstrat credinţa datorită acestor tabere de vară. E foarte greu pentru copiii familiilor plecate în Occident să se adapteze întrucât se consideră ciudaţi. La şcoală şi în cartierele în care locuiesc ei sunt de multe ori singurii ortodocşi. Aşa se face că apare impresia că ei sunt nişte ciudaţi şi că lumea este altfel. În astfel de tabere ei îşi dădeau seama că nu sunt singuri. În tabăra din acest an avem patru copii ai unei familii din Spania. Tatăl acestor fraţi mi-a spus atunci când i-a adus în tabără: «Vreau să vadă că şi alţii sunt ca ei». Participanţii la această tabără îşi dau seama că sunt şi alţi copii care trăiesc după credinţa ortodoxă. Astfel identitatea lor este întărită, ei conştientizând că mai sunt şi alte familii care au aceeaşi credinţă pe care o trăiesc la fel acolo unde locuiesc. Copiii şi tinerii pleacă de aici cu o convingere foarte puternică, care îi întăreşte foarte mult în credinţă. Ei sunt viitorii stâlpi ai Bisericii Ortodoxe din ţara în care trăiesc“, a explicat Bogdan Grecu.
IPS Iosif va sluji în mijlocul tinerilor
Ca în fiecare an, Înalt Preasfinţitul Iosif se va afla în mijlocul copiilor şi al tinerilor din Tabăra de tradiţie şi spiritualitate ortodoxă pentru a le adresa un cuvânt catehetic. Duminică, 12 august, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale va săvârşi, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ioan Iacob“ a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ. Atelierele pentru cei 70 de participanţi sunt coordonate de animatori care au fost formaţi în ultimii ani pentru această tabără. După cum ne-a relatat pr. Mircea Filip, de la parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Paris şi directorul Centrului de coordonare pedagogică al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale, tabăra se va încheia cu prezentarea obiectelor din ateliere.
„Am venit cu multă nerăbdare în această tabără“
Tinerii au aşteptat cu emoţie organizarea celei de-a VII-a ediţii a taberei de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ. O parte dintre ei au venit însoţiţi de prieteni din ţara noastră.
Bianca Gheorghe din Braşov: „În această tabără avem posibilitatea să învăţăm multe lucruri noi. Consider că este pentru toţi tinerii o experienţă plăcută. Am rămas impresionată de frumuseţea bisericii acestui seminar, de peisajul ce o înconjoară şi de ospitalitatea celor de aici. Este o atmosferă frumoasă în care ne simţim bine“.
Matei din Milano - Italia: „Sunt plecat de şase ani din România, alături de părinţii mei. Am venit cu multă nerăbdare în această tabără, unde mi-am făcut şi anul trecut prieteni noi. Activităţile sunt atât de antrenante încât nu ne plictisim deloc. Am mers la atelierele de pictură, de teatru sau muzică. Sunt originar din Bacău şi am mai fost în zona Neamţului înainte de a mă stabili în Italia. Îmi plac foarte mult mănăstirile din Neamţ. O să plec din această tabără cu multe amintiri frumoase pe care le voi povesti şi prietenilor mei“.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 632
Id: 23780
Data: Aug 9, 2012
Imagine:
Concursul se va desfășura în conformitate cu prevederile Hotărârii Comitetului Director din 6 iulie 2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante și temporar vacante, precum și stabilirea .....
Data: Aug 9, 2012
Preoţii Protopopiatului Oneşti au săvârşit ieri Sfânta Liturghie în Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ din Oneşti. Slujba a fost oficiată pentru prima dată în biserica mare a parohiei „Pogorârea Sfântului .....
Data: Aug 9, 2012
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ va fi adusă astăzi, la ora 9:30, la Biserica Precista din Bacău. Pelerinajul va avea loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi .....
Data: Aug 9, 2012
Duminica, 5 august 2012, Preasfintitul Episcop Sebastian a savarsit Sfanta Liturghie in biserica Adormirea Maicii Domnului a Parohiei Chilia, com. Fagetelu, potrivit episcopiaslatinei.ro.In cuvantul de invatatura, Preasfintia Sa a aratat cum trecerea noastra prin aceasta vale a plangerii, .....
Data: Aug 10, 2012
Luni, 6 august 2012, Preasfintitul Episcop Sebastian a savarsit slujba de resfintire a bisericii Sfantul Ierarh Nicolae din Parohia Celeiu-Corabia, informeaza episcopiaslatinei.ro.La sfarsitul Sfintei Liturghii, Preasfintia Sa a tinut un cuvant de invatatura in care a subliniat importanta .....
Data: Aug 10, 2012
Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent Miercuri, 8 august 2012, in mijlocul artistilor participanti la cea de-a VII-a editie a taberei de pictura de la Manastirea Patranjeni, pentru a vernisa expozitia de icoane. Tabara de pictura, ce se desfasoara in .....
Data: Aug 10, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).