Tabara pentru copii si tineret Floare de colt , la Durau

La Centrul Cultural-Pastoral 'Sf. Daniil Sihastru' - Durau se incheie astazi, 25 iunie, prima tabara, dintr-o serie de 12, pe care Mitropolia Moldovei si Bucovinei a organizat-o in aceasta saptamana. Tabara pentru copii si tineret 'Floare de colt' Durau mai are disponibile locuri in patru serii, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Moldova.Mitropolia Moldovei organizeaza in aceasta vara la Durau, la initiativa si cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Tabara pentru copii si tineret 'Floare de colt'. In aceasta saptamana, 94 de copii cu varste cuprinse intre 8-15 ani din orasele Iasi, Dorohoi, Suceava, Botosani au descoperit impreuna ce inseamna prietenia, jocul, traditia, dar si credinta, prin participarea la rugaciunile de dimineata si de seara, atelierele de teatru, pictura icoana pe lemn si pe sticla, origami, muzica, dans, engleza. Intrecerile sportive, drumetiile si excursiile au fost nelipsite, iar prieteniile create vor ramane peste timp. Conducerea taberei a fost foarte bine aleasa: preoti tineri, cadre didactice, maici, toti cu o stralucitoare cultura generala, o temeinica pregatire psihopedagogica, oameni energici care si-au asumat constient si voluntar responsabilitatea instructiei si educatiei fara ghearele catalogului, fara stres.Activitati la umbra Muntelui CeahlauPrin oamenii ei, tabara completeaza cunostintele acumulate de elevi in timpul anului scolar, le perfectioneaza comunicarea, ii invata sa se adapteze la situatii diverse, sa se descurce singuri, sa fie toleranti, credinciosi, altfel spus le infrumuseteaza viata, pregatindu-i mai temeinic impotriva capcanelor ei. Tabara este o punere in practica a principiului pedagogic al interdisciplinaritatii, intrucat elevii pot opta pentru activitati impartite pe ateliere, pot aprecia munca celorlalti colegi si sunt, la randul lor, apreciati, incurajati pentru tot ceea ce fac bun. Totul se desfasoara firesc, intr-o armonie debordanta. Programul este diversificat, cu foarte multe jocuri de echipa, gandite minutios de catre animatorii deveniti ei insisi copii pentru perioada activitatilor, un program flexibil cu drumetii si excursii, cu multa voie buna exprimata prin glume, cantece si dans. Intr-un cuvant, Tabara 'Floare de colt' a devenit deja o imparatie a copiilor in care fericirea nu este dramaluita si nici selectiva, aici copilaria se traieste din plin. Tabara 'Floare de colt' de la Durau constituie cel mai frumos dar pe care il pot oferi copiilor parintii mai intai si apoi organizatorii taberei, dupa un semestru sau un an de invatatura. Batranul Ceahlau, cu umerii garboviti, dar cu priviri de vultur va asteapta si va va primi cu neasemuita-i ospitalitate in toate anotimpurile. In tabara exista serii in care mai sunt locuri libere: 24-30 iulie (liceeni), 7-13 august (copii 9-14 ani), 14-20 august (copii 9-14 ani), 21-27 august (liceeni/seminaristi). Contact: Biroul de tabere al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, www.tabere.mmb.ro, tel. 0232.235.691/2 int. 406, tel. mobil 0720.500.542, e-mail: tabere@ mmb.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1161

Id: 7397

Data: Jun 25, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).