]]>În perioada 29 iunie-11 iulie 2015, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în Eparhia Oradiei s-a desfăşurat cea de-a opta ediţie a taberei de creaţie religioasă intitulată generic „Împreună să ne cunoaştem tradiţia şi valorile creştine”, a precizat Prot. Prof. Radu Rus. Ca în fiecare an, tabăra a fost organizată prin Fundaţia „Ioan şi Veturia Candrea” a Episcopiei Oradiei, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Asociaţia Filantropia Oradea, sucursala Mănăstirea Izbuc, la Mănăstirea Izbuc şi Schitul Poiana Florilor, dependent de Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea. În acest an, desfăşurarea taberelor a fost posibilă prin implicarea financiară a parohiilor de oraş din toate cele patru protopopiate ale Eparhiei, a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie, filiala Bihor şi a Era Shopping Park Oradea. Primele două serii ale taberei din acest an s-au desfăşurat, în paralel, la Mănăstirea Izbuc şi la Schitul Poiana Florilor, în perioada 29 iunie-4 iulie, şi au reunit câte 30 de elevi din ciclul gimnazial şi liceal de la diferite şcoli din Oradea şi din judeţul Bihor, selectaţi în funcţie de rezultatele deosebite la învăţătură şi purtare, de premiile obţinute la Olimpiada de religie, etapele judeţeană şi naţională şi, nu în ultimul rând, de situaţia socială şi economică a familiilor din care provin copiii. Următoarea serie a taberei s-a desfăşurat în perioada 6-11 iulie, când 35 de elevi de liceu s-au întâlnit pentru creaţie şi recreaţie la Mănăstirea Izbuc. Scopul acestor tabere a fost acela de a le oferi copiilor şi tinerilor o alternativă creştină, viabilă şi educativă, de petrecere a timpului liber. Copiii implicaţi în proiect au petrecut zile extrem de frumoase, bucurându-se de frumuseţile naturii, de binecuvântarea slujbelor religioase, de binefacerile drumeţiilor sau ale activităţilor sportive. O componentă importantă a taberei a fost reprezentată de cursurile de pictură pe sticlă, la care toţi copiii au participat, la sfârşitul perioadei de tabără fiecare participant reuşind să finalizeze cel puţin o icoană, produsele muncii lor urmând a fi expuse într-o expoziţie ce va fi vernisată imediat după începerea anului şcolar 2015-2016. În acest demers elevii au fost sprijiniţi de către inimoşii profesori bihoreni Pr. Pavel Benţa, Marius Şchiop, Gabriela Pleşa şi Florina Iepure, care, an de an, pe bază de voluntariat, participă cu multă dăruire la taberele de creaţie. Pe de altă parte, zilnic, copiii au participat în mod activ la Sfânta Liturghie şi la slujbele de seară, îmbogăţindu-se spiritual din frumuseţea cultului divin ortodox, precum şi la cateheze care au avut teme variate, menite să răspundă nevoilor spirituale ale copiilor. Din programul taberei n-au lipsit drumeţiile, concursurile pe teme de cunoştinţe religioase, cursurile de muzică bisericească, vizionările de documentare religioase şi filme cu mesaj creştin sau întrecerile sportive cu tot farmecul şi veselia specifice. În aceste activităţi tinerii au fost sprijiniţi şi asistaţi de către profesorii: Pr. Dorel Leucea, Pr. Ciprian Pordea, Arhid. Ştefan Lakatos şi Prof. Dorina Gabor. Generozitatea gazdelor taberei, obşile monahale de la Mănăstirea Izbuc şi Schitul Poiana Florilor, a contribuit din plin la reuşita proiectului. Copiii s-au simţit foarte bine, au legat prietenii, şi-au descoperit şi dezvoltat aptitudini, au conştientizat că timpul liber poate fi petrecut frumos şi echilibrat, plăcut şi eficient, în acelaşi timp, interesant şi constructiv, creativ şi recreativ totodată, într-o manieră cu adevărat folositoare şi ziditoare.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 624
Id: 53621
Data: Jul 11, 2015
Imagine:
]]>Noi cursuri de calificare au loc în localităţi rurale din judeţul Gorj în cadrul proiectului social “Trans-FORMARE pentru o viaţă mai bună în mediul .....
Data: Jul 11, 2015
]]>Mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Răzvan .....
Data: Jul 11, 2015
]]>Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viața creștină și pentru fiecare dintre noi. Suntem datori să-i miluim pe săracii pe care Hristos ni i-a lăsat în lume în .....
Data: Jul 11, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, la sediul Protoieriei Curtea de Argeș, a reînceput activitatea educativă Să învățăm pentru viitor, ca parte componentă a .....
Data: Jul 11, 2015
]]>Tabăra de Creatie Populară ”Sfântul și Dreptul Iosif” desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, de Sectorul Administrativ .....
Data: Jul 11, 2015
]]>Putem face multă milostenie și îndeosebi milostenie sufletească, ce are o valoare uriașă. Trebuie să începem toți o nouă cruciadă de milostenie pentru aproapele nostru. Să ajutăm .....
Data: Jul 11, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).