Pastorul lui Herma constituie o scriere utila atat pentru detalierea importantei Tainei Botezului pentru comunitatea crestina din primele veacuri, cat si pentru semnificatia pocaintei si posibilitatea redusa a repetitivitatii acesteia in conceptia primilor crestini.Autorul este preocupat de necesitatea afirmarii obligativitatii administrarii Botezului pentru mantuire si in acelasi timp simte nevoia sa adopte o cale de mijloc intre rigorismul anumitor persoane care considerau ca pocainta dupa renasterea din apa si din Duh nu este posibila si laxismul altora care ingaduiau in continuare o viata plina de pacate pentru neofitii crestini.Botezul 'mortilor'In materialul anterior am discutat despre importanta Tainei Botezului ca renastere spirituala. Pasajul in cauza analizat era: 'Trebuia neaparat sa se urce prin apa, ca sa primeasca viata; n-ar fi putut intra altfel in Imparatia lui Dumnezeu daca nu aruncau moartea, care stapanea viata lor de mai inainte. Acesti morti au primit pecetea Fiului lui Dumnezeu si au intrat in Imparatia lui Dumnezeu; ca omul este mort inainte de a purta numele Fiului lui Dumnezeu, dar cand primeste pecetea, leapada moartea si primeste viata. Pecetea, dar, este apa; mortii se coboara in apa si se ridica vii; acelora, dar, li s-a propovaduit pecetea aceasta si s-au folosit de ea, ca sa intre in Imparatia lui Dumnezeu' (Pastorul 93, 2-4, in: op.cit., pp. 368-369). Aici, Herma afirma clar importanta Tainei Botezului pentru intrarea in Imparatia cerurilor. O intrebare esentiala care se pune aici este: cum pot intra in Imparatia cerurilor cei care au trait inainte de Intruparea Domnului si, implicit, a aparitiei acestei Taine fundamentale, precum si cei care nu s-au botezat deloc? Herma gaseste un raspuns pe care il consideram din multe puncte de vedere inedit. Talcuind una dintre vedenii care arata cum alaturi de pietrele care ieseau din adancul apelor (care urmau sa fie folosite la zidirea turnului si care ii simbolizau pe cei proaspat botezati) ieseau si 40 de pietre absolut perfecte care aveau deja pecetea mantuirii, el afirma: 'Acestea (cele 40 de pietre, n.n.) sunt Apostolii si Invatatorii, cei care au predicat numele Fiului lui Dumnezeu; acestia, adormind in puterea si credinta Fiului lui Dumnezeu, au predicat si celor mai inainte adormiti si le-au dat lor pecetea predicii. S-au pogorat, asadar, cu ei in apa si iarasi s-au ridicat; dar acestia s-au pogorat vii si vii s-au ridicat; ceilalti, insa, cei mai inainte adormiti, morti s-au pogorat si vii s-au ridicat. Prin acestia, dar, au dobandit viata si au cunoscut numele Fiului lui Dumnezeu; de aceea s-au si ridicat impreuna cu ei si s-au potrivit in zidaria turnului si s-au zidit impreuna fara sa mai fie ciopliti, ca adormisera in dreptate si mare curatie; atat numai ca nu aveau pecetea aceasta' (Pastorul, 93, 5-7, in: Scrierile Parintilor Apostolici, trad. pr. Dumitru Fecioru, col. PSB, vol. I, EIBMBOR, Bucuresti, 1995, p. 369). Pasajul este dens si plin de mister pentru ca propune practic o imitare a pogorarii la iad a Mantuitorului de Apostolii si Invatatorii perioadei primare a Bisericii. Din punctul nostru de vedere, este singurul pasaj patristic care vorbeste despre o astfel de imitare si care propune practic o ipoteza incredibila: dobandirea mantuirii prin Botezul predicatorial dupa trecerea la cele vesnice. Trebuie, insa, sa analizam in amanunt afirmatia lui Herma. El considera practic ca aceasta predica sustinuta in fata celor adormiti fara a fi botezati, chiar daca ei au murit dupa Intrupare (de vreme ce nici un Apostol nu a murit inaintea Domnului), reprezinta practic pecetea prin care ei sunt mantuiti. Ea inlocuieste intr-un fel pecetea apei, desi, in mod surprinzator, Herma afirma ca Apostolii si Invatatorii s-au pogorat, asadar, cu ei in apa si iarasi s-au ridicat. Nu stim la ce apa se face referire aici (un fel de rau vesnic asemenea Stixului din mitologia greaca?). Cert este ca aceste persoane se integreaza Bisericii dupa trecerea la cele vesnice prin acceptarea predicii Apostolilor trecuti si ei la cele vesnice si care reprezinta astfel o imitare a pogorarii la iad a Mantuitorului. Nu stim, insa, foarte clar in ce consta Botezul lor, in afara de acceptarea mesajului kerigmatic transmis de Apostoli.Pocainta dupa primirea Botezului In perioada primara a crestinismului se considera ca Botezul reprezinta totodata calea suprema de pocainta si ca pacatuirea ulterioara este una care ne desparte definitiv de mostenirea Imparatiei cerurilor. Afirmam cu regret ca aceasta opinie a cercetatorilor (vezi Enrico Norelli in materialul anterior dedicat Pastorului) nu pare a avea o motivare prea sigura, deoarece, in acest caz, de ce ar mai face Sfantul Apostol Iacov apel la o eventuala marturisire in fata fratilor a relelor savarsite (vezi Iacov 5, 16)? Consideram ca, asa cum afirma Everett Ferguson, atunci cand se sustinea o singura pocainta, se vorbea in realitate de o singura convertire si o singura renuntare la viata de pacat dusa inainte. Pasajul din Pastor este destul de ambiguu: 'Ar trebui ca cel care a primit iertarea pacatelor sa nu mai pacatuiasca, ci sa traiasca in curatie. (...) Cei care cred acum sau cei care au sa creada nu mai pot face pocainta pentru pacatele lor; ei au primit iertare pentru pacatele de mai inainte. Dar pentru cei chemati inainte de aceste zile, Domnul a pus pocainta, ca Domnul, fiind cunoscator de inimi si cunoscand mai dinainte toate, a cunoscut slabiciunea oamenilor si viclenia diavolului, ca va face rau robilor sai si se va purta cu viclesug cu ei. Domnul fiind mult milostiv, S-a indurat de faptura Sa si a pus pocainta aceasta. (...) Dar iti spun tie: daca cineva, fiind ispitit de diavolul, pacatuieste dupa acea sfanta si mare chemare, acela mai poate face pocainta o singura data; dar daca pacatuieste mereu si se pocaieste, unui om ca acesta pocainta nu ii este de nici un folos; cu greu va dobandi viata' (Pastorul, 31, 3-3, in: op.cit., p. 303). Şi pasajul acesta este destul de complex si dificil si nu poate fi inteles daca luam in considerare un singur sens al termenului de pocainta utilizat aici. Astfel, atunci cand Herma afirma ca persoanele care cred sau care vor crede nu mai pot face pocainta inca o data el se refera strict la convertirea si iertarea pacatelor oferite exclusiv de Botez. Nu mai poate exista un al doilea Botez, acesta este intelesul frazei de mai sus. Pe de alta parte, Herma pare sa aminteasca de o eventuala pocainta a celor care nu mai pot primi Botezul deoarece au trait inainte de venirea Mantuitorului, iar despre botezarea acestor persoane am vorbit in prima parte a acestui material. In cele din urma exista si o pocainta postbaptismala, dar care poate fi acordata o singura data (nu stim cum), deoarece o eventuala repetitivitate a acesteia este imposibila din cauza lipsei sale de eficienta pentru indreptarea spirituala. Traditia patristica, insa, a reglementat Taina Pocaintei asa cum o avem astazi pentru a exista o pocainta postbaptismala eficienta. Unitatea crestinilor botezati Incheiem acest material asupra scrierii Pastorul a lui Herma cu un citat care priveste unitatea crestinilor botezati, un aspect asupra caruia trebuie sa reflectam ori de cate ori avem ocazia sa ne bucuram de comuniunea ecleziala cu ceilalti: 'Toate neamurile care locuiesc sub cer, dupa ce au auzit predica si au crezut, au fost numite cu numele Fiului lui Dumnezeu (termenul de crestin vine de la numele lui Hristos, n.n.). Primind pecetea, au dobandit un singur cuget si o singura minte, au ajuns sa aiba o singura credinta, o singura dragoste. (...) De aceea, zidul turnului a ajuns de o singura culoare, stralucitor ca soarele' (Pastorul, 31, 3-3, in: op.cit., p. 370). Acest fragment ne arata ca in Biserica trebuie sa ramanem uniti prin intermediul virtutilor, dintre care straluceste cel mai mult dragostea. O dragoste faurita de inima smerita in conlucrare cu harul Tainei Botezului, asa cum au invatat Sfintii Parinti. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 30 august 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 862

Id: 16144

Data: Aug 30, 2011

Imagine: