Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savarsit duminica, 2 decembrie, Taina Sfantului Maslu in biserica cu hramul "Pogorarea Sfantului Duh" din Resita. La slujba au participat autoritati locale, precum si un numar impresionant de credinciosi, dupa cum informeaza "Ziarul Lumina"."Suntem intr-un an dedicat Tainei Sfantului Maslu si ingrijirii bolnavilor, de aceea se cuvenea ca nu numai in spitale si asezaminte sociale sa savarsim Taina Sfantului Maslu, ci si in parohiile din orasele noastre, mai ales din Resita si Caransebes, si bineinteles impreuna la Taina Sfantului Maslu sa ne rugam si pentru cei care nu au putut veni ca sa fie impreuna cu noi si ne referim aici la cei bolnavi, la cei pe care i-am pomenit si care sunt rastigniti pe patul de suferinta", a aratat chiriarhul in cuvantul sau. "Prezenta Preasfintitului Parinte Lucian, la o seara duhovniceasca, la Taina Sfantului Maslu, a constituit pentru noi toti, cler si credinciosi deopotriva, un imbold pentru a ne intari duhovniceste. Avem nevoie de acest lucru pentru a putea parcurge dupa cuviinta sfantul post, perioada in care fiecare dintre noi suntem chemati la a ne imbunatati duhovniceste pentru a-L primi asa cum se cuvine pe Pruncul Iisus Hristos, Cel care se va naste in ieslea Betleemului si in ieslea sufletelor noastre", a marturisit pr. protopop Catalin Mirisan. Biserica "Pogorarea Sfantului Duh" este asezata intr-o zona defavorizata a cartierului resitean Govandari si a inceput a se construi in anul 2006. In luna octombrie a anul 2011 a fost binecuvantata de Preafintitul Lucian, Episcopul Caransebesului. La final, toti cei prezenti au primit din partea Episcopului Caransebesului iconite cu Maica Domnului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 648
Id: 26508
Data: Dec 5, 2012
Imagine:

Data: Dec 5, 2012

Data: Dec 5, 2012
Data: Dec 5, 2012

Data: Dec 5, 2012

Data: Dec 5, 2012

Data: Dec 5, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).