Grija fata de cei suferinzi a fost practicata in mod constant de Biserica, scriitorii bisericesti oferindu-ne nenumarate dovezi in acest sens. Marturiile Sfintilor Parinti au ramas graitoare peste timp pentru necesitatea si rostul acestei nobile si binecuvantate preocupari pentru mantuirea in Hristos. De fiecare data, atat in Vechiul Testament, cat si in Noul Testament, in slujbele randuite pentru tamaduire, prezenta untdelemnului este indispensabila. In Evhologhionul lui Serapion, de pilda, se gasesc doua rugaciuni in care cerem de la Dumnezeu sa daruiasca untdelemnului putere vindecatoare ca prin gustarea si ungerea cu el sa inlature (de la bolnav) orice temperatura si orice lucrare a celui rau si orice boala si sa se faca leac vindecator si impartasirea din acest untdelemn sa se faca mijloc de intarire. Pe de alta parte, ne rugam lui Dumnezeu Tatal: sa trimita peste untdelemn putere vindecatoare ca sa fie celor ce se vor unge spre indepartarea a toata boala si a toata slabiciunea leac de alungare a oricarei puteri diavolesti, spre alungarea oricarui duh viclean, spre alungarea oricarei temperaturi si friguri si a oricarei slabiciuni, spre buna bucurie si iertarea pacatelor, spre viata si mantuire, spre sanatatea si desavarsirea sufletului, a trupului si a duhului, spre intarirea desavarsita.Boala, o lectie de la DumnezeuOrigen, vorbind despre darul preotilor de a ierta pacatele, citeaza cuvintele Sfantului Iacob privind Taina Maslului, pe care le considera drept argument autoritativ. La randul sau, Sfantul Ioan Gura de Aur scoate in evidenta nobletea misiunii preotilor care au puterea sa renasca crestinii la viata cea adevarata, iertand pacatele. Inca un exemplu despre insemnatatea rugaciunii la vreme de boala este relatarea Sfantului Grigorie de Nazianz despre boala tatalui sau. Pe toata durata bolii era coplesit de dureri. Singura lui usurare era Dumnezeiasca Liturghie, in timpul careia durerea inceta. Boala ne ajuta sa vedem unde ne gasim pe drumul vietii. E o lectie de la Dumnezeu, fiindu-ne de ajutor in sporirea noastra daca o primim cu multumire de la El, spune Sfantul Varsanufie. De boala nu te poti folosi ca de o scuza, pentru a te odihni in urma eforturilor duhovnicesti. Poate ca unii ar putea crede ca boala si neputinta trupeasca impiedica lucrarea de desavarsire, deoarece nu mai poti lucra, nici realiza ceva cu propriile maini. Cu toate acestea, boala nu este o piedica, spune Sfantul Ambrozie al Mediolanului. Talcuind parabola despre bogatul nemilostiv si saracul Lazar, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: De vin peste noi pedepse (necazuri), sa multumim lui Dumnezeu prin cainta, prin zdrobirea inimii si prin deasa marturisire. Iar daca am facut vreun pacat in viata aceasta, sa-l ispasim, stergand intinaciunea cu toata ravna sufletului nostru.Traditia asistentei sociale in BisericaCel care a pus in practica, pentru prima data in istoria crestinismului, purtarea de grija pentru bolnavi a fost Marele Ierarh si Sfant Vasile cel Mare. El este fondatorul Vasiliadelor, adevarate cetati de mila crestina. La inceput, a organizat un spital, un azil de batrani, o leprozerie, un orfelinat cu scoala de meserii pentru copiii crescuti acolo, diferite ateliere de lucru. De la dansul incoace, Biserica a pus in practica Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos pentru cei bolnavi, ingrijindu-se temeinic de infiintarea multor infirmerii, farmacii si spitale. Slujitorii ei i-au indemnat intotdeauna pe oameni, prin cuvant si fapta, sa cerceteze pe cei bolnavi si sa-i ajute, dupa puterile lor. Din documentele pastrate la manastirile din tara noastra aflam ca bolnitele au existat pe langa cele mai cunoscute asezaminte monahale inca din veacurile XV, XVI. Un exemplu este bolnita de la Manastirea Neamt, unde era staret marele Paisie, care a condus in ultimii ani ai veacului al XVIII-lea o bolnita ce de fapt era mult mai veche. Avea cel putin 200 de ani de existenta. S-au gasit informatii despre o xenodochie care functiona la Manastirea Prislop in secolul al XIV-lea. Xenodochiile erau adaposturile pentru calatori, care erau primiti aici, hraniti si li se dadea si ajutor medical daca era nevoie. Xenodochiile mai erau numite si ospatarii (de la ospitalitate, de unde si cuvantul spital de mai tarziu). Primele spitale si leprozerii din Ţarile RomaneLa 1704, spatarul Mihai Cantacuzino a intemeiat in Bucuresti spitalul Coltea, primul din Ţara Romaneasca. Acesta cuprindea 24 de paturi si o farmacie. Al doilea spital construit in Bucuresti a fost spitalul Pantelimon, ctitorit de Grigorie Ghica al II-lea, intre 1735 si 1752, pe langa manastirea cu acelasi nume. La inceput, avea 12 paturi pentru cei ce ar patimi de boale cronice, asa cum reiese din hrisov, iar un medic vizita bolnavii de doua ori pe saptamana. In apropiere, Grigorie Ghica a construit o serie de cladiri, grupate in jurul unei bisericute cu hramul Sfantul Visarion, pentru izolarea bolnavilor de ciuma. Ceva mai tarziu, in 1762, Alexandru Moruzi a ctitorit un nou spital pentru ciumati la Dudesti, in apropierea Bucurestiului. La Iasi, domnitorul Constantin Racovita a intemeiat in 1757 spitalul Sfantul Spiridon, pe langa manastirea cu acelasi nume. De la 30 de paturi, cat avea la inceput, in 1860, spitalul avea 280 de paturi si administra 13 institutii spitalicesti din toata Moldova, fiind cel mai mare din Moldova. La Dragomirna, bolnavii batrani si cei slabi se asezau in spital si se incredintau fratelui Onufrie, care cunostea putin iscusinta doftoriceasca, avea o inima plina de dragoste si se pricepea cum sa-i mangaie pe suferinzi, cu vorbe si cu sfaturi duhovnicesti, dupa insemnarea biograful Sfantului Paisie de la Neamt. Nici Manastirea Secu nu a fost lipsita de astfel de lacasuri de tamaduire, aici functionand din vechime o bolnita unde tratamentul se baza mai mult pe rugaciune si un strict regim alimentar.Bolnitele din OlteniaAu existat bolnite si la multe dintre manastirile valcene: Bistrita, Cozia, Horezu, Ramnicu Valcea, Dintr-un Lemn. Una dintre cele mai vechi bolnite din aceasta parte a tarii, atestata documentar, este cea de la Bistrita, ridicata de Barbu Craiovescu. In documentele acestei manastiri s-au gasit insemnari despre vindecari de tifos, epilepsie si chiar de ciuma. Bolnita de la Cozia, din care azi se mai pastreaza o singura cladire, a fost construita de Radu Paisie la 1542. Cea de la Horezu a fost ridicata de Maria Brancoveanu. Intregul complex, inconjurat de ziduri, s-a construit odata cu cladirea bisericii, pentru a folosi drept locuinta calugarilor bolnavi, preotilor, precum si pelerinilor. La aceasta bolnita au fost tratati si bolnavi veniti din afara manastirii, dovada fiind mormintele de mireni gasite in cimitirul vechi, in urma sapaturilor arheologice.(Articol publicat in Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia, din 23 august 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 895

Id: 33320

Data: Aug 23, 2013

Imagine: