Targ de Carte și Revista Religioasa, la Sibiu

Cea de-a XIII-a editie a Târgului de Carte si Revista Religioasa de la Sibiu aduna 20 de edituri de profil din întreaga tara, care au adus sibienilor, la preturi avantajoase, publicatii noi. La deschiderea oficiala a manifestarii a participat si Înaltpreasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, alaturi de organizatorii evenimentului, reprezentantii editurilor si numerosi colaboratori, informeaza Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.Foaierul Bibliotecii „ASTRA“ din Sibiu a devenit pentru câteva zile un adevarat templu al cartii si revistei religioase. Oferta de carte este diversa si vine sa întâmpine cererea ampla din partea iubitorilor de publicatii religioase. Târgul de la Sibiu se desfasoara în perioada 31 octombrie - 3 noiembrie, între orele 10:00 si 20:00 si are intrarea libera. Înca din prima zi, sute de sibieni au venit la târgul de carte pentru a studia ofertele celor 20 de edituri si pentru a participa la manifestarile programate. La deschiderea oficiala a manifestarii au fost prezenti IPS Mitropolit Laurentiu, directorul târgului si presedintele Asociatiei „Scriptus“, Lucian Coca, directorul Bibliotecii „Astra“, Silviu Bors, reprezentanti ai editurilor, consilieri eparhiali, protopopi, preoti, scriitori si numerosi iubitori de carte religioasa.Hrana culturala si duhovniceasca La deschiderea oficiala, directorul bibliotecii sibiene, Silviu Bors, le-a urat bun-venit participantilor la târg si tuturor celor ce vin la manifestare. „Ma bucur sa fim din nou gazda acestui important târg de carte. Am observat, la fiecare editie, evolutia editurilor participante si cu siguranta ca vom avea câteva zile pline în cadrul acestui târg“, a spus Silviu Bors. În discursul inaugural, organizatorul târgului, Lucian Coca a multumit tuturor participantilor la aceasta sarbatoare a cartii religioase, precum si celor ce calca pragul bibliotecii sibiene pentru a-si procura ultimele aparitii din aceasta sfera editoriala. „An de an, noua organizatorilor, ne place sa spunem ca Târgul de Carte si Revista Religioasa îsi deschide portile, asteptând cu dor si drag pe noii si vechii prieteni, expozanti si cititori. Târgul nostru este unic în tara prin specificul lui si a devenit o traditie în viata cetatii. Este unic în tara dupa longevitate, dar mai ales prin prieteniile legate între organizatori, editori si cititori. Ne asteptam cu drag unii pe altii la Sibiu pentru a vedea ce noutati editoriale au mai aparut, ce invitati ne vor bucura inimile si ce cuvinte de apa vie ne vor adapa sufletele. Desi îi spunem târg, nu târguim nimic, pentru ca hrana culturala si duhovniceasca adusa an de an aici sunt nepretuite“, a spus Lucian Coca. Directorul târgului a prezentat apoi principalele lansari de carte, concerte si alte evenimente din cadrul târgului, la care sunt asteptati cât mai multi iubitori de cultura.Misiunea editurilor religioaseÎn cuvântul sau, IPS Mitropolit Laurentiu a subliniat importanta unor astfel de manifestari, prin care cartea este cinstita asa cum se cuvine si prin care este evidentiat locul culturii în viata societatii. Cartea religioasa, a spus ierarhul, are o importanta aparte în mediul cultural si de aceea un târg de asemenea amploare cinsteste ostenitorii din editurile de profil, care au îndatorirea de a colabora în misiunea lor de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu.„Prin acest târg se ofera posibilitatea ca toate editurile noastre sa se întâlneasca si sa colaboreze. Avem posibilitatea sa oferim oamenilor carti cu un continut spiritual si cu imagini iconice al Cuvântului Întrupat si ale sfintilor. Am cerut tuturor sa colaboreze strâns cu toate editurile, pentru ca numai asa ne putem ajuta unii pe altii. Avem posibilitatea sa schimbam carti între noi si sa continuam astfel lucrarea pastorala si misionara a Bisericii noastre. Va binecuvântam pe toti si va dorim sa aveti o activitate placuta la Sibiu, prin prezentarea cartilor editate în toate partile tarii noastre“, a spus IPS Mitropolit Laurentiu.Lansari, conferinte, concerteDintre evenimentele cultural-artistice din cadrul manifestarii amintim lansarea lucrarilor „Omul si masina“, a lui Thomas Molnar, tradusa si prefatata de Manuel Valeriu, sub egida Editurii Logos, „Path to the Kingdom-Hieromonk“ de Arsenie Boca, o traducere în engleza a lucrarii „Calea Împaratiei“, realizata la Editura Charisma din Deva, precum si „Parintele Arsenie Boca în Arhivele Securitatii“, vol. I, si „Când Satana îti da târcoale… George Racoveanu, ucenicul lui Nae Ionescu în Dosarele Securitatii“, ambele aparute la Editura Agnos. Editura Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului va lansa astazi, 1 noiembrie, volumele „Liturghie - sufletul etern al Ortodoxiei în rugaciune“, de pr. prof. univ. dr. Ene Braniste, „Repertoriul bibliografic al localitatilor si monumentelor din Transilvania“, de Nicolae Stoicescu, în doua volume, „Sinaxarul sau Vietile Sfintilor“, pe septembrie si octombrie, scrise de ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, „Poteci de lumina“, a parintelui Gheorghe Coltea, „Cuvinte din Scripturi“, de pr. Gheorghe Streza, „Episcop dr. Vasile Coman. Teme de lectura“, realizata de pr. dr. Cristian Muntean. Din programul târgului nu vor lipsi expozitiile de documente, conferintele si concertele religioase. În fiecare zi vor fi extrase taloanele cu premiile oferite de edituri si de organizatori.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 878

Id: 35130

Data: Nov 1, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).