]]>Credincioșii parohiei clujene „Nașterea Domnului” din cartierul Gheorgheni, dar și cei din alte cartiere, sunt îndemnați, în prag de primăvară, să le facă o bucurie celor dragi, oferindu-le în dar mărțișoare realizate de micii creștini ai parohiei. Creațiile lor vor fi expuse până pe 1 martie, în locașul de cult situat pe str. Rășinari nr. 1 A. Mărțișoarele din ceramică, dar nu numai, au fost realizate în cadrul cercului de pictură al parohiei, și au fost puse spre vânzare. O parte din fondurile care se vor obține în urma târgului de mărțișoare, vor fi donate Așezământului social „Sfântul Onufrie”, destinat copiilor, de la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, potrivit Radio Renaşterea. Cei mai mulți elevi care participă la cercul de pictură al parohiei provin de la școala „Constantin Brâncuși” din municipiu, cu care parohia „Nașterea Domnului” desfășoară, de câțiva ani, un amplu parteneriat educațional. Pe lângă activități recreative și culturale, copiii sunt implicați în diverse acțiuni filantropice, care-și propun să-i învețe, de la vârste fragede, cât de important este a dărui din puținul lor celor nevoiași.
Download: Click for download attached file: Targ de martisoare, la parohia clujeana Nasterea Domnului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 515
Id: 48764
Data: Feb 15, 2015
Imagine:
]]>Faza locală a concursul religios „Urmarea lui Hristos”, aflat la a V-a ediție, s-a desfășurat sâmbătă, 14 februarie 2015, în județul Cluj. Competiția, care se adresează elevilor .....
Data: Feb 15, 2015
]]>Credincioșii bistrițeni au participat în număr mare, în duminica Înfricoșătoarei Judecăți, la Sfânta Liturghie oficiată la biserica ortodoxă „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, .....
Data: Feb 15, 2015
]]>La 14 februarie 2015, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului s-a desfășurat ședința de constituire a Asociației .....
Data: Feb 15, 2015
]]>În perioada 13 - 14 februarie 2015, la Reședința Episcopală din Giula, sub conducerea Preasfințitului Părinte Siluan, au avut loc ședințele anuale de lucru ale Consiliului și .....
Data: Feb 15, 2015
]]>Biserica Ortodoxă se află astăzi, 15 februarie 2015, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. La Sfânta Liturghie, în toate bisericile ortodoxe s-a citit Pericopa Evanghelică de la .....
Data: Feb 15, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Teofan si Pr Justin - Predica la Sf Arhangheli Mihail si Gavriil 2011
IPS Teofan - Sfanta Parascheva 14 oct 2008
IPS Teofan - Predica la praznicul Adormirii Maicii Domnului
IPS Teofan - Nasterea Maicii Domnului
IPS Teofan - Predica la a patra-a parte a Canonului Sf Andrei Criteanul
IPS Teofan - Cuvant la praznicul Sf. Schimbarii la Fata 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).