Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa din Craiova a organizat duminică, 29 septembrie, Târgul Jucăriilor, ediţia a IV-a. Cu acest prilej, în curtea sfântului locaş de închinare au fost expuse jucării donate de credincioşi, în scop umanitar.
Fondurile obţinute vor fi folosite pentru copiii internaţi la Secţia de Oncopediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova, care vor merge în pelerinaj la Mănăstirea Bistriţa, unde se vor închina la moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. De asemenea, jucăriile adunate în cadrul campaniei caritabile vor fi dăruite atât copiilor spitalizaţi la această unitate medicală cât şi celor din comunităţile rurale dezavantajate. „Le mulţumim celor care s-au implicat în campania umanitară organizată în sprijinul copiilor, pentru că de fiecare dată le-au întins o mână de ajutor, atunci când am făcut un apel. Le suntem mulţumitori reprezentanţilor grădiniţelor partenere în această acţiune, respectiv Grădiniţa «Sfântul Stelian», Grădiniţa «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» – Voiniceii şi clasei a II-a A a Colegiului Carol I, pentru solidaritatea pe care le-au arătat-o acestor copii care au nevoie de noi toţi”, a precizat părintele Gabriel Sorescu, paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae” – Brânduşa.
(Sursa: mitropoliaolteniei.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 605
Id: 34234
Data: Oct 2, 2013
Imagine:
Coralele parohiale din cuprinsul Mitropoliei Olteniei, înscrise anul acesta în Concursul naţional de muzică eclezială „Lăudaţi pe Domnul”, vor concura vineri, 11 octombrie, la Craiova, în cadrul fazei mitropolitane.
.....Data: Oct 2, 2013
Mitropolia Olteniei va lansa lucrarea „Sf. Ierarh Calinic – iubirea şi dăruirea Olteniei” la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” (Sala de Conferinţe) din Râmnicu Vâlcea, luni, 7 octombrie 2013, orele 16,45, .....
Data: Oct 2, 2013
Cu binecuvântarea PS Episcop Nicodim, mai mulţi preoţi au fost alături de pensionari, cu prilejul Zilei Internaţionale a pensionarilor.
La Sediul Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice din Drobeta Turnu Severin şi la .....
Data: Oct 2, 2013

Data: Oct 2, 2013

Data: Oct 2, 2013

Data: Oct 2, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Nicolae Tanase - Duminica a 4-a din Postul Mare
Pr Nicolae Tanase - Despre Spovedanie
Pr Nicolae Tanase - De la prietenie la iubire
Pr Nicolae Tanase - Familia crestina - Tinerii si provocarile lumii de azi - Piatra Neamt 8martie2005 p6 - raspunsuri
Pr Nicolae Tanase - Despre casatorie 3
Pr Nicolae Tanase - Adormirea Maicii Domnului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).