]]>Lăcaşul de cult al parohiei ortodoxe române din Benidorm, Spania, a fost târnosit sâmbătă, 12 septembrie 2015. Trei arhierei au oficiat slujba de sfinţire Slujba de sfinţire a bisericii a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei. La eveniment au participat autorităţi locale, reprezentând Primăria din Benidorm, dar şi numeroşi credincioşi, după cum aflăm de la Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Slujba de sfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Preasfințitul Părinte Timotei și Preasfințitul Părinte Siluan, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup coral condus de doamna preoteasă Carmen Chiorescu. Recunoştinţă pentru ostenitori În semn de recunoştinţă pentru activitatea sa, părintelui paroh Cristian Chiorescu i-a fost acordată Crucea Episcopie Spaniei şi Portugaliei. Totodată, au fost acordate mai multe diplome de vrednicie celor care s-au implicat în amenajarea bisericii parohiei Benidorm.
Download: Click for download attached file: Tarnosirea bisericii din Benidorm - Spania
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 403
Id: 55915
Data: Sep 14, 2015
Imagine:
]]>S-au împlinit sâmbătă, 12 septembrie 2015, douăzeci şi cinci de ani de la reactivarea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, prilej cu care la Satu Mare a avut loc şedinţa Adunării .....
Data: Sep 14, 2015
]]>În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, la 13 septembrie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor cartierului Dumbrava .....
Data: Sep 14, 2015
]]>Catedrala Mitropolitană din Timişoara îşi va sărbători marţi, 15 septembrie 2015, cel de-al doilea hram. Sfântul Iosif cel nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului, cinstit în .....
Data: Sep 14, 2015
]]>Biserica Ortodoxă sărbătorește sâmbătă, 14 septembrie 2015, Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Spre deosebire de alte praznice împărătești, .....
Data: Sep 14, 2015
]]>De praznicul Înălțării Sfintei Cruci, marcat pe 14 septembrie 2015, mii de oameni au participat la hramul Mănăstirii Cășiel din Arhiepiscopia Clujului, unde Sfânta Liturghie a .....
Data: Sep 14, 2015
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).