]]>Praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul a fost o sărbătoare unică pentru comunitatea din Parohia Feldioara, Protopopiatul Săcele, judeţul Braşov. Vechea biserică din sat, închinată Sfântului Ioan Botezătorul, a fost târnosită de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Locaşul de cult a fost ridicat la 1788, în stil tradiţional, prin ctitoria negustorului Ioan Ioanovici din Braşov, iar la 1967 a fost pictat. În perioada 2010-2015, prin eforturile comunităţii păstorite de preotul Gheorghe Stroe, locaşul de închinare a fost renovat şi restaurat. Toate lucrările au fost inaugurat la slujba de sfinţire oficiată de IPS Mitropolit Laurenţiu, care târnosit zidirea cu Sfântul şi Marele Mir, a stropit-o cu apă sfinţită, iar la interior a rezidit Sfântul Altar şi a aşezat moaşte în piciorul Sfintei Mese. De asemenea, ierarhul a sfinţit catapeteasma şi pictura restaurate în perioada menţinonată. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de ierarh şi soborul de preoţi pe o scenă amenajată în curtea bisericii. Din soborul de preoţi au făcut parte protopopul de Săcele, Sorin Şerban şi slujitori ai sfintelor altare de la mănăstirile şi parohiile din apropiere. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre minunea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare prooroc al Vechiului Testament, cel care a deschis calea misiunii Mântuitorului Iisus Hristos. Ierarhul i-a felicitat pe credincioşii din Feldioara pentru ataşamentul lor faţă de biserica parohială şi pentru eforturile depuse în ultima vreme. “Toţi credincioşii care astăzi au intrat în Sfântul Altar au făgăduit că vor păstra o legătură neîntreruptă cu acest locaş de închinare, cu această oază de spiritualitate şi cu acest izvor de har şi de milostenie care vine de sus din cer, de la Sfânta Treime, de la Mântuitorul Iisus Hristos, prin lucrarea Duhului Sfânt”, a spus ierarhul, potrivit mitropolia-ardealului.ro. La final, preotul paroh Gheorghe Stroe a fost hirotesit iconom stavrofor, ca o răsplată a misiunii preoţeşti din cei peste 35 de ani de slujire la Sfântul Altar. Adunarea şi Consiliul parohiale, Consiliul local şi Primăria Feldioara, precum şi mai mulţi binefăcători au primit acte de cinstire. Sărbătoarea s-a încheiat cu un recital oferit de copiii de la şcoala din localitate, îmbrăcaţi în veşmintele populare tradiţionale din această parte a ţării. Credincioşii au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar şi să se închine, cinstind şi capul Sfântului Andrei Şaguna, adus într-o raclă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Download: Click for download attached file: Tarnosirea bisericii din parohia Feldioara, Brasov
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 652
Id: 53131
Data: Jun 25, 2015
Imagine:
]]>Câteva mii de credincioşi din toate colţurile oraşului Piatra Neamţ au participat marţi seară, 23 iunie 2015, la procesiunea cu sfintele moaşte, desfăşurată pe străzile municipiului cu .....
Data: Jun 25, 2015
]]>La mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea clujeană Someșul Cald, protopopiatul Huedin, a fost miercuri, 24 iunie 2015, sărbătoare aleasă. Cel de-al doilea hram al .....
Data: Jun 25, 2015
]]>Asociația Filantropia Severin a organizat joi, 25 iunie, o conferință de presă pentru încheierea proiectului FERESTRE DESCHISE SPRE COMUNITATE. Evenimentul a avut loc în Sala "Mitropolit .....
Data: Jun 25, 2015
]]>În frumoasa zi de ieri, când Biserica Ortodoxă a serbat „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei,a fost prezent în mijlocul .....
Data: Jun 25, 2015
]]>Sâmbătă, 20 iunie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un ales sobor de preoţi și diaconi, a pus piatra de temelie pentru cele două .....
Data: Jun 25, 2015
]]>Parohia Chiţorani din Protopopiatul Ploieşti Nord, a găzduit joi, 25 iunie 2015, lucrările Cercului pastoral-misional nr. 3 al Protoieriei Ploieşti Nord. Lucrările au .....
Data: Jun 25, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
17. Bizantul - Leaganul civilizatiei europene - Catalin Cernatescu - 23.01.2014 - Dinastia Comnenilor
05. Bizantul - Leaganul civilizatiei europene - Catalin Cernatescu - 13.06.2013 - Biserica de la Teodosie cel Mare la Iulian Apostatul
16. Bizantul - Leaganul civilizatiei europene - Catalin Cernatescu - 16.01.2014 - Increstinarea rusilor si ungurilor si Schisma din 1054
15. Bizantul - Leaganul civilizatiei europene - Catalin Cernatescu - 21.11.2013 - Dinastia macedonenilor
19. Bizantul - Leaganul civilizatiei europene - Catalin Cernatescu - 06.02.2014 - Imperiul latin de Constantinopol si rezistenta greaca
18. Bizantul - Leaganul civilizatiei europene - Catalin Cernatescu - 30.01.2014 - Cruciada a IV, Caderea Constantinopolului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).