Tarnosirea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Parohia Peciu Nou, Protopopiatul Iasi I

Credinciosii Parohiei Peciu Nou, din Protopopiatul Timisoara I, vor sarbatori duminica, 21 octombrie, sfintirea bisericii parohiale cu hramul 'Adormirea Maicii Domnului'. Cu acest prilej, va fi prezent in mijlocul lor Preasfintitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, care va oficia slujba de tarnosire si Sfanta Liturghie, dupa cum informeaza Ziarul Lumina .Evenimentele prilejuite de sfintirea sfantului lacas vor debuta duminica, la ora 8:30, cu intampinarea ierarhului si a oficialitatilor locale si judetene. Apoi, de la ora 9:00, Preasfintitul Paisie Lugojanul va savarsi slujba de tarnosire, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi de la mai multe parohii si manastiri din cuprinsul eparhiei, iar de la 10:00 va oficia Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie. La sarbatoare, alaturi de localnici sunt asteptati credinciosi din satele invecinate, precum Şag, Parta, Cebza, Giulvaz si Petroman, dar si din Timisoara. 'Biserica ne primeste ca o maica pe fiii sai'Ziua de sfintire a bisericii parohiale reprezinta pentru credinciosii ortodocsi din Peciu Nou, pastoriti de pr. Tiberiu Benescu, un eveniment mult asteptat, un vis implinit, ce incununeaza eforturile si ostenelile depuse in cei peste 20 de ani de la inceperea lucrarilor de constructie la sfantul lacas. 'Biserica noastra parohiala cu hramul 'Adormirea Maicii Domnului' ne intampina cu portile larg deschise, ne primeste ca o maica pe fiii sai si fiecare dintre noi avem acum posibilitatea de a ne inchina si aduce rugaciuni Parintelui Ceresc, multumind pentru toate binefacerile pe care cu imbelsugare le-a revarsat asupra noastra, a enoriasilor acestei parohii. Daca pana nu demult doritul si nadajduitul gand de a avea o biserica era doar un deziderat pe care il doream implinit, astazi ne putem pleca genunchii si capetele intr-o adanca si smerita rugaciune in una dintre cele mai grandioase si monumentale biserici ortodoxe din mediul rural din eparhia noastra. La punerea pietrei de temelie in anul 1991, s-a fagaduit biserica lui Dumnezeu ca 'mireasa' a Fiului Sau, Hristos Domnul, iar daca la 1 august 2010 am inceput a ne ruga in ea dupa o perioada lunga de sarguinta, stradanie si jertfelnicie, iata ca a venit clipa de a implini fagaduinta data. Acest moment este ziua de 21 octombrie 2012, zi scrisa cu slove de aur in istoria Bisericii banatene, zi ce marcheaza un nou inceput pentru fiecare dintre noi, ziua tarnosirii bisericii noastre. Este momentul pe care ne-a invrednicit Bunul Dumnezeu a-l trai intru mare bucurie duhovniceasca, drept raspuns bun la multele noastre rugaciuni, osteneli si lacrimi, pentru ca noua si prima biserica ortodoxa din comunitatea in care vietuim reprezinta dovada vie ca existam ca dreptmaritori crestini si in care ne regasim identitatea ca fii ai Lui Dumnezeu si urmasi ai Lui Hristos, pentru mantuirea fiecaruia dintre noi', a marturisit pr. Tiberiu Benescu, parohul credinciosilor din Peciu Nou.Lucrari de constructie ce au durat 21 de ani Piatra de temelie a bisericii parohiale a fost pusa in anul 1991 de catre Inalt Preasfintitul Nicolae, Mitropolitul Banatului. Lucrarile de constructie au fost demarate in timpul pastoririi preotului Pavel Constantin Rusalin si au fost continuate din anul 2004 sub indrumarea si atenta supraveghere a preotului Tiberiu Benescu, in timpul caruia au avansat incurajator. In prezent, lucrarile de constructie continua, fiind executate finisaje interioare si exterioare, lucrari de pardosire si tencuire, urmand a fi realizata si pictura murala a bisericii. Biserica din satul timisean Peciu Nou deserveste nevoile spirituale a 677 de familii, cu 1.808 credinciosi.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 503

Id: 25231

Data: Oct 19, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).