Te Deum Laudamus a concertat in Capitala

Asociatia coral-religioasa 'Te Deum Laudamus' si Asezamantul Brancovenesc 'Domnita Balasa' au organizat marti, 14 decembrie, un concert de colinde sub bagheta dirijorala a parintelui lector Matei Zaharia, informeaza 'Ziarul Lumina'.Biserica 'Domnita Balasa' din Capitala s-a dovedit neincapatoare pentru numerosii credinciosi care au venit marti, la ceas de seara, pentru a asculta colinde traditionale in interpretarea Corului 'Te Deum Laudamus', dirijat de parintele Matei Zaharia, lector in cadrul Catedrei de muzica bisericeasca a Facultatii de Teologie Ortodoxa 'Justinian Patriarhul' din Bucuresti. Programul a cuprins piese corale si psaltice compuse sau aranjate de compozitori precum Ion Popescu-Pasarea, Gheorghe Danga, Anton Pann, Constantin Dragusin, Paul Constantinescu, Nicolae Lungu, Nicu Moldoveanu, dar si unele piese in compozitia unor autori straini precum Ariel Ramirez, Adolphe Adam si Franz Gruber. 'Concertul de colinde sustinut in aceasta seara la Biserica 'Domnita Balasa' este inca o implinire sufleteasca a membrilor si a dirijorului fiindca ne aflam pentru a doua oara in aceasta sfanta biserica, dupa sute de concerte pe care Corul 'Te Deum Laudamus' le-a sustinut de-a lungul a aproape 20 de ani de activitate corala sau de slujire a lui Dumnezeu prin cuvant si prin cantare. Prin aceasta modalitate de inaltare suflteasca, noi venim in intampinarea credinciosilor, inaltandu-i si chemandu-i la rugaciune. Acesta este mesajul Corului 'Te Deum Laudamus'; un mesaj de mare profunzime, de rugaciune si traire, iar noi dorim sa mentinem acest mesaj si sa-l transmitem in continuare credinciosilor. De asemenea, ne dorim sa ajungem la o cantare cat mai elevata pentru ca aceasta cantare elevata din punct de vedere artistic, dar mai ales din punct de vedere al rugaciunii, se aseamana cu cantarea ingerilor, iar noi tindem catre aceasta cantare si catre aceasta desavarsire', a declarat parintele Matei Zaharia.Colindul, un produs al sufletului romanescPe parcursul a aproape doua ore, membrii Corului 'Te Deum Laudamus' au interpretat colinde traditionale romanesti, care au alternat cu monodii si cu cantari de inspiratie bizantina aranjate coral. De o mare apreciere s-au bucurat piesele corale cu interventiile solistilor pr. Florian Paraschiv, pr. Constantin Basica, pr. Narcis Trifu, Ionel Orheian si Emilian Sassu. 'Colindul este o cantare straveche pe teritoriul tarii noastre si este un produs al sufletului romanesc, care transmite mesajul si bucuria Nasterii Domnului. Asa cum preotul colinda pe la casele oamenilor vestind Nasterea Domnului, punand spre inchinare icoana Nasterii Domnului, asa si noi, astazi, incercam sa vestim si sa transmitem bucuria aceasta, ca oamenii sa se trezeasca din timp, sa simta si sa tresara de bucurie ca pruncul Iisus Hristos se naste in chip duhovnicesc in fiecare an', a mai spus dirijorul corului, parintele Zaharia.La concert au fost prezenti si parintele profesor Marin Velea, renumit muzicolog si compozitor, si maestrul Petru Simionescu, primul dirijor al Corului 'Te Deum Laudamus' si unul dintre fondatori.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 747

Id: 10812

Data: Dec 16, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).