]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, duminică, 11 octombrie 2015, copiii și tinerii din Parohia Sânnicolau Român, Protopopiatul Tinca, Eparhia Oradiei, au avut bucuria de a viziona gratuit un spectacol de teatru intitulat Căsuța de turtă dulce (după povestea Hansel și Gretel a fraților Grimm), realizat de Asociația Culturală D’ART din Oradea, după cum ne-a precizat Pr. Călin Popa. În cadrul spectacolului au fost promovate elemente specifice identității culturale rrome, în special prin includere în cadrul acestuia a unui fond muzical specific. De asemenea, la finalul spectacolului s-au organizat ateliere de promovare a toleranței inter-etnice prin teatru. Grupul-țintă direct al acestui proiect a fost reprezentat de copii cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani din mediul rural bihorean, care au participat la spectacol. Acest grup a fost identificat în baza analizelor care au demonstrat accesul limitat al copiilor din mediul rural la spectacole de teatru. Astfel, la acest spectacol au participat un număr de 74 de copii din parohie. Prin discuții, exemple, jocuri de rol și alte activități au fost prezentate aspecte-cheie cu privire la diversitatea culturală, importanța dialogului și a comportamentelor tolerante față de minorități, în special față de minoritățile etnice. Inițiativa face parte din cadrul proiectului Căsuţa de turtă dulce, spectacol de teatru cu păpuşi şi marionete, pentru copiii din mediul rural, derulat în perioada aprilie – decembrie 2015. Proiectul a primit finanţare în cadrul Programul PA17/RO13 Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european, fiind finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României. La finalul programului, toți copiii au fost răsplatiți cu turtă dulce și fructe oferite de părintele paroh Simion Goga, care este și inspector pentru cateheză parohială în cadrul Episcopiei Oradiei, mulţi dintre copiii participanţi la spectacol activând în cadrul proiectului Hristos împărtăşit copiilor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 613
Id: 57063
Data: Oct 16, 2015
Imagine:
]]>Membrii celei de a 5-a Adunări Episcopale a Episcopilor Ortodocși Canonici din Oceania s-au întrunit la Sydney, marți 13 octombrie 2015, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte .....
Data: Oct 16, 2015
]]>La Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti va avea loc duminică, 18 octombrie 2015, de la ora 17:00, a VI-a ediţie a spectacolului-eveniment Stihuri şi .....
Data: Oct 16, 2015
]]>Biserica „Sfânta Parascheva” din Bruxelles a fost neîncăpătoare în data de 11 octombrie 2015, când românii din Belgia au prăznuit-o pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, în duminica .....
Data: Oct 16, 2015
]]>Ca în fiecare an, Primăria Municipiului Oradea îi premiază pe elevii merituoși, care au obținut premii la olimpiadele naționale, organizate de Ministerul Educației şi Cercetării .....
Data: Oct 16, 2015
]]>Biserica Ortodoxă sărbătoreşte în fiecare an în 15 octombrie pe Sfântul Mucenic Luchian preotul. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul .....
Data: Oct 16, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).