Teologul sintezelor si al perspectivelor

Astazi se implinesc doi ani de cand pr. acad. Dumitru Popescu a plecat la Domnul. Amintirea ilustrului profesor este dusa mai departe de apropiatii si ucenicii sai. 'Şi-a inchinat viata Ortodoxiei. Este un reper de moralitate si iubire intru Hristos', spune fiica. 'Teologia de sinteza si perspectiva i-a fascinat pe toti cei care i-au fost ucenici', spune unul dintre ei, pr. prof. Gheorghe Holbea. 'Este o datorie de onoare sa-i pastram vie memoria, sa vorbim studentilor nostri despre opera sa', spune un alt ucenic, pr. prof. Ştefan Buchiu.Activitatea parintelui Dumitru Popescu este foarte complexa. Ca profesor, a predat dogmatica ortodoxa la Institutul Teologic din Bucuresti, care apoi a devenit Facultatea de Teologie Ortodoxa, si la Institutul Ecumenic si Patristic din Bari, Italia, incepand cu anul 1998. A reprezentat Biserica Ortodoxa Romana ca director de studii in cadrul Conferintei Bisericilor Europene (KEK), cu sediul la Geneva (1980-1988). Parintele Dumitru Popescu a scris 14 lucrari si peste 100 de studii in revistele de specialitate din tara si strainatate. Ca membru al Academiei Romane a reprezentat Sectia de teologie a academiei in tara si strainatate.'Mi-e foarte greu sa ma dumiresc cum un singur om a reusit sa faca atat de multe lucruri', spune fiica parintelui, Elisabeta Maria Diaconu. 'L-am admirat si mi-am dat seama ca, daca muncesti, te poti realiza in viata. Auzeam masina de scris pana noaptea tarziu. Performanta nu o poti obtine decat cu foarte multa munca. Dupa 1990, tata a fost pionier in studiul raportului dintre teologie, cultura, filosofie si stiinta. Pentru a scrie despre o asemenea tema trebuie sa cunosti toate aceste domenii. Numai eu stiu cate mii de volume sunt in casa noastra, din domenii diferite, si toate subliniate. Cum a putut un om sa citeasca o asemenea cantitate imensa de carti? Este un exemplu pentru mine', mai spune fiica parintelui academician. Aceasta crede ca ritmul de lucru al parintelui i s-a imprimat din timpul studiilor la Seminarul Teologic 'Nifon Mitropolitul' din Bucuresti. 'Disciplina de la seminar l-a ajutat foarte mult. Tot ceea ce facea nu il ingreuna, avea timp pentru mai multe activitati, era foarte ordonat si organizat. Putea face fata la foarte multe lucruri. Gandirea lui era matematica, avea un program zilnic foarte bine pus la punct. Şi, totusi, mai avea timp sa mearga in fiecare duminica la biserica sa slujeasca si sa predice sau sa onoreze toate invitatiile din tara sau strainatate. Asta ma minuneaza pe mine, cum a putut sa faca asa de multe!' Desi este un mare teolog, avea aptitudini deosebite spre partea tehnica, mecanica. 'Isi repara singur autovehiculul, probabil si pentru ca a studiat matematica. Cred ca putea sa fie si un inginer-mecanic foarte bun', mai spune Elisabeta Maria Diaconu, care isi aminteste si de meticulozitatea milimetrica cu care decupa cu traforajul diferitele desene pe lemn.'Pentru mine, tata reprezinta un dar de la Dumnezeu, un model de moralitate, de iubire intru Hristos, de noblete sufleteasca. Era un om senin, iubitor de oameni, un chip frumos, un om foarte pasnic, cald, vesel, optimist, deschis. La noi, casa era plina. De la el am invatat sa fiu un om in comuniune cu oamenii, sa iubesc oamenii. Mereu ma incuraja, totdeauna vedea pozitiv lucrurile, nu era un pesimist. Şi-a inchinat viata Ortodoxiei si Bisericii Ortodoxe Romane cu devotament si cinstire', concluzioneaza fiica parintelui Dumitru Popescu.Ucenicii, profesori de dogmaticaIntalnirea cu pr. acad. Dumitru Popescu a fost providentiala, se destainuie pr. lect. dr. Gheorghe Holbea. 'Imi placeau foarte mult sintezele pe care le facea acesta. La curs, dansul preda o treime din timp, pentru ca restul sa il lase pentru discutii. Era un curs atragator si viu, uneori folosind o fina ironie, care il facea fascinant. Intotdeauna esentializa. De altfel, ceea ce altii spun in tomuri intregi, parintele spune in cateva pagini. Puterea aceasta de a sintetiza si de a transmite mesajul cred ca este foarte importanta. Ma bucur ca m-am numarat printre doctoranzii parintelui profesor. Aceasta teologie de sinteza si perspectiva sunt convins ca i-a fascinat pe toti cei care i-au fost ucenici', spune pr. lect. dr. Gheorghe Holbea.'L-am avut pe parintele academician Dumitru Popescu la studiile de licenta si apoi la cele de doctorat', spune pr. prof. dr. Ştefan Buchiu. 'Mi-am elaborat teza de doctorat 'Intrupare si unitate' sub conducerea dansului. Era preocupat de hristologie, cosmologie si antropologie, pe care si eu am incercat sa le tratez si despre care, prin dansul, am inteles ca sunt esentiale pentru teologia ortodoxa. Mai tarziu i-am fost asistent multi ani la aceasta facultate si din 1999 i-am succedat la catedra, predand pana astazi teologia dogmatica.' Parintele decan Ştefan Buchiu considera ca este o 'datorie de onoare sa-i pastram vie memoria, sa vorbim studentilor nostri despre opera sa care merge pe linia deschisa de parintele Dumitru Staniloae si de parintele Ioan Bria si care astazi este stralucit expusa de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, adica aceea a unei teologii ortodoxe deschise catre lume si care stie prin componenta ei misionara sa ofere raspunsuri la problemele cu care se confrunta astazi omenirea'. Parintele profesor Buchiu sustine ca majoritatea profesorilor care predau teologia dogmatica in Patriarhia Romana au fost ucenici ai parintelui academician, ducand mai departe stilul si dragostea pentru Biserica lui Hristos si pentru lume.Promotor al teologiei ortodoxe romaneParintele profesor Ştefan Buchiu, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa 'Justinian Patriarhul' din Bucuresti, ne-a vorbit si despre personalitatea marcanta a parintelui Dumitru Popescu. 'A fost cadru didactic al acestei facultati timp de aproape patru decenii. A avut functii administrative de prorector, pe cand facultatea era Institut Teologic de grad universitar, si apoi rector in doua randuri, inainte de a pleca la Geneva, si la intoarcere, si de decan. Dansul a condus procesul complex al reintoarcerii sau al reincadrarii Facultatii de Teologie in Universitatea din Bucuresti, in primii ani de dupa 1990. Complexitatea a constat in plierea pe exigentele universitare, in acelasi timp insa pastrand continutul teologic al invatamantului nostru care este stabilit de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Meritul sau a fost ca a stiut sa tina facultatea sub aripa Bisericii, accentuand faptul ca pregatind studentii ca viitori slujitori ai altarelor, Biserica trebuie sa aiba cuvantul hotarator'.Ca profesor a avut o cariera stralucita, a parcurs toate gradele didactice pana la aceea de profesor si conducator de doctorat, avand generatii intregi de doctoranzi. 'Deci a stiut sa-si faca ucenici, sa-i aleaga dupa criterii foarte precise ca ei sa poata da stralucire disciplinei pe care dansul a ilustrat-o, teologia dogmatica si simbolica', mai spune parintele decan. A reprezentat facultatea la numeroase conferinte, simpozioane si congrese internationale, si nu in ultimul rand a organizat in 1996 cel de-al patrulea congres al tuturor facultatilor de teologie ortodoxa din lume. 'A fost astfel un promotor al teologiei ortodoxe romane, pe de o parte in intreaga lume ortodoxa, pe de alta parte in mediile occidentale, in dialogul cu celelalte Biserici, pentru ca trebuie sa precizam ca a fost unul dintre profesorii carora Biserica le-a incredintat aceasta dificila misiune de a dialoga cu teologii celorlalte Biserici si confesiuni crestine, si a stiut sa faca lucrul acesta ramanand intru totul fidel Ortodoxiei, dar pe de alta parte aratand ca teologia ortodoxa este deschisa spre dialog, ca poate impartasi valorile pe care le detine, ca poate oferi o cheie de interpretare, nu numai a Sfintei Scripturi pentru omul de astazi, ci si a sfintilor parinti', explica parintele decan Buchiu.Cat timp a activat in KEK a fost un deceniu in care teologia romaneasca s-a afirmat in exterior de o maniera extrem de evidenta. 'In timp ce parintele academician a activat la Geneva, in cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor activa parintele prof. Ioan Bria, iar ca profesor si director adjunct al Institutului Ecumenic, tot la Geneva, activa Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Cele trei personalitati, adapandu-se din teologia parintelui Dumitru Staniloae, au avut geniul ca sa prezinte lumii catolice si protestante ceea ce are mai autentic Biserica Ortodoxa, ducand astfel la un mare interes in lumea occidentala fata de Ortodoxie', sustine parintele.'Nu in ultimul rand as vrea sa amintesc contributia lui ca profesor de a deschide mediul teologic romanesc dialogului cu oamenii de cultura, cu filosofii, cu oamenii de stiinta, care dupa 1990 au cautat sa se apropie mai mult de teologie, sa cunoasca mesajul teologic al Bisericii, dar si dimensiunea misionara a Bisericii. Atunci, dansul, alaturi de alti profesori renumiti pe care i-a avut facultatea noastra, a prezentat de o maniera foarte constructiva si foarte echilibrata mesajul teologiei ortodoxe care s-a dovedit a fi foarte bine primit de intelectuali. Dovada activitatii laborioase si de exceptie o constituie si primirea mai multor titluri de doctor honoris causa de la facultati de la noi din tara', mai spune pr. prof. Ştefan Buchiu.Continuator al parintelui Dumitru StaniloaeParintele academician Dumitru Popescu poate fi considerat un continuator al gandirii teologice si dogmatice a parintelui Dumitru Staniloae. S-a inspirat din opera sa, l-a avut profesor la doctorat si a cautat sa faca cunoscuta studentilor aceasta opera extrem de complexa. A scris despre toate capitolele pe care le are dogmatica ortodoxa.Pr. prof. Ştefan Buchiu ne-a vorbit despre ideile asupra carora s-a aplecat in mod deosebit. A criticat o serie de reminiscente ale teologiei scolastice care se insinuasera si in teologia ortodoxa romaneasca, cum ar fi cosmologia autonoma teista de provenienta occidentala; antropologia autonoma de factura deista, afirmand o antropologie teonoma sau teocentrica; antagonismul dintre ratiune si credinta sau dintre religie si stiinta. A promovat cu mult patos si cu multa daruire hristocentrismul si triadocentrismul ortodox, unitatea dintre teologie si spiritualitate si dialogul dintre teologie, cultura si stiinta. Pe langa pasiunea pentru dogmatica, pe care a urmat-o toata viata, parintele academician a avut o adevarata pasiune pentru apologetica sau teologie fundamentala culminand cu tratatul 'Apologetica rationala si duhovniceasca'. Parintele a militat foarte mult, dar tot pe directia gandirii pr. Staniloae, si pentru o teologie a prezentei lui Dumnezeu in Biserica, in om si in cosmos.Castigatorii bursei care poarta numele marelui profesorLa doi ani de la trecerea la cele vesnice, pr. prof. acad. Dumitru Popescu a fost comemorat la Facultatea de Teologie Ortodoxa 'Justinian Patriarhul' din Bucuresti prin organizarea editiei a doua a concursului 'Bursa Preot Profesor Doctor Dumitru Popescu'. Castigatorii ambelor editii ne-au vorbit despre omul si teologul Dumitru Popescu pe care l-au intalnit in paginile scrierilor sale. Ciprian Apintiliesei, castigatorul editiei de anul trecut, a descoperit 'un pastor de suflete interesat in mod real sa gaseasca solutii si raspunsuri autentice pentru a iesi in intampinarea necesitatilor stringente ale crestinului contemporan. Din intreaga sa opera teologica transpare preocuparea sincera si daruita a crestinului autentic de a marturisi Adevarul Bisericii sale in cadrul culturii secularizate ce confrunta lumea contemporana'. 'Astfel, fara a face teologie de dragul eruditiei sau a pretiozitatilor egoiste, parintele Dumitru este interesat in permanenta de identificarea convergentelor dintre Revelatia divina si noile cuceriri ale stiintei, dintre teologie si filosofie, fie ea antica sau contemporana, dintre teologie si cultura, sub varietatea aspectelor sale, sau dintre teologia rasariteana si cea eterodoxa, calauzit fiind continuu de aspiratia sincera de a eficientiza dialogul acestora spre o mai optima marturisire a lui Hristos in societate. Duhul scrierilor sale opteaza pentru o teologie vie, o teologie care sa il poata pregati in mod real pe crestinul acestor timpuri spre a face fata sfidarilor secularismului', conchide tanarul student.Primul 'contact' al castigatorului de anul acesta, Nicolae Dragusin, cu parintele Dumitru Popescu s-a intamplat in urma cu aproape doi ani, cand a cumparat cartile 'Teologie si viata' si 'Apologetica rational-duhovniceasca a Ortodoxiei'. 'Parintele a depus o munca de pionierat, intrucat ofera perspectiva Ortodoxiei in probleme de actualitate, precum noile descoperiri stiintifice, problemele actuale care tin de ecologie, conflicte etc. Daca as fi avut sansa sa am aceste lecturi mai inainte, as fi vrut sa-l cunosc personal pe parintele Dumitru. Incep sa inteleg din ce in ce mai mult ca este o sansa sa cunosti un om dupa ce ii citesti opera. Ma consider un ucenic prin lectura. Din ceea ce am citit, am inteles ca originalitatea inseamna a te situa total in Traditia Bisericii (intelectual si existential), iar in aceasta situare sa stii sa alegi raspunsurile relevante la problemele mereu schimbatoare ale prezentului', mai spune Nicolae Dragusin. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 10 martie 2012).

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 626

Id: 20475

Data: Mar 11, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).