Voluntarii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români din Alba Iulia le-au oferit luni rechizite școlare copiilor ucraineni găzduiți de obștea Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Dumbrava. Aceștia beneficiază de suport didactic din partea Școlii Gimnaziale din Unirea.
Pe această cale, un grup de studenți originari din Ucraina și Republica Moldova, care studiază la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, au mers la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Unirea, unde i-au ajutat pe copiii ucraineni să deprindă câteva cuvinte de bază din vocabularul limbii române și au mediat dialogul lor cu cadrele didactice.
Referitor la aceste două activități, Președintele ASCOR Alba Iulia, Petru Mircea, a transmis că voluntarii încearcă „să aducă puțină lumină pe chipurile încordate ale acestor copii”.
În perioada următoare, voluntarii și studenții teologi „vor fi în permanentă legătură cu elevii și cadrele didactice, pentru a facilita adaptarea acestora”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Prin aceste două activități organizate la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Unirea voluntarii și studenții teologi au pus bazele unui nou program de ajutorare a refugiaților ucraineni găzduiți în Arhiepiscopia Alba Iuliei.
Ziua mondială a apei este marcată în fiecare an la 22 martie. Este o zi în care este sărbătorită apa şi în care se atrage atenţia la nivel mondial asupra populaţiei care suferă de lipsa apei, dar şi a poluării apelor.
Ziua a fost instituită la Conferinţa Naţiunilor .....
Data: Mar 22, 2022
În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii oficiată duminică în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Drăgășani, Arhiepiscopul Râmnicului
Data: Mar 22, 2022
De Ziua mondială a asistenței sociale, studenții de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie” din Iași au fost alături de vârstnicii aflați în grija Centrului .....
Data: Mar 22, 2022
Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia a slujit în 22 martie 2022 la Parohia „Duminica Tuturor Sfinților” din Bilbao, Spania.
.....Data: Mar 22, 2022
O nouă acţiune de donare de sânge a avut loc luni în Arhiepiscopia Alba Iuliei. Şaizeci de preoți și credincioși din Protopopiatul Târgu-Mureș, însoțiți de Arhiepiscopul Irineu, au .....
Data: Mar 22, 2022
Centrul de Cercetare în Medicină și Spiritualitate Creștină – Spitalul „Providența” Iași, din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cooperare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Centrul de Studii Teologice „Sfântul Dionisie Exiguul” din Italia, organizează, în perioada .....
Data: Mar 22, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Comoara intelepciunii - Adevarata intelepciune
Comoara intelepciunii - Rugaciunea naufragiatilor
Comoara intelepciunii - Comunicarea intre oameni
Comoara intelepciunii - Nepatimirea celui simplu
Comoara intelepciunii - Ispitirea Sfantului Antonie cel Mare
Comoara intelepciunii - Cum dobandim smerenia
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).