]]>La Aşezământul social-filantropic „Sfinţii Voievozi“ al Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Făget - Ghimeş-Făget, judeţul Bacău, vor debuta astăzi, 13 iulie 2015, timp de cinci zile, activităţi de tipul şcoala de vară, informează "Ziarul Lumina". Prin intermediul acestora, tinerii vor fi implicaţi în proiecte cu caracter misionar-filantropic şi creativ-recreativ, ateliere de pictură şi cântece religioase, având drept obiectiv principal apropierea şi aprecierea valorilor moralei creştine. „Avem convingerea că implicarea în astfel de programe poate contribui la îmbunătăţirea relaţiilor dintre tinerii din comunitatea ghimeşeană. Petrecerea timpului liber în cadru organizat, în apropierea bisericii, le oferă tinerilor şansa de a desfăşura activităţi specifice perioadei de vară împreună cu cei asemenea lor. Iubirea aproapelui şi întrajutorarea cultivate în sufletele participanţilor nu pot decât să contribuie pozitiv la coabitarea paşnică a tinerilor din comuna noastră“, s-a exprimat părintele paroh Alexandru-Sebastian Olah.
Download: Click for download attached file: Tinerii din Ghimes-Faget, asteptati la scoala de vara
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 634
Id: 53737
Data: Jul 14, 2015
Imagine:
]]>Biserica cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ şi „Sfântul Serafim de Sarov“ a Mănăstirii „Sfânta Treime“ - Eşanca îşi are începuturile pe 20 iulie 1998, .....
Data: Jul 14, 2015
]]>În perioada 5-12 iulie, la Magdeburg (Germania), s-au desfășurat, în paralel, competițiile European Choir Games și Grand Prix, la care au .....
Data: Jul 14, 2015
]]>Cititul este o îndeletnicire fascinantă și chiar necesară, permițându-ți să călătorești în timp și spațiu, să cunoști oameni, locuri, .....
Data: Jul 14, 2015
]]>Reprezentanţii comunităţii româneşti din judeţul Covasna, reuniţi sâmbătă, 11 iulie 2015, la Întorsura Buzăului, au pus bazele unui program de organizare şi .....
Data: Jul 14, 2015
]]>Dincolo de forfota Capitalei, acum, în jurul Mănăstirii „Duminica Sfinților Români” se ridică un întreg cartier. Astfel, viața monahilor se împletește cu a noilor vecini. Pe lângă .....
Data: Jul 14, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Arsenie Papacioc - Despre milostenie ispite gandul la moarte 1997
Pr Arsenie Papacioc - 04 Fericirile
Pr Arsenie Papacioc - 02 Despre smerenie partea1
Pr Arsenie Papacioc - 18 Trezvia
Pr Arsenie Papacioc - Dreptate si pace 1997
Pr Arsenie Papacioc - La braul Maicii Domnului mai 2008
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).