]]>Senatul Universității Tehnice de Construcții București i-a acordat marți, 10 noiembrie 2015, titlul de Doctor Honoris Causa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, fost absolvent al acestei instituții de învățământ universitar. Evenimentul a avut loc în Amfiteatrul „Anghel Saligny” al Facultății de Geodezie. Pe lângă studenți și cadre didactice din această instituție de învățământ superior, la momentul festiv au participat și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. La eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Macarie al Europei de Nord, precum și reprezentanți ai administrației patriarhale. Festivitatea a fost deschisă de Președintele Senatului Universității de Construcții București, Prof. Dr. Ing. Anton Anton. Titlul pune în valoare meritele deosebite și contribuția ierarhului pe plan academic și social în cadrul societății României de astăzi. „Într-adevăr este un moment deosebit când un absolvent al universității noastre ajunge să finalizeze, ia o diplomă de inginer, profesează și după aceea alege drumul nobil al spiritualității”, a spus Prof. Univ. Dr. Ing. Iohan Neuner,rectorul Universității Tehnice de Construcții București. În continuare, Laudatio a fost citit de Prof. Univ. Dr. Ing. Dumitru Onose, decanul Facultății de Geodezie. În discursul său, ierarhul a amintit momente și personalități care i-au marcat formarea academică, subliniind totodată complementaritatea care trebuie să existe între Știință și Religie, între oamenii de știință și oamenii Bisericii. „Cu toate că erau alte vremuri, era în plină perioadă comunistă, totuși mulți oameni buni s-au format aici. Am mai precizat cuiva lucrul acesta, și anume, între colegii mei nu au existat atei. Chiar dacă nu au fost toți mari practicanți, aveau totuși credință în Dumnezeu și respect față de tradițiile noastre creștine ortodoxe și românești. Am veni cu nostalgie. Colegii s-au hotărât să îmi ofere Doctor Honoris Causa și le sunt recunoscător, dar nu neapărat pentru acest titlu, ci pentru faptul că ne-am adunat și a creat o comuniune sfântă”, a mărturisit Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei este din februarie 2007 membru al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Salzburg. Înaltpreasfinția Sa este de asemenea cetăţean de onoare a zeci de localităţi din România şi destinatarul a numeroase diplome de recunoaştere şi preţuire din partea a diferite societăţi, asociaţii, instituţii, fundaţii din ţară şi din străinătate.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 553
Id: 58003
Data: Nov 10, 2015
Imagine:
]]>Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina a fost prăznuit cu multă bucurie duhovnicească și în Episcopia Oradiei. Luni, 09 noiembrie 2015, la Catedrala Episcopală Învierea Domnului .....
Data: Nov 10, 2015
]]>Mănăstirea Sfinţii Voievozi din municipiul de Slobozia şi-a sărbătorit hramul duminică, 08 noiembrie 2015. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, .....
Data: Nov 10, 2015
]]>În Sala amfiteatru a Casei de Cultură a Consiliului Judeţean din Călăraşi a avut loc luni, 09 noiembrie 2015, cea de a doua Conferinţă pastoral-misionară de toamnă din Eparhia .....
Data: Nov 10, 2015
]]>La Centrul naţional de formare continuă „Dumitru Stăniloae” al Patriarhiei Române, a avut loc luni, 09 noiembrie 2015, conferinţa administrativă a preoţilor de caritate care îşi .....
Data: Nov 10, 2015
]]>Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a oficiatluni, 09 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie împreună cu membrii permanenţei eparhiale şi cu preoţii .....
Data: Nov 10, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post - vindecarea slabanogului din Capernaum
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post 2018
Pr Dan Sandu - Duminica vi dupa Rusalii 2010
Pr Dan Sandu - Sf Ioan Botezatorul 1
Pr Dan Sandu - a treia zi de Pasti 2010
Pr Dan Sandu - a doua zi de Pasti
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).