]]>Peste 300 de persoane au participat sâmbătă, 28 martie 2015, la tradiționalul pelerinaj pe jos din localitatea Iclod până la Mănăstirea Nicula. Evenimentul, organizat în fiecare an în a V-a săptămână a Postului Sfintelor Paști de Arhiepiscopia Clujului împreună cu asociațiile de tineret de la nivelul eparhiei, își propune să refacă drumul Icoanei făcătoare de minuni, din Iclod, de la preotul Luca, cel care a pictat-o, până la Mănăstire, acolo unde este ea adăpostită. Toate pelerinajele au ca țintă întâlnirea cu Dumnezeu Pelerinajul, aflat anul acesta la a V-a ediție, a început la ora 10:30 cu un moment de rugăciune, ce a avut loc în Catedrala mitropolitană din centrul Clujului. Înainte de a porni, după cum aflăm de la Radio Renaşterea, tinerii au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului care a cerut Bunului Dumnezeu să trimită ajutorul și binecuvântarea Sa asupra pelerinilor pentru a avea un folos duhovnicesc: „Că a fost vorba de Ierusalim sau de alte locuri minunate, unde Dumnezeu a binevoit în mod special să se întâlnească cu oamenii, călătoriile au fost cu folos. Noi credem că un asemenea loc unde lucrează în mod minunat Dumnezeu prin rugăciunile Maicii Domnului este Mănăstirea Nicula. Așadar, drum cu pace să aveți și cu mult folos duhovnicesc. Și nu uitați că toate pelerinajele au ca țintă întâlnirea cu Dumnezeu și pelerinajul cel mai mare este pelerinajul vieții noastre, care dorim să se sfârșească într-o întâlnire cu Dumnezeu, pentru totdeauna”. În rugăciune și în cântare, spre Mănăstirea Nicula După binecuvântarea primită din partea Părintelui Mitropolit, pelerinii s-au îndreptat, pe jos, spre gara din Cluj-Napoca, de unde au lua trenul până la Iclod. De aici a început pelerinajul propriu-zis, pe jos, până la Mănăstirea Nicula. Pe întreg traseul de aproximativ 17 kilometri, participanții au înălțat rugăciuni și au intonat cântări religioase în cinstea Maicii Domnului. La Gherla, tinerii au făcut un popas la Biserica Ortodoxă „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, unde au fost întâmpinați de părintele protopop Paul Isip și de un grup de tineri din Gherla și Dej, care s-au alăturat pelerinajului. Au urmat alți 7 kilometri parcurși în rugăciune și cântare până la mănăstire, unde o dată ajunși pelerinii s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și au participat la slujba Vecerniei oficiată aici de un sobor de preoți. Tradiția de a parcurge pe jos traseul din satul Iclod la Mănăstirea Nicula este una foarte veche. Potrivit oamenilor din zonă s-a ales această localitate pentru a-l cinsti pe preotul Luca, cel care a slujit în acest sat în veacul al XVII-lea și care a pictat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula.
Download: Click for download attached file: Traditionalul pelerinaj din Iclod pana la Manastirea Nicula
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 501
Id: 50291
Data: Mar 29, 2015
Imagine:
]]>Sâmbătă, 28 martie 2015, la orele prânzului, a fost pusă piatră de temelie pentru noua biserică ce va fi ridicată în Craiova, sub purtarea de grijă a Sfântului Arhidiacon Ştefan şi a .....
Data: Mar 29, 2015
]]>Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, sâmbătă 28 martie 2015, la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” s-a .....
Data: Mar 29, 2015
]]>În Duminica a V-a din Postul Păresimilor, obștea monahală de la Mănăstirea Glavacioc, precum și creștinii prezenți la rugăciune, s-au bucurat de Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată .....
Data: Mar 29, 2015
]]>Câțiva pelerini mehedințeni și enoriași ai parohiei Jiana au luat parte, sâmbătă, 28 martie, la Sf. Liturghie arhierească săvârșită la mănăstirea din localitate. „Slujba euharistică .....
Data: Mar 29, 2015
]]>La Facultatea de Teologie din Bucureşti, în Amfiteatrul “Dumitru Stăniloae”, va avea loc luni 30 martie 2015, începând cu ora 18:00 conferința: “CRUCEA – de la răstignire la Înviere”. .....
Data: Mar 29, 2015
]]>Printre numeroasele probleme şi aspecte ale societăţii faţă de care Biserica creştină a luat atitudine încă de la început se numără şi statutul femeii. O schimbare majoră era .....
Data: Mar 29, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Orizont Spiritual - Duminica Infricosatei Judecati
Orizont Spiritual - Duminica a 23-a dupa Rusalii
Orizont Spiritual - Duminica a 2-a dupa Pasti
Orizont Spiritual - Duminica Cincizecimii (Pogorarea Duhului Sfant)
Orizont Spiritual - Duminica Vamesului si a fariseului
Orizont spiritual - Duminica vindecarii orbului din nastere
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).