Trei ierarhi la sfintirea bisericii Schitului Mitocu Dragomirnei

Biserica cu hramul „Sfintii Apostoli Petru si Pavel“, apartinând schitului cu acelasi nume din comuna Mitocu Dragomirnei, judetul Suceava, a fost sfintita duminica, 5 octombrie 2014. Slujba de târnosire a fost oficiata de Înaltpreasfintitul Parinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale si de Nord, împreuna cu IPS Parinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, si cu IPS Parinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Moldova.Dupa târnosirea locasului de cult a urmat Sfânta Liturghie, oficiata în altarul de vara de un sobor de preoti si diaconi, în prezenta unui numar foarte mare de credinciosi. În cuvântul adresat celor prezenti, IPS Parinte Arhiepiscop Pimen a apreciat evlavia si vrednicia locuitorilor din zona Sucevei: „Bucovinenii, într-adevar, au fost oameni deosebiti, asta ca sa vorbim de trecut. În Bucovina avem opt locasuri de cult pictate interior si exterior, înscrise în lista patrimoniului mondial. Lucrul acesta i-a facut pe specialistii straini sa afirme ca nicaieri în lume nu pot fi vazute asemenea frumuseti. Aceasta provincie a tarii noastre are opt monumente de cultura de arta înscrise în lista UNESCO. Ce tara din lume are atâtea monumente? Toate acestea sunt roada a vredniciei, a iscusintei si a credintei oamenilor din Bucovina, în fata carora eu ma închin“.Situat la 10 km de Suceava si doar 3 km de Manastirea Dragomirna, Schitul Mitocu Dragomirnei a fost fondat în anul 2002 si cuprinde Biserica „Sfintii Apostoli“, Paraclisul „Acoperamântul Maicii Domnului“, altarul de vara, praznicar, corp de chilii si câteva anexe gospodaresti. Biserica propriu-zisa este o constructie de lemn, adica bârne îmbinate dupa modelul dacic, care impresioneaza prin linia svelta si originala. Pâna la finalizarea bisericii, serviciile religioase s-au tinut în paraclis. Existenta asezamântului monahal este rodul credintei maicilor din obste si al jertfei lor de munca si daruire, alaturi de ajutorul neprecupetit al închinatorilor de pretutindeni.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 353

Id: 44560

Data: Oct 8, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei