Trei zile de simpozion la Biserica Adormirea Maicii Domnului - Galata din Iasi

La Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi s-a încheiat sâmbătă, 10 decembrie, cea de-a XV-a ediţie a simpozionului „Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa“. Manifestarea s-a derulat sub titlul generic „Pentru ca lumea viaţă să aibă“. Prima seară a simpozionului, moderat şi iniţiat de pr. paroh Mircea Stoleriu, a fost dedicată elevilor din clasele I-VIII. Alături de copiii au participat prof. Nicoleta Prepeliţă, prof. Mariana Pleşcan, prof. Mihaela Cojocariu, prof. Otilia Todică şi prof. Olga Nicolescu de la Şcoala „Ion Simionescu“ din Iaşi. S-a vorbit despre darurile Botezului şi despre modul în care trebuie păstrate aceste daruri. La finalul primei seri a avut loc un concert de colinde susţinut de elevii de la Şcoala „Ion Simionescu“ din Iaşi şi elevii de la Şcoala „Alexandru Vlahuţă“ din Iaşi, dirijat de prof. Ilie Hrubaru. A doua seară a manifestărilor a fost dedicată tinerilor. Ei au fost împărţiţi în trei grupe de lucru, iar la final un reprezentant a expus rezumatul discuţiilor. Pe marginea temei simpozionului au vorbit: pr. Ioan Leonte de la parohia Nicoriţă din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, pr. Constantin Stoian de la parohia „Izvorul Tămăduirii“ - Nicolina din Iaşi, pr. Gheorghe Manole de la parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi, prof. de religie Marie-Janne Stoian şi prof. de religie Rodica Ciornovalic (Grup Şcolar Economic de Turism din Iaşi). „A fost o seară foarte reuşită. Mi-a plăcut faptul că tinerii s-au arătat buni cunoscători ai învăţăturii creştine, înţelegând multe din ceea ce preoţii le-au vorbit în cadrul întâlnirii“, a spus pr. paroh Mircea Stoleriu. Corul tinerilor din parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi, dirijat de George Chirilă, a intonat la final câteva colinde româneşti. Sâmbătă seara, în ultima zi a simpozionului, au participat la manifestare credincioşii de toate vârstele din parohie şi din Iaşi. Au susţinut alocuţiuni: prof. univ. dr. Petru Bejan de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, prof. univ. dr. Codrin Cuţitaru de la Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, pr. lect. dr. Adrian Dinu de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, conf. dr. Bogdan Neculau de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Corul „Apostolii“ al preoţilor din protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2, dirijat de pr. Mircea Stoleriu, a susţinut un concert de colinde.

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 510

Id: 18565

Data: Dec 11, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).