Troita ortodoxa dintre localitatile Izvoru Muresului si Voslobeni, din Episcopia Covasnei si Harghitei, a fost ieri, 16 august 2011, profanata. Ea a fost ridicata prin dorinta credinciosilor ortodocsi din zona. Monumentul a fost sfintit duminica, 14 august 2011, iar incidentul a avut loc la o zi dupa sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului. Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Ioan Selejan, Episcopul Covasnei si Harghitei a declarat intr-un interviu acordat reporterului Radio TRINITAS, parintele diacon Mircea Toma, faptul ca troita a fost pazita timp de patru nopti: Este bine stiut ca Muresul si Oltul izvorasc de la poalele muntelui Hasmasu Mare din judetul Harghita. Cativa buni credinciosi s-au gandit ca anul acesta de Sarbatoarea Adormirii Domnului sa ridice o troita chiar la Izvorul Muresului, in munti, la acest rau care a purtat in decursul veacurilor mult sange si multe lacrimi ale patimirii romanilor din Transilvania. Romanii au fost efectiv alungati de acolo de catre fratii nostri etnici maghiari cu care traim aici, apoi au venit apoi la Manastire la Izvor si m-au rugat sa le indic unde sa aseze totusi aceasta troita. Pentru ca inimile lor sa nu ramana mahnite am socotit sa punem aceasta troita la intrare in localitatea Izvorul Muresului, chiar pe terenul parohiei noastre ortodoxe din Izvorul Muresului. Am stabilit acestea cu primarul localitatii, am respectat distantele fata de drum si bineinteles, am precizat ca in drumul ei dorim sa menajam si un popas, sa punem acolo o bancuta, sa amenajam un loc de parcare ca orice calator care strabate Carpatii sa se poata opri un pic la umbra Crucii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Etnici maghiari chiar din timpul cand au inceput sapaturile pentru fundatia acestei troite deja au inceput cu vociferari si cuvinte nepotrivite la adresa fratilor care lucrau acolo si vazand ei dragostea crestina a fratilor nostri maghiari de aici au dormit noaptea acolo ca nu cumva sa ia ceva sau sa distruga crucea care urma sa fie ridicata. Şi asa au dormit patru nopti in corturi, in masini pana au ridicat-o. Duminica dupa Sfanta Liturghie s-a facut sfintirea troitei si marti dimineata preotul din localitate s-a dus sa coseasca terenul, pentru ca sunt cateva hectare de teren acolo, si acesti buni ai nostri frati l-au urmarit pe preot pana dupa masa pe la ora 16:00 cand el a terminat de cosit, apoi s-a dus acasa. Dupa aceea au profanat, as putea spune, acest semn al biruintei lui Hristos. Au scris pe frontispiciul din fata 666, iar pe partea din spate au scris valah . Potrivit Inaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Ioan al Covasnei si Harghitei aceste fapte nu sunt singulare in zona. Incidentul a fost al treilea impotriva credinciosilor ortodocsi din aceasta zona.Foto: Manastirea Izvorul Muresului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 812
Id: 15893
Data: Aug 17, 2011
Imagine:
Noua catedrala Nasterea Maicii Domnului din Gura Humorului va fi sfintita, duminica, 21 august 2011. Slujba va fi oficiata de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, inconjurat de un important sobor de ierarhi, preoti si diaconi. Biserica a fost ridicata in .....
Data: Aug 17, 2011
Intr-o atmosfera deosebita, de sarbatoare, Biserica Olari din Bucuresti a adunat in preajma ei, cu ocazia hramului si a sarbatorii Adormirii Maicii Domnului, luni, 15 august 2011, o multime de credinciosi dar si numerosi copii. Slujba s-a desfasurat in prezenta celor mici, fiind incheiata cu .....
Data: Aug 17, 2011
Sarbatoarea Mutarii moastelor Sfantului Maxim Marturisitorul a fost cinstita la Arad sambata, 13 august, la Paraclisul studentilor din incinta Facultatii de Teologie Ortodoxa. Cu aceasta ocazie, dupa cum ne informeaza Ziarul Lumina, Editia de Banat, Inalt Preasfintitul Timotei, Arhiepiscop al .....
Data: Aug 17, 2011
Sute de credinciosi clujeni au participat luni, 15 august la hramul Parohiei 'Adormirea Maicii Domnului' din cartierul Manastur, Cluj-Napoca, dupa cum ne informeaza Ziarul Lumina, Editia de Transilvania. Slujbele cu ocazia hramului au inceput inca din ajun. Luni, in ziua praznicului Adormirii .....
Data: Aug 17, 2011
Biroul de presa al Patriarhiei Romane ne informeaza: Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, va sfinti biserica Nasterea Maicii Domnului, din orasul Gura Humorului, judetul Suceava, duminica, 21 august 2011, la ora 09.00.Sambata, 20 august 2011, .....
Data: Aug 17, 2011
Conferinta anuala a Asociatiei Tinerilor Ortodocsi Romani din Germania (ATORG) va fi organizata de tinerii din parohiile ortodoxe Offenbach am Main si Darmstadt. Intalnirea din acest an se va desfasura in perioada 14-16 octombrie in Mainz si il va avea ca invitat pe parintele Vasile Gavrila, .....
Data: Aug 17, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Lumina Sfintelor Scripturi - Sfintii Trei Ierarhi - modele de Sfintenie
Lumina Sfintelor Scripturi - Sfantul Ioan Gura de Aur, despre preotie (24 10 2015)
Lumina Sfintelor Scripturi - Personalitatea si teologia Sfantului Ioan Gura de Aur
Lumina Sfintelor Scripturi - Dumnezeu cu firea si Tata cu bunatatea
Lumina Sfintelor Scripturi - Monahism si ascetism in epoca Sf Ioan Gura de Aur (03 10 2015)
Lumina Sfintelor Scripturi - Dumnezeu cu firea si Tata cu bunatatea (14 02 2015)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).