În deschiderea evenimentului, pr. Radu Brânză, referent în cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, a mulţumit invitaţilor din ţară şi străinătate pentru efortul pe care l-au făcut prin faptul că sunt prezenţi la Zilele de Conferinţe pe teme Pro Vita. Apoi, pr. Iulian Negru, consilier în cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, a transmis binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, „care s-a bucurat de organizarea Zilelor Pro Vita, fiind preocupat de numărul mare de avorturi“. „Trupul Bisericii este rănit din cauza numărului mare de avorturi şi pentru că femeile sunt traumatizate în urma pruncuciderii. Atitudinea Bisericii faţă de această problematică este una corectă, Sfinţii Părinţi îndemnându-ne să ignorăm răul şi să ne focalizăm în a săvârşi binele“, a spus pr. Iulian Negru, care a felicitat apoi echipa Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Prezent la eveniment, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ (UAIC) din Iaşi, a remarcat că „mărturiile din programul Zilelor Pro Vita sunt destul de consistente, putând constitui un mijloc de sensibilizare atât în interiorul, cât şi în afara Bisericii. Valoarea şi demnitatea vieţii este universală şi priveşte pe fiecare persoană şi comunitate umană care îşi orânduieşte viaţa cu anumite principii universale“, a amintit pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa. La rândul său, pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, a apreciat faptul că participarea instituţiei pe care o reprezintă la Ziele Pro Vita „este mai mult decât necesară“ întrucât „Facultatea de Teologie propovăduieşte viaţa“.
În continuare, pr. Radu Brânză a motivat organizarea Zilelor Pro Vita la Iaşi, apoi au început mărturiile invitaţilor cu privire la avort, urmate de discuţii. Invitaţii acestei ediţii a Zilelor Pro Vita sunt Kay Painter şi Julie Thomas, misionare ale vieţii din America, Inge Turkauf, scriitoare şi actriţă, preşedintă a organizaţiei „Pro Immaculata“, şi Cristina Stamate, actriţă.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 646
Id: 23794
Data: Aug 10, 2012
Imagine:
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi duminică, 12 august, Paraclisul cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului“ şi „Sfântul Mare Mucenic Mina“ al Mănăstirii Basaraba .....
Data: Aug 10, 2012
Parohia Toma Cozma din Iaşi va organiza duminică, 12 august, a VII-a ediţie a pelerinajului pe bicicletă. Acţiunea va debuta la ora 14:00 pe traseul Biserica Toma Cozma - Mănăstirea Vlădiceni, cu sprijinul Asociaţiei „Toma Cozma“ şi al firmei Bioma Agro .....
Data: Aug 10, 2012
În parohia Poiana, Protopopiatul Hârlău, a început miercuri, 8 august, tabăra de creaţie religioasă „Lumină şi culoare“, ediţia a IV-a. După cum ne-a relatat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, la această tabără .....
Data: Aug 10, 2012
Inaltpreasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, va sfinți duminica, 12 august, Paraclisul cu hramurile Acoperamantul Maicii Domnului si Sfantul Mare Mucenic Mina al Manastirii Sangeap-Basaraba din județul Iasi, dupa cum ne informeaza Radio TRINITAS. .....
Data: Aug 10, 2012
Parohia Adormirea Maicii Domnului Rotunda - Liteni, Protopopiatul Falticeni, va organiza pe 12 august 2012, un concurs de toaca, dupa cum ne informeaza Radio TRINITAS. Competitia are titlul generic Rasuna toaca-n cer si se adreseaza copiilor si tinerilor. La finalul competitiei se .....
Data: Aug 10, 2012
Ziua numelui primit la calugarie de Inaltpreasfintitului Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, a fost sarbatorita la Sibiu printr-o slujba de Te Deum oficiata in capela Facultatii de Teologie Sfantul Andrei Şaguna de Preasfintitul Andrei Fagarasanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, .....
Data: Aug 10, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ucenicii credintei - Dana Saftoiu - Iisus Hristos Mantuitorul lumii
Ucenicii credintei - Geanina Achim - Sfanta Liturghie, intalnirea cu Hristos in Biserica
Ucenicii credintei - Dana Saftoiu - Reforma protestanta
Ucenicii credintei - Dana Saftoiu - De ce exista mai multe biserici
Ucenicii credintei - Pr. Sorin Iliescu - Credinta in Inviere si viata vesnica
Ucenicii credintei - Pr. Ovidiu Polexa - Iubirea crestina - Sfantul Ioan Gura de Aur
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).