Un centru medical de permanență a fost deschis luni la Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din municipiul Galaţi.
Preoții slujitori ai parohiei au oficiat slujba de binecuvântare a centrului medical în prezenţa reprezentanţilor de la instituţiile partenere din Galați: Primărie, Serviciul de Asistență Medicală, Direcţia de Sănătate Publică şi Facultatea de Medicină şi Farmacie.
Centrul de permanență este închinat Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, nou doctor fără de arginți.

Unitatea medicală este situată la demisolul Aşezământului social-filantropic din cadrul Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi”. Dispune de un cabinet de tratament pentru adulţi şi copii, un cabinet de consultaţii, un cabinet pentru medicul de gardă, sală de aşteptare, sală tehnică şi trei grupuri sanitare, toate amenajate conform normelor în vigoare.
Centrul asigură continuitatea în asistenţa medicală primară, scopul principal al înfiinţării lui fiind degrevarea unităţilor de primiri urgenţe şi a camerelor de gardă din cadrul spitalelor din oraş, foarte solicitate în această perioadă de pandemie, asigurând consultaţii pentru adulţi şi copii şi asistenţă medicală pentru fiecare cetăţean, indiferent de statutul de asigurat, precizează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Programul de lucru este de luni până vineri, între orele 15.00 şi 08.00, iar sâmbăta, duminica şi în sărbători legale, non-stop.
Parohia ocrotită de Sfinţii Trei Ierarhi este una din cele mai dinamice parohii gălățene, implicate atât în programe educaționale pentru tineri, cât şi în proiecte filantropice îndreptate către cele mai defavorizate categorii sociale.
În perioada imediat următoare, comunitatea parohială va deschide şi o grădiniţă cu trei grupe de copii.
În Patriarhia Română funcționează în prezent 42 de instituții care oferă servicii medicale și farmacii.
Proiectul de salvare a bisericii de lemn din Săliștea Veche, inițiat de Protopopiatul Cluj I, are succesul dorit.
Luni, 21 septembrie 2020, Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a participat la o recepție parțială a lucrărilor de restaurare .....
Data: Sep 23, 2020
22 septembrie este Ziua Mondială fără Mașini – sărbătoare care promovează folosirea de alternative nepoluante pentru automobil.
Studiile arată că gazele de eșapament sunt principala sursă de poluare a marilor orașe, care afectează .....
Data: Sep 23, 2020
Mitropolitul Serafim i-a îndemnat duminică pe credincioşii români din Altötting să aibă nădejde „în ajutorul lui Dumnezeu care nu va întârzia să .....
Data: Sep 23, 2020
Stareţul Mănăstirii „Tuturor Sfinţilor” – Bucium din Iaşi, Arhimandritul Nicodim Petre, va susţine la Biserica „Sfântul Nicolae” – Tăutești o conferinţă pe tema „Omul în fața morții”.
Evenimentul va avea loc în 1 octombrie de la ora 19:00, informează
Data: Sep 23, 2020
Pelerinajul de la Iaşi dedicat Sfintei Parascheva va fi organizat anul acesta în condiţii speciale din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat Arhiepiscopia Iaşilor. Măsurile .....
Data: Sep 23, 2020
Episcopia Huşilor a anunţat printr-un comunicat de presă că Preasfinţitul Părinte Ignatie a fost externat miercuri din Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman”, Bârlad.
„Episcopia Hușilor dorește .....
Data: Sep 23, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).