Când i-a silit să intre în corabie, Mântuitorul voia să-i ferească pe ucenici de un lucru foarte periculos pentru om: cinstea peste măsură, slava deșartă, a spus duminică PS Benedict Bistrițeanul făcând referire la primul verset din Evanghelia zilei.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a precizat că evenimentul prezentat în Evanghelie a avut loc imediat după Înmulțirea Pâinilor.
„Când te afli într-o țară săracă în care a avea cele necesare nu e de la sine și te afli în fața unui Personaj pe care nu-l știi foarte bine, dar El te hrănește din nimic, mai mult, îți grăiește așa cum nu ai auzit niciodată încât aproape că nu-ți mai vine să mănânci, care ar fi atitudinea ta vizavi de Domnul și de însoțitorii Lui?”.
„I se urcă la cap”
Probabil că și noi, ca și cei de atunci, am fi avut această tendință să ne prosternăm în fața Lui și să dăm ucenicilor Săi cinste peste măsură, a explicat ierarhul reflectând la acest pericol.
„Când Dumnezeu te pune în frunte, într-o instituție sau alta, când ai subalterni mulți, când ai oameni mulți în jur care doresc să-ți facă pe plac numai ca să intre în grațiile tale este pericolul de a te înălța peste măsură nefondat și nefolositor”.
De aceea Domnul „îi silește” efectiv pe ucenici să urce în corabie. Pentru ca nu cumva cei care au fost hrăniți prin intermediul lor să-i cinstească peste măsură.
„Omul, atunci când primește cinste peste măsură, nu poate să o gestioneze. La noi, în grai popular se și spune: «I se urcă la cap». Când cineva primește o poziție înaltă și nu știe s-o gestioneze se poate transforma de nerecunoscut”.
De aceea, Domnul îi ferește pe Apostoli de pericolul foarte mare al înălțării peste măsură, al trufiei și de al căderii care se poate întâmpla de pe urma înălțării acesteia forțate.
„La ce folos să fii cinstit?”
PS Benedict a relatat că în continuarea stării de bine a Apostolilor, a sentimentului de siguranță a poziției, aceștia urmau să treacă printr-o stare de pericol, de părăsire în mijlocul valurilor.
„La ce folos să fii cinstit de foarte multă lume în aceste momente când barca ta stă să se răstoarne”, a întrebat retoric părintele episcop.
Predica a fost rostită de PS Benedict în Parohia Țagu, județul Bistrița-Năsăud. Ierarhul s-a aflat duminică la Țagu pentru a resfinți lăcașul de cult al comunității în urma unor ample lucrări de restaurare. Vezi detalii pe site-ul Radio Renașterea.
Ascultă predica integral:
Foto credit: Mitropolia Clujului / Ionuț Chifa
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 367
Id: 74566
Data: Aug 24, 2021
Imagine:
Ieromonahul Ioan Popoiu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Germaniei, și Protosinghelul Athanasie Ulea, preot misionar la Centrul Bisericesc din München, au făcut săptămâna trecută un pelerinaj de
Data: Aug 24, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a participat duminică la Adunarea anuală a Oastei Domnului din Arad. Întrunirea a avut loc după liturghie, la parohia Grădiște I din municipiu.
„Părinţii şi fraţii Oastei Domnului s-au întâlnit pentru rugăciuni şi cuvinte de .....
Data: Aug 25, 2021
Preasfinţitul Părinte Antonie a sfinţit luni noile clopote de la Mănăstirea Hadâmbu, jud. Iaşi, informează Doxologia. Slujba a avut loc în prezenţa ctitorilor şi .....
Data: Aug 25, 2021
Cinci tineri privaţi de libertatea au participat vinerea trecută la proiectul „Biblioteca vie”, desfăşurat la sediul Protoieriei Bacău. Activitatea bazată pe dialog a avut ca scop combaterea stereotipurilor despre mediul de detenție, stimularea comunicării și dezvoltarea capacității .....
Data: Aug 25, 2021
În sâmbăta dinaintea Duminicii Migranților Români, în insula Gozo, Malta, a fost oficiată pentru prima dată Sfânta Liturghie în limba română. De acum, se va liturghisi o dată pe lună în insula Gozo,
Data: Aug 25, 2021
Echipa Siretul Dolhasca, din Protopopiatul Fălticeni, a câștigat marți primul Campionat .....
Data: Aug 25, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
31 - IPS Pimen - Cuvant la hramul Pogorarea Duhului Sfant al Manastirii Dragomirna - 31 mai 2015
33 - Protos David Rosca - Despre grijile vietii - 21 iunie 2015
05 - Pr Dumitru Nechita - Duminica Sf Grigorie Palama - 16 mar 2014
12 - Pr David Rosca - Inaltare - 29 mai 2014
20 - Pr Dumitru Nechita - A doua zi de Pasti - 13-04-2015
06 - IPS Pimen - Vindecarea celor zece leprosi - 18 ian 2015
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).