La hramul Mănăstirii Sihăstria Rașcăi au fost aduse joi din Grecia moaștele Sfantului Nectarie de Eghina și un fragment din Sfanta Cruce a Mantuitorului Iisus Hristos.
Mănăstirea Sihăstria Rașcăi este ocrotită de Sfantul Ioan de la Rașca și Secu, Episcopul Romanului, serbat anual pe 30 august.
Delegația care a adus fragmentul din Sfanta Cruce și cinstitele moaște este condusă de Inaltpreasfințitul Părinte Ignatie, Mitropolit al Demetriadei.
După primirea invitaților, s-a desfășurat o procesiune către lăcașul de cult unde a fost oficiată slujba de Te Deum. La procesiune au participat elevi ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare„ de la Campulung Moldovenesc, membrii grupului „Ecclesia„ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, autorități locale, preoți și pelerini.
Manifestările au continuat cu un program cultural artistic desfășurat in cadrul Proiectului catehetic eparhial „Tinerii Bucovinei, păstrători ai tezaurului strămoșesc și mănăstiresc”, aflat la cea de-a V-a ediție. Tinerii centrelor Ecclesia au interpretat mai multe pricesne inchinate Maicii Domnului, iar la final au primit dulciuri și cărți din partea Mitropolitului Ignatie.
Raclele cu un fragment din Sfanta Cruce și o părticică din moaștele Sfantului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina vor fi așezate spre inchinare pană in ziua de 31 august, cand se vor intoarce in Grecia.
Slujba de hram va fi oficiată duminică, pelerini din toată țara fiind așteptați să ia parte la manifestările care vor urma.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 271
Id: 78965
Data: Aug 27, 2023
Imagine:
|
Protopopiatul Agnita a organizat in perioada 20 – 22 august o tabără pentru 25 de copii cu rezultate foarte bune la invățătură. .....Data: Aug 27, 2023 |
|
O statuie a lui Gheorghe Lazăr va fi instalată in Avrig, orașul său natal, la implinirea a două secole de la moartea celui care a pus bazele ..... Data: Aug 27, 2023 |
|
Episcopia Europei de Nord aniversează 15 ani de la inființare in 2023, ocazie cu care duminică vor fi organizate manifestări religioase și ..... Data: Aug 27, 2023 |
|
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj cu ocazia aniversării a 15 ani de la inființarea Episcopiei Ortodoxe Romane a Europei de Nord. Părintele ..... Data: Aug 28, 2023 |
|
Episcopul vicar patriarhal Paisie Sianitul a săvarșit duminică Sfanta Liturghie la Paraclisul Catedralei Naționale. In predica adresată credincioșilor a ..... Data: Aug 28, 2023 |
|
„Binele determinant pentru moștenirea vieții veșnice este implinirea poruncilor lui Dumnezeu, cu precădere cele care privesc relația noastră cu ..... Data: Aug 28, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
