Timp de trei zile, un grup de artişti din Basarabia s-a aflat în pelerinaj la mănăstirile din zona Neamţului şi în câteva locuri din Iaşi, unde au promovat tradiţiile populare autentice româneşti. La sfârşitul manifestărilor religioase din ziua Pogorârii Sfântului Duh, din parohia Valea Lupului, artiştii din Basarabia, sub mottoul "Nu uităm menirea noastră de creştini şi de români", au susţinut un program artistic de poezie şi cântece folclorice autentice. "Prin aceasta am dorit să propunem o alternativă comunităţii întregi. Prezenţa artiştilor basarabeni, compoziţiile lor folclorice româneşti au umplut de bucurie sufletele credincioşilor noştri. Ascultându-i pe aceşti artişti basarabeni, parcă îl auzeam pe Anton Pann, unul dintre cei mai mari rapsozi ai neamului românesc. Ceea ce arată că în sipetul valorilor noastre mari româneşti s-au păstrat neatinse cultura românească, folclorul românesc. Venirea grupului de artişti (artişti populari, recitatori şi actori) din Basarabia reprezintă un moment socio-cultural şi religios de mare importanţă, pentru că folclorul nostru, care stă la baza culturii noastre populare, s-a format, în decursul veacurilor, la streaşina Bisericii. Am considerat necesar ca, invitând artişti din spaţiul românesc de dincolo de Prut, să apropiem cele două maluri în mod simbolic. Am căutat să dăm o dimensiune culturală şi spirituală acestui demers", a spus pr. Cătălin Constantin Urserescu.
"Am observat pe chipurile lor o bucurie imensă"
Zilele care au urmat sărbătorii Cincizecimii au reprezentat un pelerinaj pentru artiştii basarabeni, un drum iniţiatic, o refacere a drumului către Mântuitorul Hristos. Au participat cu toţii la Sfânta Liturghie, s-au rugat la Vecernie, în ceas de seară, la Mănăstirea Secu, au asistat marţi dimineaţa la Slujba Sfintei Liturghii de la Mănăstirea Durău, oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei etc. "Artiştii mi-au mărturisit că, pe timpul celor trei zile, inimile lor s-au bucurat de frumuseţea sfintelor lăcaşuri pe care le-au văzut. Au remarcat că Biserica este aproape de ei, înţelegându-le trăirile şi simţămintele. Au fost impresionaţi de frumuseţea slujbelor, de trăirea autentică monastică a ţinutului Neamţului. Mulţi dintre ei au venit pentru prima dată în România, deşi unii sunt trecuţi de vârsta de 50 de ani. Am observat pe chipurile lor o bucurie imensă în momentul în care descopereau valenţele şi trăirea noastră ortodoxă", a mai spus pr. Cătălin Constantin Urserescu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 626
Id: 14471
Data: Jun 16, 2011
Imagine:
În timpul vacanţei de varã, Asociaţia "Toma Cozma" organizeazã, la parohia Toma Cozma din Iaşi, Cursul gratuit de canto, adresat copiilor, elevilor şi tinerilor. Preselecţia pentru acest curs va avea loc sâmbãtã, 18 .....
Data: Jun 16, 2011
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a prezidat ieri conferinţa preoţilor din Protopopiatul Bacău. Întrunirea a avut loc în sala de şedinţe a protopopiatului şi a avut ca subiect principal .....
Data: Jun 16, 2011
Preasfinþitul Corneliu, Episcopul Huşilor, va pune duminicã, 19 iunie, piatra de temelie pentru Biserica cu hramul "Naşterea Maicii Domnului"şi "Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul", care se va construi în .....
Data: Jun 16, 2011
Cea de-a IV-a conferinţă din proiectul „Dialogurile TVR” va avea loc joi, 16 iunie, la Cluj-Napoca. Părintele profesor dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj şi invitatul său, Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu, episcopul .....
Data: Jun 16, 2011
Sesiunea de formare s-a desfăşurat sub îndrumarea părintelui conf. univ. dr. Miron Erdei, expert formator, şi a specialistului în relaţii sociale Andrei Mihail Bâja, alături de părintele Floricel Daina, consilier eparhial pentru cateheză. La eveniment .....
Data: Jun 16, 2011
Din programa de lucru fac parte următoarele materii: muzică bisericească, tipic bisericesc şi catehism. Cursurile sunt predate de profesorii de la seminarul teologic din Craiova. La finalul stagiului de pregătire, cantorii olteni vor fi evaluaţi în vederea .....
Data: Jun 16, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Orizont Spiritual - Duminica Infricosatei Judecati
Orizont Spiritual - Duminica a 23-a dupa Rusalii
Orizont Spiritual - Duminica a 2-a dupa Pasti
Orizont Spiritual - Duminica Cincizecimii (Pogorarea Duhului Sfant)
Orizont Spiritual - Duminica Vamesului si a fariseului
Orizont spiritual - Duminica vindecarii orbului din nastere
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).