In dupa-amiaza acestei zile de 8 septembrie 2013, cu binecuvantarea Inaltpreasfințitului Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, in cadrul unei frumoase ceremonii religioase, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, in prezența credinciosilor comunei Glavile, a savarșit slujba punerii pietrei de temelie pentru Biserica filiala cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din Parohia Olteanca, Protoieria Dragașani, Judetul Valcea.La sfarsitul slujbei, potrivit arhiram.ro, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul a rostit un cuvant de invațatura in care evidentiat importanta ridicarii de noi lacasuri sfinte, l-a felicitat pe parintele Vasile O. Popa pentru initiativa de a construi o biserica in aceste vremuri grele prin care trece poporul roman si a multumit tuturor celor care s-au implicat si se vor implica in ctitorirea acestui sfant locas. Apoi i-a binecuvantat pe toti credinciosii prezenti stropindu-i cu agheasma si le-a daruit iconite si carti de rugaciuni.La eveniment au mai luat parte Parintele Iulian Madalin Busaga, Protoiereu de Dragasani, reprezentanti ai autoritatilor locale, preoti si credinciosi din localitate.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 766
Id: 33649
Data: Sep 9, 2013
Imagine:

Data: Sep 9, 2013

Data: Sep 9, 2013
Data: Sep 9, 2013

Data: Sep 9, 2013

Data: Sep 9, 2013

Data: Sep 9, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
01. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 24.06.2012 - Duminica a III-a dupa Rusalii
05. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 22.07.2012 - Duminica a VII dupa Rusalii
36. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 24.02.2013 - Duminica a XXXIII-a dupa Rusalii (a vamesului si fariseului)
09. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 19.08.2012 - Duminica a XI-a dupa Rusalii
50. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 09.06.2013 - Duminica orbului
23. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 25.11.2012 - Duminica a XXX-a dupa Rusalii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).