Părintele Gabriel Cazacu este unul dintre cei mai înflăcăraţi suporteri ai echipei naţionale de rugby. Nu ratează confrunătrile „Stejarilor” şi are locul lui în tribună la fiecare meci al naţionalei.
Preotul slujeşte în Biserica Parc Domenii – Mănăstirea Caşin, aflată în imediata apropiere a stadionului. Înainte de meciuri, rugbiştii români trec de fiecare dată pe la biserică.
„Vin la biserică înaintea competiţiilor internaţionale şi avem o relaţie deschisă, de suflet”, a declarat părintele pentru Sport.ro.
Preşedintele Federaţiei Române de Rugby l-a invitat pe părintele Gabriel la sediul instituţiei şi i-a oferit un tricou al naţionalei. Legătura dintre rugbişti şi cleric este una apropiată, spune Alin Petrache.
„Vine la meciuri, ne spovedeşte, ne împărtăşeşte”.
Atât vechiul stadion, cât și cel nou au fost proiectate astfel încât biserica să poată fi văzută de pe teren.
Sunetul clopotelor, parteneriat spiritual
Părintele a explicat de ce sunt trase clopotele la Cașin în timpul meciurilor de rugby de la Arcul de Triumf.
„Toate slujbele de seară coincid cu programarea meciurilor de rugby pe acest stadion. Slujba de vecernie, care precede Liturghia de a doua zi, începe la ora 17:00. Aproape toate meciurile internaționale ale Stejarilor încep la ora 17:00. Am sesizat acest lucru și eu și cei din conducerea Federației Române de Rugby, cu care sunt prieten de ani de zile. Am sesizat coincidența asta fericită și de atunci n-o mai numim coincidență, o numim parteneriat spiritual. Mai multe țări cu care jucăm acest sport nobil sunt ortodoxe, spre exemplu Georgia și Rusia, și atunci nu mai era doar o întâlnire rugbistică”, a declarat pr. Cazacu pentru Newsweek.
Echipa națională de rugby a României este una dintre cele mai puternice echipe europene de rugby dintre cele aflate în afara Turneului celor 6 Națiuni. Numele jocului provine de la orașul englez omonim, locul unde au fost trasate pentru prima dată regulile acestui sport.
Pe teritoriul ţării noastre, rugby-ul a fost practicat începând cu anul 1909, însă primul meci oficial a avut loc în data de 8 septembrie 1913.
Cupa Sfântul Antim Ivireanul
Există şi o competiţie de rugby care poartă numele Sfântului Antim Ivireanul şi se dispută, din anul 2002, între România şi Georgia.
Motivul pentru care a fost ales numele Sfântului Antim a fost explicat de Federaţia Română de Rugby (FRR).
„Având în vedere că suntem două popoare ortodoxe pentru care credința este un pilon important în devenire, Antim Ivireanul reprezenta cel mai bine legătura între cele două țări, pe care le-a ajutat la fel de mult”, se menționează într-o informare transmisă redacției de FRR.
Mănăstirea Caşin
Biserica Parc Domenii îmbină stilul brâncovenesc, având coloane la intrare, cu cel bizantin, vizibil în mozaicurile şi planul de cruce greacă centrată, arhitectura înaltă şi spaţioasă.
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a Parohiei Parc Domenii din Capitală mai este cunoscută și sub denumirea de Mănăstirea Cașin sau Biserica Mănăstirii Cașin datorită străzii adiacente locașului de cult care poartă numele localități Mănăstirea Cașin din județul Bacău unde s-au purtat mai multe lupte în Primul Război Mondial.
Începând cu anul 2007, biserica Parohiei Parc Domenii a fost ridicată, prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la rangul de Paraclis patriarhal.
Foto credit: FRR.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 546
Id: 72849
Data: Feb 27, 2021
Imagine:
Smiley a vorbit în cadrul unui podcast realizat de producătorul Damian Drăghici despre cât de mult apreciază Schitul românesc Prodromu, despre muzică, .....
Data: Feb 27, 2021
Patriarhul Teofil a Ierusalimului a transmis o scrisoare deschisă cu prilejul împlinirii unui an de la întâlnirea care a avut loc la Amman, Iordania, de .....
Data: Feb 27, 2021
Meditaţia părintelui Constantin Necula pe seama Pildei Fiului Risipitor evidenţiază un aspect întâlnit constant şi în societatea actuală: „atitudinea noastră, des, prea des îngăduită, prin care judecăm rătăcirea celorlalți neluând seama la a noastră”.
„Din păcatele .....
Data: Feb 28, 2021
Vă prezentăm șapte cuvinte ale Sfântului Ioan Casian, unul dintre ocrotitorii diasporei române:
Dacă voim să smulgem din inimile noastre poftele trupeşti, trebuie să plantăm în locul lor imediat plăcerile duhovniceşti, pentru ca sufletul nostru prins în acestea să .....
Data: Feb 28, 2021
Arhimandriții Nichifor Horia și Nestor Dinculeană vor fi hirotoniți arhierei în data de 7 martie, anunță Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Cei doi au fost aleși în ultima ședință .....
Data: Feb 28, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, îşi serbează duminică, 28 februarie 2021, onomastica.
Sfântul Cuvios Ioan Casian este ocrotitorul spiritual al celor doi .....
Data: Feb 28, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).