]]>Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la slujba de înmormântare a Preacucernicului Preot Nicolae Coțoapă (1949-2015), biserica Parohiei Cioranii de Sus, Protopopiatul Urlați, vineri, 20 februarie 2015: Am aflat cu durere de trecerea din această viaţă, în data de 18 februarie 2015, a Părintelui Nicolae Coțoapă, preot îmbisericit pe seama Parohiei Cioranii de Sus, Protopopiatul Urlați. Preotul Nicolae Coțoapă s-a născut în data de 7 ianuarie 1949 în satul Mireș, comuna Sîngeru, județul Prahova, într-o familie credincioasă şi evlavioasă. Părinții săi, Ion și Dumitra, au fost agricultori, oameni simpli, dar atenți față de sentimentele și credința copilului lor. Începând cu anul 1962, acesta a urmat cursurile liceului nr. 6 din Ploiești și, ulterior, stagiul militar între anii 1967-1968. A activat ca profesor de muzică până în anul 1975, când a fost admis la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu, unde a audiat cursurile acestei instituții timp de trei ani. Din anul al patrulea de studii s-a transferat la Institutul Teologic de grad universitar din București, pe care l-a absolvit în anul 1979. S-a căsătorit în anul 1971, cu Domnișoara Elena, de profesie învățător, având împreună doi copii, Daniel și Adrian, pe care i-au crescut în dragoste de Dumnezeu și de Biserică. Astfel, fiul cel mare este astăzi preot paroh al Parohiei Sfântul Ilie Tesviteanul – Sinaia, Protopopiatul Câmpina, iar cel mai mic este profesor de Religie la Școala din localitatea Ciorani. La data de 10 iulie 1980 a fost hirotonit diacon, iar la 11 iulie 1980, preot, pe seama Parohiei Cioranii de Sus, de către Preasfințitul Părinte Vasile Târgovişteanul, episcop vicar patriarhal, în biserica Mănăstirii Antim din Bucureşti. La parohia pe care a păstorit-o a avut o bogată activitate, aceasta fiind încununată cu finalizarea lucrărilor de reparaţii și cu resfinţirea bisericii Parohiei Cioranii de Sus, în data de 21 septembrie 1997. A primit atunci din partea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist rangul de iconom. Din cauza stării de sănătate precare s-a pensionat anticipat în anul 2013, fiind îmbisericit pe seama aceleiași parohii în care a slujit lui Dumnezeu timp de 33 de ani. Părintele Nicolae Coțoapă și-a dedicat viața Bisericii și a dat dovadă de un devotament și de o credință care fac cinste slujirii sale preoțești. În acest ceas de vremelnică despărţire, întru aşteptarea Învierii de obşte, ne îndreptăm gândul spre familia îndurerată precum şi spre cei care l-au cunoscut, îndemnându-i pe toţi să păstreze mereu viu în inimile lor chipul luminos al părintelui Nicolae Coțoapă. Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să aşeze sufletul său în ceata slujitorilor Lui şi să-i dăruiască odihnă în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi. Veșnica lui pomenire din neam în neam! Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndurerată, † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 645
Id: 48998
Data: Feb 21, 2015
Imagine:
]]>Membrii mireni și preoți au participat astăzi 21 februarie la Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prima desfășurată sub protia Înaltpreasfințitului .....
Data: Feb 21, 2015
]]>Credincioșii din localitatea bistrițeană Domnești au luat parte sâmbătă, 21 februarie 2015, la Sfânta Liturghie oficiată de Mitropolitul Clujului. Slujba a fost săvârșită în biserica .....
Data: Feb 21, 2015
]]>Centrul de Conferinţe „Providența” din Iași a găzduit sâmbăta aceasta, ședinţa Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor. Lucrările, care au avut loc sub președinția .....
Data: Feb 21, 2015
]]>La Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: .....
Data: Feb 21, 2015
]]>În ziua de 18 februarie 2015, sub egida Centrului de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare“ al Sfintei Mănăstiri Putna şi a Facultăţii de Istorie a Universităţii .....
Data: Feb 21, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Sofian Boghiu - Despre smerenie si rugaciune
Pr Sofian Boghiu - Despre despatimire
Pr Sofian Boghiu - Identitatea nationala
Pr Sofian Boghiu - Rugaciunile celor din inchisori
Pr Sofian Boghiu - Despre singuratate
Pr Sofian Boghiu - Despre pacat si spovedanie
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).