În timpul Razboiului ruso-turc din 1710-1711, Constantin Brâncoveanu a ramas în expectativa, fara a înclina balanta catre nici una dintre puterile combatante. O ruda apropiata a sa, spatarul Toma Cantacuzino, a trecut chiar de partea rusilor, asediind Braila turceasca. Acest eveniment i-a adus prejudicii grave de imagine domnitorului român în fata puterii otomane suzerane, grabindu-i un sfârsit deja hotarât. Din pacate, motivarea hotarârii de mazilire a fost „servita“, pe tipsie, turcilor, chiar de familia Cantacuzinilor.Istoricul Paul Cernovodeanu afirma ca uneltirile stolnicului Constantin si ale spatarului Mihai Cantacuzino împotriva domnitorului Constantin Brâncoveanu au început înca din august 1708, „când au încercat prin intermediul lui Mihály Rhédey, solul principelui Francisc al II-lea Rákóczi (conducatorul razvratitilor curuti) la Poarta, al lui Ibrahim, pasa de Belgrad, si al lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, marele sfetnic de taina, sa ridice pâri“. I se imputau domnului „birurile grele impuse tarii, stapânirea sa «tiranica» si nerespectarea unor privilegii ale boierimii“.La 9 iulie 1709, boierii Cantacuzini au trimis un emisar la Francisc Rákóczi al II-lea cu un memoriu în 14 puncte, „denigrând pe Brâncoveanu, învinuit a fi partizan al austriecilor, a-si fi depus bani în ascuns la Venetia, a fi înselat buna credinta a tarului“. Între timp, cei doi frati mijloceau obtinerea sprijinului Înaltei Porti pentru înlocuirea domnitorului Ţarii Românesti cu un alt membru al familiei lor. Cernovodeanu noteaza ca urzelile boierilor Cantacuzini nu s-au materializat, întrucât Rákóczi a refuzat implicarea în problemele interne ale principatului muntean. Razboiul ruso-turc ce a urmat în anii 1710-1711, când boierii si domnul aveau viziuni diametral opuse, nu a facut decât sa adânceasca acest conflict.Mai multe informații în Ziarul Lumina.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 622
Id: 42493
Data: Jul 17, 2014
Imagine:
Episcopia Salajului organizeaza și în aceasta vara tabere catehetice la Manastirea Strâmba. Tabara se afla deja la ediția a VIII-a și cuprinde 5 serii, informeaza TRINITAS .....
Data: Jul 17, 2014
Pe site-ul Facultații de Teologie Ortodoxa din București, ftoub.ro, a fost publicata metodologia privind admiterea la studiile universitare de masterat. Înscrierile se vor face .....
Data: Jul 17, 2014
Episcopia Ortodoxa Româna a Spaniei și Portugaliei organizeaza la Manastirea Ortodoxa Sfânta Cuvioasa Parascheva din Vilaller, începând data de 06 iulie a. c., .....
Data: Jul 17, 2014
Preasfințitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a oficiat duminica, 13 iulie 2014, Sfânta Liturghie în parohia Preasfânta Fecioara Maria .....
Data: Jul 17, 2014
Preasfintitul Antonie de Orhei, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chisinaului a oficiat Duminica, 13 iulie 2014, împreuna cu un sobor de preoti si diaconi, Sfânta si Dumnezeiasca .....
Data: Jul 17, 2014
Luni, 21 iulie, absolventii promotiei 1969-1974 a Seminarului Teologic Ortodox din Craiova vor trai bucuria reîntâlnirii la 40 de ani de la absolvirea prestigioasei .....
Data: Jul 17, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Rafail Noica - Cum am devenit ortodox - p1
Pr Rafail Noica - Accedia
Pr Rafail Noica - Criza in biserica - postul mare 2003 - p1
Pr Rafail Noica - Cultura duhului p2
Pr Rafail Noica - Ce este omul - Alba Iulia - nov 2006 - p1
Pr Rafail Noica - Postul si iertarea - destin si vocatie in ortodoxie - p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
