Satul Izvoarele din judetul Constanta nu iese din tiparele traditionale ale satelor dobrogene de pe buza Dunarii, din zona celebrelor manastiri Dervent si Pestera Sfantului Andrei, informeaza cotidianul Ziarul Lumina. Şi totusi, in acest sat, aproape uitat de lume, exista o misterioasa biserica, cu peretii facuti din impletitura de nuiele, bulgarita si lipita cu pamant, un relict din epocile cele mai vechi ale acestor locuri care, impreuna cu cele din satele vecine Satu Nou si Strunga, formeaza un grup restrans, cu totul aparte in arhitectura sacrala de lemn din Romania si din Europa, cum spune arhitectul Vlad Calboreanu, initiativei caruia i se datoreaza consevarea ei.Despre aceasta biserica nu se poate vorbi in date certe. Nu se cunoaste cine a ridicat-o, nici carei comunitati crestine i-a apartinut, nici alte lucruri care sa o poata incadra exact intr-o anumita epoca. Toate sunt relative. O corabie a Domnului, ancorata la cerul Dobrogei, in care, de secole, se zideste neincetat cetatea cea mare a credintei mantuirii, in sufletul crestinilor de pe malul drept al Dunarii, aici, unde Apostolul Andrei insusi, impreuna cu ucenicii sai, apoi, peste secole, alti sfinti ai acestor meleaguri au propovaduit adevarul Evangheliei lui Iisus Hristos. Existenta ei astazi se datoreaza arhitectului Vlad Calboreanu, prin stradania caruia edificiul ajuns in paragina a renascut din dragoste si credinta, spre inaltarea credinciosilor.Biserica din localitatea Izvoarele - numita candva Parjoaia, sau Prejoaia - are dimensiunile unei case traditionale din zona si poarta hramul Sfantul Dimitrie. Nu are turla, dar poseda toate elementele unui lacas ortodox: altar semicircular, pronaos, naos, pridvor, bolti din lemn, icoane extraordinare, foarte bine conservate etc. Este semiingropata, cu nivelul podelei altarului sub nivelul de calcare, avand doar pridvorul cu o treapta peste terenul in panta.Peretii originalei constructii sunt realizati din impletitura de nuiele bulgarita si lipita cu pamant, intariti si sustinuti cu stalpi din lemn ingropati un metru in pamant. Şi, foarte interesant, toate imbinarile structurii sunt cioplite cu toporul si cu dalta, din lemn de stejar, carpen, frasin sau brad, netaiate cu fierastraul, realizate cu cepuri si cuie din lemn. Numai la acoperis au fost folosite si cuie forjate de mana, cu siguranta provenite de la reparatiile ulterioare, dar nici un cui produs industrial, cum a constatat arhitectul Vlad Calboreanu.Minunata ctitorie crestina uimeste si prin alte detalii arhitechtonice: nu a avut niciodata fundatie, pardoseala initiala urmand aproximativ inclinarea terenului; stalpii peretilor au fost inclinati vizibil si voit catre interior, pentru a prelua impingerile orizontale si pentru a da o stabilitate mai buna ansamblului.Incercarile de datare a bisericii au ramas insa fara un rezultat cert, pana in prezent. S-a constatat ca biserica, de la altar pana la poarta, este asezata pe o veche necropola, foarte posibil din neolitic, apartinand culturii Gumelnita. Toate materialele arheologice descoperite in zona (monede romane, bizantine, turcesti si mai putine romanesti din secolul al XIX-lea), unele chiar in curtea bisericii, atesta o locuire intensa din secolele al IX-lea - al XIX-lea. In timp ce pictura de pe icoane ne trimite la secolul al XIX-lea, inainte de 1870, singurele surse biografice cunoscute atesta faptul ca in dreptul satului, pe la 1812, exista pe Dunare un loc de iernat pentru vase. Nu se poate afirma daca acest element istoric are vreo legatura cu ridicarea bisericii. Este mult mai probabil ca lacasul sa fi fost construit pentru necesitati cultice ale populatiei locale, in el venind la slujbe, probabil, si crestinii de pe vasele care pe timp de iarna ramaneau ancorate la mal in dreptul localitatii lor.In decursul anilor, biserica a suferit numeroase renovari, toate facute pana la epoca cuielor industriale. Dupa cum apreciaza domnul arhitect Vlad Calboreanu, care a inceput din proprie initiativa renovarea valorosului si unicului edificiu crestin din Romania si din Europa, prin inaltimea sa mica si prin absenta turlei, biserica ar fi putut fi ridicata oricand in vremea Imperiului otoman sau poate mult mai devreme.In anul 2001, Vlad Calboreanu si locuitorii din Izvoarele au restaurat misterioasa biserica, redandu-i stralucirea de odinioara, eternizand intru Domnul o lucrare dedicata credinciosilor de pe aceste meleaguri, rugatori Mantuitorului Iisus Hristos, propovaduit de Apostolul Andrei, cel dintai chemat la slujirea Adevarului Domnului. Important este ca Biserica «Sfantul Dumitru» din satul Izvoarele, judetul Constanta, apare ca exponenta unui tip de biserici - putine ramase in toata tara - care poate da un raspuns la intrebarea: ce fel de lacasuri de cult au existat in secolele intunecate ale Evului Mediu in care locuitorii acestor meleaguri au ramas crestini, dar nu au ramas monumente religioase crestine?, spune arhitectul Calboreanu.Fara indoiala, biserica de la Izvoarele este un semn unic al vechimii crestinismului romanesc care si-a dobandit identitatea prin autocefalia Bisericii sale. De aceea, putem spune si noi, la fel ca arhitectul restaurator, ca, langa astfel de monumente, poti simti maretia unui lacas mic, care pastreaza in interior o atmosfera de credinta crestina, la fel de impresionanta ca aceea resimtita in marile monumente.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 550

Id: 4551

Data: Feb 12, 2010

Imagine: