]]>La Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Uda din comuna Tătăruși, Protopopiatul Pașcani, a fost săvârșităsâmbătă, 24 ianuarie 2015, slujba de Tedeum, cu prilejul sărbătoririi a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române. La finalul slujbei de Tedeum și al parastasului, grupul de copii și tineri „Stephanus Magnus” al parohiei, a susținut un program omagial în cinstea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza și Zilei de 24 ianuarie 1859. Tânărul Răzvan Pintilie, coordonatorul activităților cultural - educative din cadrul parohiei, a relatat: „Împreună cu părintele paroh, Vasile Pintilie, am hotărât să continuăm tradiția Unirii de la parohia Uda, anul acesta împlinindu-se 3 ani de slujire și comemorare culturală. La acest eveniment, au participat toți consilierii parohiali alături de Domnul Costel Costan, Inspector de Finanțe la Administrația Publică Locală – Pascani, Doamna Firuța Costan, Asistent medical al Cabinetului de Medicină de Familie - Tătăruși (Dr. Emil Huțanu), Domnul Grigore Dogaru, Plutonier Adjutant (R), Doamna Sinzieana Costan, Asistent medical al Serviciului de Ambulanță - Pașcani, alături de credincioși din toate parohiile din comuna Tătăruși”. Copiii și tinerii grupului „Stephanus Magnus” al parohiei „Nașterea Maicii Domnului” - Uda, au susținut un program de cântece comemorative și au pus în scenă micile povestiri din viața Domnitorului Alexandru Ioan Cuza: Moș Ioan Roată și Vodă Cuza și Moș Ion Roată și Unirea, după marele scriitor Ion Creangă.
Download: Click for download attached file: Unirea Principatelor Romane la Parohia Uda, Protopopiatul Pascani
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 256
Id: 48038
Data: Jan 27, 2015
Imagine:

]]>În orașul Reșița perioada 18-25 ianuarie, a fost prilej de rugăciune ecumenică, deoarece în fiecare seară, timp de o săptămână, s-au înălțat .....
Data: Jan 27, 2015
]]>Duminica a XXXII-a după Rusalii, a lui Zaheu Vameșul (25 ianuarie 2015) a fost prilej de sărbătoare și de comuniune .....
Data: Jan 27, 2015
]]>După cum ne informează Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici, protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului, în ziua de 25 ianuarie 2015 .....
Data: Jan 27, 2015
]]>La îndemnul Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, pentru prima dată, sâmbătă, 24 ianuarie 2015, ora 17.00, în .....
Data: Jan 27, 2015
]]>În ziua de 23 ianuarie 2015, în Monitorul Oficial, partea I, nr. 59/2015, a fost publicată motivarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 669 din 12 noiembrie 2014, privitoare .....
Data: Jan 27, 2015
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Maica Domnului, Maica BisericiiEvanghelia de la praznicul Adormirii Maicii Domnului, (Lc. 10, 38-42; 11, 27-28) In vremea aceea a intrat Iisus intr-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit in casa ei. Şi aceasta avea o sora, ce se numea Maria, care, sezand jos langa picioarele .....
Data: Aug 16, 2010