Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, afirmă că normalizarea vieții sociale înseamnă și revenirea oamenilor, cu respectarea măsurilor de protecție, „la exercitarea dreptului lor fundamental la viața religioasă publică, adică în lăcașurile de cult”.
„Biserica Ortodoxă Română, ca și celelalte culte religioase din Romania, va face demersuri firești și riguros argumentate pe lângă autoritățile statutului pentru a găsi împreună căile raționale de întoarcere graduală, precaută, dar grabnică, la starea de normalitate, stare care nu include doar o dimensiune materială, ci și una spirituală”, a declarat Vasile Bănescu pentru Agerpres.
„Normalizarea vieții sociale înseamnă, așadar, în mod evident, și revenirea oamenilor, cu respectarea măsurilor de protecție necesare, la exercitarea dreptului lor fundamental la viața religioasă publică, adică în lăcașurile de cult”, a adăugat acesta.
În ultimele zile, numeroși credincioși s-au adresat preoților și autorităților pentru a cere redeschiderea bisericilor, odată cu alte instituții publice, începând cu 15 mai.
Foto credit: Agerpres
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 262
Id: 70079
Data: May 5, 2020
Imagine:
O bună parte dintre conferințele Părintelui Constantin Necula sunt disponibile acum pe Spotify, într-un playlist creat de Doxologia.
.....Data: May 5, 2020
Grădinița „Buna Vestire” a Patriarhiei Române îşi va deschide porţile în anul 2020, declarat de Sfântul Sinod An omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor. Prin această iniţiativă, s-a .....
Data: May 5, 2020
Mitropolitul primat Nifon este o personalitate marcantă pentru tematica propusă de Patriarhia Română în 2020 – „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al .....
Data: May 5, 2020
În Patriarhia Ierusalimului, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este serbat în data de 6 mai, după calendarul iulian nerevizuit, iar această sărbătoare este și hramul Reprezentanței Patriarhiei Române din orașul sfânt.
Cu acest prilej, în Biserica închinată „Sfântului .....
Data: May 6, 2020
Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou a fost pomenit marţi la Galaţi în Parohia care îl are ca ocrotitor şi se află un fragment din sfintele sale moaşte.
Fragmentul din moaştele sfântului a fost aşezat în lăcaşul de cult în anul 2015.
Mai înainte cu doi ani, în .....
Data: May 6, 2020
Înființarea Bibliotecii Virtuale Eurocarpatica reprezintă una dintre prioritățile Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (CEDMNC) și a Centrului European de Studii Covasna-Harghita (CESCH) din Sfântu Gheorghe,
Data: May 6, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune pentru chemarea milei lui Dumnezeu, citita de Parintele Iustin
Pr Justin Parvu - Despre viata vesnica
Pr Iustin Parvu - Despre sfarsitul lumii, mantuire, Japonia si tehnologie
Pr Iustin Parvu - Tara noastra - pridvor al Imparatiei lui Dumnezeu
Pr Iustin Parvu - Omul si natura
Pr Iustin Parvu - Rugaciune de dezlegare la inceputul Postului Mare
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).