]]>Biserica Ortodoxă se află astăzi, 10 aprilie 2015, înSfânta şi Marea Vineri. La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Clement Haralam, Eclesiarhul Catedralei Patriarhale, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat în această dimineaţă slujba Vecerniei Mari. În cadrul acestei slujbe, la cântareaO, cum adunarea cea fără de lege ...Sfânta Cruce, adusă din Sfântul Altar în mijlocul bisericii laDenia celor 12 Evangheliiîn timpul Antifonului al XV-lea de către preoţi în veşmintele cernite, a fost aşezată înapoi în Sfântul Altar. De asemenea, dupăStihoavnă, la cântareaPe Tine, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Clement Haralam, îmbrăcat în toate veşmintele, de culoare închisă, a pregătit Sfântul Epitaf, l-a aşezat pe Sfânta Masă şi l-a cădit în chipul crucii. Apoi, cu ceilalţi preoţi, l-a purtat împreună cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, în mijlocul bisericii unde a fost aşezat pe masa pregătită. După ce a fost aşezat pe masă, deasupra au fost puse Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Sfântul Epitaf care reprezintă în această zi trupul Mântuitorului, trupul mort care este pregătit de ucenicii apropiaţi împreună cu femeile mironosiţe pentru a fi îngropat. Sfântul Epitaf rămâne spre închinare în mijlocul bisericii până la sfârşitul slujbei Deniei Prohodului, oficiată în cursul serii zilei de astăzi. În cadrul Deniei Prohodului, preoţii şi credincioşii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării Domnului Nostru Iisus Hristos, după care este dus în Sfântul Altar, fiind aşezat pe Sfânta Masă unde rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului când va fi aşezat la locul său în biserică.
Download: Click for download attached file: Vecernia Mare la Patriarhie
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 620
Id: 50715
Data: Apr 10, 2015
Imagine:
]]>Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am ajuns și anul acesta în Sfânta și Marea Vineri din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astăzi, Biserica .....
Data: Apr 10, 2015
]]>La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale,a oficiat, la 10 aprilie 2015, slujba Ceasurilor Împărăteşti. Aceste .....
Data: Apr 10, 2015
]]>Biserica Ortodoxă se află în Sfânta și Marea Vineri. În toate Bisericile Ortodoxe, după slujba Ceasurilor Împărătești se oficiază slujba Vecerniei Mari în cadrul căreia se scoate în .....
Data: Apr 10, 2015
]]>Dacă însă Hristos, după repausarea Sa, ar fi rămas întru mormânt, și întru moarte și n-ar fi înviat, nici s-ar fi înălțat la cer, atunci .....
Data: Apr 10, 2015
]]>Ca în fiecare an, ca în fiecare primăvară, intuiesc Noaptea Sfântă de Înviere ca fiind semnul unui posibil început, important, .....
Data: Apr 10, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).