Arhiepiscopia Aradului şi Universitatea Aurel Vlaicu din Arad au donat Spitalului orășenesc Ineu un ventilator mecanic de tip Astral 150.
Aparatul a fost livrat instituției medicale de sărbătoarea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, joi, 23 aprilie.
Ventilatorul de ultimă generație oferă 9 tipuri diferite de terapie pentru pacienți, în funcție de diagnostic.
„Aparatul medical în valoare de 56.525 lei, a fost dăruit din partea și prin colaborarea celor două instituții, în contextul pandemiei actuale, când cererea de aparatură medicală pentru ventilația mecanică a pacienților grav afectați de Covid 19, dar și cu alte patologii, este în continuă creștere”, anunţă reprezentanţii Arhiepiscopiei Aradului.
La întâlnirea pentru recepţia aparatului, Universitatea Aurel Vlaicu a fost reprezentată de doamna rector Ramona Lile, iar din partea Arhiepiscopiei Aradului a fost delegat preotul Radu Constantinescu, slujitor la Capela Spitalului Orășenesc Ineu.
Sursa foto: Special Arad
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 338
Id: 69957
Data: Apr 24, 2020
Imagine:
În după amiaza zilei de 23 aprilie 2020, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis o scrisoare de mulțumire adresată Sanctității Sale Papa Francisc pentru
Data: Apr 24, 2020
Nici pandemia şi nici uitarea nu au oprit gândul şi fapta bună pentru eroii neamului care îşi dorm somnul de veci în cimitirul Memorial „Ehrenfriedhof” din Dülmen.
Ca dovadă a dragostei şi a preţuirii faţă de cei care s-au jertfit pentru neamul românesc, preotul .....
Data: Apr 24, 2020
Arhiepiscopia Bucureștilor, Protopopiatul Ploiești Nord și Protopopiatul Ploiești Sud au făcut joi noi donații către spitalele din județul Prahova care luptă împotriva Covid-19, informează Trinitas TV.
Este vorba despre .....
Data: Apr 24, 2020
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a evidențiat vineri, de Izvorul Tămăduirii, legătură permanentă dintre Iisus Hristos și mama Sa.
„Dacă Hristos este izvorul vieții noastre și izvorul vieții fără de moarte, și Maica Domnului este izvor al tămăduirilor”.
.....Data: Apr 24, 2020
Episcopul Lucian a prezidat joi liturghia oficiată de hramul catedralei istorice din Caransebeş, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
„I-am cerut sfântului mai mult curaj ca să biruim toate ispitele și toate problemele cu care ne confruntăm la ora actuală”, a .....
Data: Apr 24, 2020
Episcopia de Bălți a oferit 13.000 de lei moldovenești sistemului sanitar din Edineț pentru a contribui la stoparea pandemiei de Coronavirus în Republica Moldova. Din această sumă, 10.000 lei au fost donați spitalului raional din localitate, iar 3.000 au ajuns la Centrul de Sănătate .....
Data: Apr 24, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).